Viața la intersecție … cu nașterea

Viața la intersecție cu ce, pentru că viața se intersectează cu tot … în viață.

Viața este întretăiată, precum oala este tăiată de ața olarului de naștere. Venim în viață prin naștere, apoi viața noastră ajunge în furca-drumului cu viețile altora, ale tuturor relațiilor din viața noastră, bunici, părinți, frați, surori, fii și fiice. Viața apoi se întîlnește cu altă viață în căsătorie și se împletește pentru cîteva decade, în cel mai fericit caz, cu viața celei/celui care a devenit una cu tine … viața se duce spre răspîntie cu boala și apoi la răscruce cu moartea, pentru a face crucea-drumului iar cu Însăși Viața.

Ne naștem, trăim și murim și, dacă nu ar fi nădejdea veșniciei, toată viața, așa cum este ea la prima vedere, n-ar fi decît o glumă macabră. Am gustat pentru o vreme din existență, pentru a ne cufunda în somn (de veci? Veșnic?); gustăm din materialitate, pentru a ne dezintegra; gustăm din plăcere, pentru ca apoi să fim nevoiți să părăsim cele plăcute una cîte una și tocmai cele ce fac viața frumoasă (amintirea, văzul, gustul, mirosul, vorbitul) dispar pe rînd pentru a ne determina să fim sătui de viață…

Etimonul ”violent” al intersecției

Pentru cunoscători, originea cuvîntului intersecție duce cu gîndul la violență¹. Latinescul inter-sectio, care stă în spatele termenului intersecție, este un compus dintre prefixul inter și substantivul sectio², derivat din verbul seco, secare, secavi, secatum, care înseamnă a tăia, a ciopîrți, a despica, de diviza, a hăcui, a separa, a scinda, a castra. De aici se poate considera că cea mai apropiată formă românească față de originalul latinesc pentru intersecție este întretăiere.

Dicționarul explicativ al limbii române păstrează sensurile dramatic descriptive ale întretăierii pentru intersecție³: cruce, răscruce, furca drumului, încrucișare.

Iată așadar că termeni ca viața și intersecția în aceeași frază capătă o nuanță ușor pleonastică. Viața începe abrubt, secționînd, împărțind, viețile genitorilor, transformîndu-i din iubiți în părinți, pentru a fi ”tăiată” la fel de abrupt, despicînd viețile soților și ale copiilor, unii față de alții (soți de soții; părinți de copii) transformîndu-i apoi pe aceștia în văduvi și orfani. Poziționarea față de viața biologică este posibilă doar în interiorul parantezelor ascuțite și tăioase ale nașterii și morții. Sîntem retezați din pîntec și buricul ne este martor al acestei decupări necesare viețuirii în afara pîntecului. Sîntem apoi cosiți ca iarba și cădem precum semințele în rușine, pentru a reînvia în slavă, dacă admitem presupozițiile creștine asupra nașterii, viețuirii și morții.

Tăierea, despărțirea, despicarea, secerarea ne urmăresc între pîntec și groapă. Aceasta este viața, dacă sîntem onești cu noi înșine, fără a cădea totuși în pesimism cinic: un lung șir de secționări, de tăieri și întretăieri absolut necesare pentru a trece în următoarea fază a existenței noastre.

Depictarea medievală a Morții ca un personaj cu glugă și coasă trimite tot la secerarea noastră spre un mai mare bine. Locul definitiv al grîului nu este în cîmp, unde oricum va putrezi, ci în grînar și apoi să-și împlinească destinul în pîinea caldă pusă pe masă. Sîntem tăiați față de pîntec, pentru a putea trăi independent biologic față de mamă; sîntem despărțiți față de părinți, pentru ne putea căsători; sîntem despărțiți față de copiii noștri care se căsătoresc, pentru ca ei, la rîndul lor, să poată dezvolta o relație sănătoasă; sîntem secerați de pe Pămînt pentru a trăi în Cer. Nicio disecare, fractură și spargere, nicio rupere, tăiere sau decupare nu este fără rost și cîștig în lumea lui Dumnezeu. În Ioan capitolul 15 textul grecesc este extrem de frumos prin jocul de cuvinte din original. Dacă o viță nu aduce roadă, viticultorul o taie, dar dacă aduce roadă (aici este folosit un preverb intensiv) o taie și mai abitir, ca să aducă și mai multă roadă. Concluzia? În niciun caz nu scăpăm de foarfecul viticultorului. Într-un caz decuparea este spre o mai mare rodire, în celălalt caz este folosit pentru îndepărtare, foc și distrugere.

O astfel de paradigmă ne ferește de triumfalisme ieftine și de o teologie a prosperității, care presupune confortul și binele permanent și în continuu crescendo al credinciosului binecuvîntat. În toate aceste etape ale vieații există o fază violentă, dureroasă, un pasaj întunecat, dar care merge spre un mai mare bine, și apoi, spre o eternă mîngîiere, spre pace fără sfîrșit.

Viața la intersecție cu nașterea

Credința creștină mărturisește umanitatea eternă, cu un singur sens: spre înainte. Încă din perioada patristică s-a stabilit că Singurul Preexistent, fără început și fără sfîrșit (Astăzi S-a născut Cel făr de-nceput! vom cînta de Crăciun în numai cîteva săptămîni), Singurul Născut cu veșnicia și înapoia Sa și înaintea Sa este El, Dumnezeu-Fiul, Isus Cristos. Noi, toți oamenii, intrăm în viață din pîntec de femeie. Acolo este începutul vieții pentru fiecare dintre noi și acolo se întîlnește inexistența cu existența.

Nouă ne este retezată eternitatea înainte de uter. Ne începem viața cu 9 luni înainte de naștere, precum se frămîntă lutul pe roata olarului, dintr-un plod fără chip, plăsmuiți într-un chip nevăzut (Psalmul 139) spre ceea ce va ieși apoi ”după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu”.

Venirea noastră în existența vizibilă seamănă cumva cu modul în care olarul își taie de pe roată lutul și îl pregătește pentru arderea în foc pentru a fi cu totul utili. Viața nou născutului care va deveni adult și apoi bătrîn? Un șir lung de tăieri, fără de care nu se pot realiza tranzițiile spre următoarele etape.

Sîntem tăiați de la sîn, înțărcați, pentru a intra în copilărie, tăiați de la resursele casei părintești, pentru a deveni noi părinți, tăiați de la bucuria părtășiei cu ai noștri copii, care se căsătoresc pentru a deveni bunici … viața ni se intersectează cu evenimente traumatizante pentru a continua să genereze viață, înțărcarea, plecarea de acasă, despărțirea de copii (cîte lacrimi nu varsă tații care își duc fetele mirese pe culoar spre altar!) Viața în (inter)secții pentru a genera alte vieți. Ne naștem, sîntem tăiați, ne tăiem, sîntem tăiați pentru ca alte vieți să intre în același ciclu.

Va urma

1https://www.etymonline.com/word/intersection

2https://www.latin-is-simple.com/en/vocabulary/noun/15281/

3Loc unde se încrucișează două drumuri. sinonime: cruce, furca-drumului, răscruce, răspântie, încrucișare, întretăiere. Locul sau punctul unde două corpuri, linii sau suprafețe se întretaie. Sursa https://dexonline.ro/definitie/intersec%C8%9Bie/sinteza