Sola Scriptura: între mit și adevăr!

Precizez de la început că reformatorii nu ne pot fi modele desăvârșite! Au avut și ei falimentele lor, la fel ca și părinții Bisericii. Luther a avut reacții dure împotriva evreilor, Zwingli a murit cu sabia în mână pe câmpul de luptă. Majoritatea reformatorilor au persecutat activ sau au confirmat execuția anabaptiștilor sau a ereticilor.

Reformatorii susțineau supremația Bibliei și autoritatea sa finală pentru credință, dar nu respingeau cu desăvârșire scrierile părinților Bisericii. Reformatorii erau foarte preocupaţi de locul Bibliei în orice: biserică, teologie şi mai ales predicare. Amvonul era mai sus decât altarul, „pentru că Luther susţinea că mântuirea este prin Cuvânt şi fără Cuvânt sacramentele sunt lipsite de calitatea lor sacramentală; Cuvântul e steril dacă nu este rostit”.^[1] Respingerea oricărei tradiții din istoria Bisericii a fost parte a unor mișcări radicale din perioada Reformei, Sola Scriptura devenind pentru ei Nuda Scriptura.

Atât Calvin cât și Luther au citat deseori din scrierile părinților. Conciliile nu pot spune decât ceea ce Scriptura a spus deja: „pentru Luther, conciliile nu inventează termenii doctrinei, ci confirmă ceea ce este spus deja în Scriptură.”^[2] În comentariul său la Galateni (1525), Luther citează din numeroși autori patristici, ba chiar creionează un dialog între Augustin și Ieronim. În Institute, Calvin apelează frecvent la scrierile părinților Bisericii, ca martori ce confirmă teologia sa. În comentarii nu a arătat interes pentru părinți, ba chiar îi critică uneori pentru metoda alegorică.^[3] Reformatorii susțineau că dacă părinții Bisericii ar fi în viață azi, autoritățile ecleziale romano-catolice i-ar persecuta la fel ca pe reformatori. Ei se considerau adevărații urmașii ai părinților Bisericii, nu Biserica care le venera numele dar nu le urma învățăturile!

Pe 29 ianuarie 1523, Zwingli a avut o dispută publică cu Johannes Fabri în fața a peste 600 de persoane. Întrebat de un preot din auditoriu dacă trebuie citit Ambrozie și Grigore sau Scriptura, Zwinlgi a răspuns că e bine să citim scrierile părinților și să beneficiem din ele, dar dacă ceva din scrierile lor e contrar Scripturii atunci vom lăsa Biblia să corecteze părinții. Reformatorii au beneficiat enorm de pe urma moștenirii lăsate de mișcările pre-Reformă. Întoarcerea lor la Scripturi, în originalul ebraic și grecesc, a fost o urmare a umanismului și a Renașterii. Petrarca a fost pasionat de manuscrisele textelor clasice. Lorenzo Valla a comparat texte din Vulgata cu manuscrise grecești ale NT (Collatio), fapt ce l-a influențat enorm pe Erasmus care va publica cinci ediții ale NT grecesc.

Un alt mit atribuit doctrinei Sola Scriptura e că Biblia e simplă și cu ușurință de înțeles! Într-un sens, putem să spunem că Reforma a fost la bază, o revoluţie hermeneutică. Contribuţia majoră a reformatorilor în hermeneutica biblică a fost insistenţa lor asupra înţelesului clar al Scripturii.^[4] Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi cum folosim această observaţie. Există o mitologie şi o interpretare greşită asupra principiului reformator, al unui singur înţeles simplu al Scripturii. Abia în perioada post-Reformă s-a aplicat ideea de claritate asupra cuvintelor Scripturii, mai ales în funcţia lor semantică! Pentru Luther și ceilalți reformatori, claritatea sau perspicuitatea se aplică nu la cuvinte şi propoziţii, ci la mesajul mântuirii!^[5] Reformatorii au depus un efort colosal pentru înțelegerea textului Scripturii, studiind limbile biblice și traducând în limba poporului.

Sola Scriptura nu înseamnă că traducerile Bibliei sunt fără greșeală sau că ele sunt inspirate de Dumnezeu. Convins că înțelegerea textelor biblice depinde de cunoașterea limbilor în care au fost scrise, Calvin prefera să citească Biblia în originalul ebraic și grecesc. Traducerile sunt instrumente utile, dar nu pot înlocui cuvintele specifice ale autorului.^[6] Chiar și la amvon mergea cu textul grecesc sau ebraic. Nu era împotriva traducerilor, dar credea că ele sunt comentarii rudimentare care stau între cititor și textul original. Luther a vizitat abatoare pentru a găsi termenii potriviți jertfelor din Levitic și a analizat bijuteriile de la curtea electorului de Saxonia pentru a traduce pietrele prețioase din Apocalipsa 21! Deși între 1466-1522 au fost publicate 14 ediții ale Bibliei în limba germană, toate se bazau pe versiunile latine ale Vulgatei, nu pe textele originale.^[7] Tyndale și-a trăit viața cu un singur scop major, cel de a vedea Biblia tradusă în engleză. În timp ce aștepta execuția sa, închis în temniță, a cerut să i se aducă Biblia ebraică, o gramatică și un dicționar ebraic. Wofgang Capito, refromatorul din Strasburg, era un specialist al limbii ebraice.

Reformatorii accentuau formarea și educația continuă a celor care se dedicau Scripturilor și predicării lor. Luther s-a investit în predare la universitate și a purtat discuții cu studenții săi în jurul mesei. Calvin a instituit așa numitele congregații, întâlniri ce aveau loc în fiecare de zi de vineri, la care participau obligatoriu toți pastorii din Geneva și din satele din jur. În catedrala Sf. Petru, pastorii se întâlneau pentru studiu biblic și nu se permitea absența decât în cazuri de boală sau alte motive legitime. Pentru pastorii din sate o absență de o lună era tratată ca o neglijență maximă. Scopul acestor întâlniri era cel de a se asigura că pastorii își îndeplinesc bine responsabilitatea: „După cum e necesar să îi examinăm pe slujitori când sunt aleși, la fel e necesar de a avea ordinea potrivită pentru a-și menține datoria.”^[8] Zwingli a promovat studiul biblic prin instituţia „Profeţia”. Din luna iulie 1525, vara, de la ora şapte dimineaţa şi iarna de la ora opt, cu excepţia zilei de vineri şi de duminică, toţi predicatorii şi studenţii la teologie din Zürich se întâlneau în catedrala Grossmünster. Timp de o oră, ei participau la un curs intensiv de exegeză şi hermeneutică a Scripturii. După o rugăciune scurtă, se citea textul zilei în latină, greacă şi ebraică. Zwingli sau un alt cleric rostea apoi o predică din acel pasaj. Predica era ascultată şi de oamenii care treceau pe la catedrală în drumul lor spre lucru.^[9] Se căutau cuvintele din textul Scripturii în literatura clasică a antichității și se cerceta cum a fost interpretat textul în istoria Bisericii, o atenție specială primind părinții Bisericii.^[10]

Așadar, Sola Scriptura nu înseamnă neglijarea scrierilor părinților Bisericii. Ea vizează în primul rând autoritatea noastră ultimă în viața de credință. Rigiditatea sau atașamentul morbid față de o singură traducere a Bibliei nu e sănătoasă. Condamnarea sau desconsiderarea celor care folosesc sau citesc, chiar și în biserică, dintr-o altă traducere e o atitudine care nu are nimic de-a face cu Sola Scriptura. Înțelegerea Scripturii nu vine de la sine, ci e uneori un proces complex, dificil, în care avem nevoie și de alte instrumente (dicționare, lexicoane, comentarii etc.) care să ne asiste. Biblia nu e un scop în sine, ci prin ea ne apropiem mai mult de Hristos și ne slujim mai bine semenii. Reformatorii susțineau că Biblia nu trebuie doar citită, studiată sau memorată, ci să fie întrupată în viața și închinarea Bisericii. Pentru reformatori, centrul Scripturii e Cristos, prezent atât în Vechiul cât şi în NT. Hristos e Cuvântul etern a lui Dumnezeu, prezent în VT sub forma promisiunii, prezent în NT în persoana lui Isus şi prezent în biserică prin Cuvânt şi sacrament. În toate aceste cazuri, Hristos-Cuvântul e mijlocul eficient al harului. Centrul sau miezul Scripturii este ceea ce conduce la Hristos, ce predică pe Hristos, ce promovează sau arată spre Hristos.^[11]

[1] Roland H. Bainton, Luther: Omul şi Reformatorul, trad. Daniel Tomuleţ (Oradea: Casa Cărţii, 2017), 307.

[2] Tom Greggs, „Biblical Hermeneutics and Relational Responsability”, în eds. Stanley E. Porter şi Matthew R. Malcolm, The Future of Biblical Interpretation (Downers Grove: IVP Academic, 2013),124.

                [3] Vezi: Anthony N. S. Lane, John Calvin: Student of the Church Fathers (Edinburgh: T & T Clark, 1999), 3-4.

[4] Moisés Silva, Has the Church Misread the Bible? (Grand Rapids: Zondervan, 1987) 77-78.

                [5] Anthony C. Thiselton, „The Future of Biblical Interpretation and Responsible Plurality in Hermeneutics”, în The Future of Biblical Interpretation, 13.

                [6] David C. Steinmetz, „John Calvin as an interpreter of the Bible” în Calvin and the Bible, editată de Donald K. McKin (Cambridge: Cambridge University Press, 2006), 288.

                [7] Liana Lupaș, De la Gutenberg la internet: O istorie a Bibliei în era tiparului (Oradea: Ratio et Revelatio, 2022), 46-47.

                [8]Erik A. de Boer, „The Presence and Participation of Laypeople in the Congregations of the Company of Pastors in Geneva”, Sixteenth Century Journal XXXV/3 (2004): 651-652.

[9] Timothy George, Teologia Reformatorilor, traducere de Teofil Stanciu, ediție revizuită și adăugită (Oradea: Casa Cărții, 2017), 139.

[10]  Timothy George, Readind Scripture with the Reformers (Downers Grove: IVP Academic, 2011), 239.

[11] Kenneth Hagen, „The History of Scriptures in the Church”, în ed. Kenneth Hagen, The Bible in the Churches: How Various Christians Interpret the Scriptures (Milwaukee: Marquette University Press, 1998), 14-17.