Am ajuns din nou acea vreme din an, în care ne înălțăm inimile cu mulțumire, înaintea lui Dumnezeu. Mulțumirea, sau, cel puțin, mulțumirea din inimă, nu este un lucru atât de ușor precum pare la prima vedere. Suntem mereu ispitiți să ne îndreptăm privirea înspre ceea ce nu avem, înspre ceea ce am avut și am pierdut, înspre ceea ce încă nu avem sau înspre ceea ce au alții.
În textul pe care îl vom reda mai jos, Sf. Vasile cel Mare ne arată că, indiferent de starea în care ne găsim, avem o mulțime de motive de mulțumire. Sf. Vasile anticipează toate motivele care ar putea „anula” mulțumirea, închizând înaintea noastră orice portiță a nemulțumirii. Să îl ascultăm și să ne lăsăm îndemnați:
„Iarăși, ești de neam umil și fără slavă, sărac din părinți săraci, fără casă, fără patrie, bolnav, lipsit de cele de trebuință ale zilei, plin de frică în fața autorităților, disprețuit de toți din pricina smereniei vieții tale? Chiar Scriptura o spune: „Pe sărac nu-l paște amenințarea.” Deci nu renunța la tine însuți și nu-ți pierde nădejdea că n-ai nimic din cele râvnite de oameni! Dimpotrivă, înalță-ți sufletul și la bunătățile pe care le ai de pe acum de la Dumnezeu, dar și la cele ce-ți sunt păstrate, prin făgăduință pentru mai târziu.
Mai întâi ești om, singurul dintre viețuitoare făcut cu mâna lui Dumnezeu (vezi Genesa 2:7). Oare, dacă judeci drept, nu-i deajuns aceasta, ca să te bucuri cel mai mult că ai fost făcut de mâinile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul? Mai mult încă: fiind făcut după chipul Creatorului tău, vei putea, printr-o bună viețuire, să te înalți până la aceeași cinste cu îngerii. Ai primit suflet rațional. Cu el cunoști pe Dumnezeu. Cu mintea contempli natura ființelor; cu ea culegi fructul cel preaplăcut al înțelepciunii. Toate animalele de pe pământ, domestice și sălbatice, toate câte trăiesc în apă și câte zboară prin văzduh îți sunt roabe și supuse. N-ai inventat tu, omule, artele și meseriile? N-ai întemeiat tu orașele? N-ai născocit tu toate câte-s de trebuință și câte-s spre desfătare? Nu poți trece mările datorită rațiunii tale? Nu slujesc vieții tale pământul și marea? Nu-ți arată văzduhul, cerul și corurile de stele ordinea lor?
Pentru ce îți faci inimă rea că nu ai cal cu frâu de argint? Ai, însă, soarele, care, prin alergarea lui cea iute, te luminează ca o făclie, în fiecare zi! N-ai strălucirile argintului și ale aurului? Ai însă, luna, care, prin strălucirea ei, te scaldă cu nemăsurata ei lumină! Nu umbli în trăsuri aurite? Dar picioarele tale îți sunt cea mai potrivită trăsură! Pentru ce, dar, fericești pe cei cu punga plină, dar care au trebuință de picioarele altora ca să se miște? Nu dormi pe pat de fildeș? Ai, însă, pământul mult mai de preț decât fildeșul, care-ți face odihna dulce, somnul grabnic și lipsit de griji! Nu locuiești sub acoperiș de aur? Ai, însă, cerul care strălucește cu frumusețile de nedescris ale stelelor!
Și toate acestea sunt numai bunătățile cele omenești! Dar sunt și altele și mai mari! Pentru tine, Dumnezeu între oameni; pentru tine, împărțirea Duhului; pentru tine, nimicirea morții; pentru tine, nădejdea învierii; pentru tine, poruncile dumnezeiești, care-ți desăvârșesc viața; pentru tine, pregătită Împărăția Cerurilor; pentru tine cununile dreptății, gătite ție, celui ce, pentru virtute, nu fugi de ostenelile virtuții.
Dacă vei lua minte de tine însuți, vei găsi în jurul tău mai multe bunătăți și frumuseți decât acestea. Te vei desfăta cu cele ce ai și nu te vei supăra de cele ce-ți lipsesc.”
Textul Sf. Vasile cel Mare este preluat din „Omilii și cuvântări”, Sf. Vasile cel Mare, seria PSB, vol. 1, Editura Basilica a Patriarhiei române, București, 2009, p. 79-80.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter