În urmă cu câțiva ani, am fost invitat să țin un discurs la un seminar teologic important din Statele Unite ale Americii în cadrul ceremoniei de absolvire. În acel discurs am vorbit despre rolul covârșitor pe care logica îl are în interpretarea textelor biblice și am pledat pentru introducerea cursurilor de logică în programa obligatorie a seminarelor. În majoritatea programelor de studii de la seminare, studenților li se cere să învețe despre limbile originale ale Bibliei, ebraica și greaca. Ei sunt îndrumați să se uite la contextul istoric al textului și învață principii de bază ale interpretării. Toate acestea sunt abilități importante și valoroase pentru un bun slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Totuși, principalul motiv pentru care apar erori în interpretarea Bibliei nu este faptul că cititorului îi lipsesc cunoștințe de limba ebraică sau despre contextul în care cartea biblică a fost scrisă. Cauza numărul unu în înțelegerea greșită a Scripturilor este tragerea unor concluzii greșite din text. Sunt convins că nu s-ar ajunge la aceste concluzii greșite dacă exegeții ar fi mai ancorați în principiile de bază ale logicii.
Dați-mi voie să vă dau un exemplu de astfel de deducții greșite. Mă îndoiesc că am avut vreodată o discuție despre alegerea suverană a lui Dumnezeu a oamenilor pentru mântuire fără ca cineva să citeze Ioan 3:16, spunând: „Dar nu spune Biblia că «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.»?” Imediat aprob că, într-adevăr, Biblia spune asta. Dacă ar fi să traducem acest adevăr în propoziții logice, am putea spune că toți cei care cred au viața veșnică, iar cine nu are viața veșnică, va pieri, pentru că moartea și viața veșnică sunt termeni opuși când vine vorba de consecințele credinței. În orice caz, textul nu ne spune nimic despre abilitatea oamenilor de a crede în Isus Cristos. Nu ne spune nimic despre cine va crede. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44). Aici avem o negație universală care descrie această abilitate. Nicio persoană nu are abilitatea de a veni la Isus decât dacă o condiție specifică este îndeplinită de Dumnezeu. Totuși acest text este uitat, în contextul celui din Ioan 3:16, care nu spune nimic despre o condiție prealabilă a credinței. Așadar, Ioan 3:16, unul dintre cele mai cunoscute pasaje din toată Biblia, este în mod frecvent, regulat și sistematic distorsionat prin inferențe și implicații greșite.
De ce se ajunge la astfel de concluzii greșite? Teologia clasică creștină, mai ales teologia reformată, vorbește despre efectele noetice ale păcatului. Originea cuvântului noetic este cuvântul grecesc nous, care se traduce de multe ori prin minte. Așadar, efectele noetice ale păcatului sunt consecințele căderii care vizează intelectul uman. Întreaga ființă umană, inclusiv toate abilitățile noastre, a fost afectată de căderea omului în păcat. Corpurile noastre mor din cauza păcatului. Dorința umană este într-o stare de sclavie, captivă dorințelor rele și impulsurilor inimii. Și mințile noastre, de asemenea, sunt afectate, iar abilitatea noastră de a gândi a fost puternic slăbită de cădere. Aș zice că IQ-ul lui Adam de dinainte de cădere era foarte mare. Mă îndoiesc că ar fi făcut deducții incorecte în timp ce avea grijă de grădină. Mai degrabă, mintea lui era ageră și pătrunzătoare – numai că a pierdut aceste calități când a căzut în păcat, iar noi odată cu el.
Cu toate acestea, faptul că suntem într-o stare de cădere nu înseamnă că nu mai avem abilitatea de a gândi. Suntem cu toții predispuși la eroare, dar putem învăța să gândim rațional, într-un mod ordonat, logic și convingător. Așadar, ca o chestiune de disciplină, este în beneficiul nostru să studiem și să stăpânim principiile elementare ale gândirii raționale, astfel încât să putem, cu ajutorul Duhului Sfânt, să depășim într-o anumită măsură efectele pe care păcatul le are asupra gândirii noastre.
Nu cred nicio clipă că vreunul dintre noi, atâta vreme cât păcatul este în noi, va deveni vreodată perfect în felul său de a gândi. Păcatul ne face să fim împotriva legii lui Dumnezeu pe toată durata vieții noastre, iar noi trebuie să luptăm împotriva distorsionării fundamentale a adevărului lui Dumnezeu. Dar dacă Îl iubim pe Dumnezeu, nu numai cu toată inima, sufletul și puterea noastră, ci și cu mintea noastră (Marcu 12:30), vom fi perseverenți în încercările noastre de a ne educa mintea.
Da, Adam a avut o minte ageră înainte de cădere. Dar mai cred că în lume nu a existat niciodată o gândire atât de sănătoasă ca cea a lui Cristos. Cred că o parte din umanitatea perfectă a Domnului nostru a fost faptul că El nu a făcut niciodată o deducție greșită. El nu a tras niciodată o concluzie care nu era justificată de premise. Gândirea sa era limpede și coerentă. Suntem chemați să-L luăm pe El ca exemplu în toate lucrurile, inclusiv în felul Lui de gândire. Așadar, fă din a-L iubi pe Domnul cu toată mintea ta o preocupare principală și serioasă a vieții tale!
Un articol scris de R. C. Sproul pentru Ligonier
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter