Fă-ți timp să fii neproductiv – Cum poate munca să îți irosească viața

Cu toate acestea, mă tem că mulți din biserică, în special aceia dintre noi care se află în diferite poziții de conducere, urmăresc adesea tocmai această ocupație. Ocazional, îi avertizăm pe alții cu privire la epuizare și stres, dar noi suntem în continuă mișcare, simțindu-ne la nesfârșit frământați din cauza a tot ceea ce avem de făcut și simțindu-ne vinovați pentru proiectele pe care nu le-am finalizat. Adesea, transmitem acest stres celorlalți, în moduri subtile, dar distructive – noi suntem ocupați, așa că ne comportăm ca și cum toți ceilalți ar trebui să fie ocupați și dacă nu sunt, îi tratăm ca fiind leneși sau neglijenți.

Dar care este problema noastră cu adevărat: faptul că nu suntem mai productivi sau faptul că am permis unor așteptări nerealiste să ne distorsioneze viziunea asupra credincioșiei? Cu siguranță am putea deveni mai organizați și eficienți, însă continuarea acestor eforturi poate alimenta și ascunde adevărata problemă în loc să o rezolve. Și dacă esența problemei noastre nu este gestionarea timpului, ci altceva? Dacă scopul vieții creștine nu este doar acela de a face mai multe lucruri? Iar dacă acest lucru este adevărat, de ce mulți dintre noi simțim nevoia de a umple fiecare moment liber cu lucruri pe care le facem de dragul de a fi bifate sau cu distracții fără sens? Vizionarea unor programe la televizor și orele petrecute pe rețelele de socializare pot fi mai mult simptome decât cauze ale problemelor noastre, semne ale unei maladii mai profunde.

Dacă Dumnezeu nu se așteaptă ca noi să fim productivi în fiecare moment? Dacă a fi confortabil cu un ritm mai lent, cu liniștea, cu a nu umple fiecare moment cu ceva de făcut sunt aspecte ce ne pot ajuta să restabilim legătura cu Dumnezeu, cu ceilalți și chiar cu propria noastră umanitate? Merită cel puțin să ne gândim la asta.

Așteptări ce nu au fost examinate

Deși Benjamin Franklin, și nu apostolul Pavel, a fost cel care a observat că „timpul înseamnă bani,” noi, oamenii, am consacrat acest sentiment – nu pentru a obține beneficii financiare în fiecare moment, ci pentru că, într-un fel, credem că fiecare minut ar trebui să producă rezultate pozitive măsurabile. Nu sta degeaba; fă ceva!

Desigur, sârguința, o bună etică a muncii și inovația ne fac viața mai bună nouă și celorlalți. Cu toate acestea, uneori, dintr-o intenție cu adevărat nobilă poate lua naștere o obligativitate nesănătoasă, iar atunci când productivitatea și eficiența devin obiectivele noastre supreme, lumea și viețile noastre au de suferit, deoarece cea mai mare valoare a lui Dumnezeu nu este productivitatea și eficiența, ci iubirea (Matei 22:37-39; 1 Corinteni 16:14).

Poate sună prea abstract, așa că să trecem la întrebări mai directe despre propriile noastre vieți. Ce credeți că așteaptă Dumnezeu de la voi în orice zi? Dacă sunteți ca mine, această întrebare poate dezvălui unele goluri dureroase în percepția noastră despre Dumnezeu și viața de credință. Am discutat recent cu un pastor din Vestul Mijlociu, Statele Unite, care mi-a spus că, atunci când era la facultate, a fost atât de entuziasmat de ideea că ar trebui să „facă fiecare minut să conteze” și să „răscumpere timpul,” încât el și prietenii săi au gândit o strategie pentru a dormi doar patru ore pe noapte; în acest fel, ar putea „face mult mai mult pentru Cristos.”

Douăzeci de ani mai târziu, acest slujitor al lui Cristos, cândva puternic și motivat, era distrus fizic, emoțional, psihic și relațional. Credința sa, familia sa și lucrarea sa erau toate pe punctul de a se prăbuși. Cu siguranță, el nu a atribuit toate problemele sale ardorii sale de la început și proiectelor sale supradimensionate, dar a văzut cum acest mod de a trăi i-a distorsionat viața, crescându-i așteptările nu doar cu privire la cât de mult ar trebui să facă într-o zi, ci și cu privire la cât de mult ar trebui să realizeze în viața sa. 

Putem respinge cu ușurință ideea sa nebunească de a dormi patru ore pe noapte, dar cred că mulți dintre noi trăim cu presupuneri similare, iar acest lucru ne face rău.

Un semn că așteptările nesănătoase ne conduc viața este o frustrare constantă în sufletele noastre, ascunsă în spatele fețelor zâmbitoare. Suntem epuizați de copii, de biserică, de soț, de cererile nesfârșite. Nu avem nicio limită în viață, așa că atunci când cineva spune ceva greșit, un copil nu se mișcă suficient de repede sau un vecin are nevoie de ajutor, această furie încearcă să corupă bunătatea noastră. Oamenii ne împiedică să facem ceea ce trebuie să facem! Eficiența și productivitatea au făcut ca iubirea să nu mai fie cea mai mare valoare a noastră.

Darul de a fi lent 

Poate că, pentru a nu ne irosi viața trebuie să învățăm care este beneficiul de a „irosi” timp. Permiteți-mi să vă explic.

Ceea ce noi considerăm a fi plictiseală sau timp neproductiv poate fi un mare dar. În momentele de lentoare, dacă nu le umplem imediat cu mai multe sarcini sau distracții, se întâmplă adesea lucruri surprinzătoare: corpul nostru respiră și se relaxează puțin, imaginația noastră se dezvoltă, iar inima noastră poate lua în considerare tot felul de idei. Avem timp să evaluăm modul în care am vorbit cu un coleg în acea dimineață sau să observăm un părinte tânăr care se luptă să își crească copilul. Doar dacă încetinim și nu încercam să umplem imediat timpul, începem să simțim prezența lui Dumnezeu și complexitatea lumii – inclusiv frumusețile și problemele ei, minunile și temerile noastre. Astfel de lucruri ne scapă din vedere atunci când suntem mereu ocupați. De aici și intuiția lui Kierkegaard: rezultatul unei vieți ocupate este că rareori suntem capabili să ne formăm o inimă. Compasiunea, gândirea, pocăința, speranța și iubirea cresc în solul reflecției. Iar o reflecție sănătoasă ia naștere greu dacă nu încetinim.

„Compasiunea, grija, pocăința, speranța și iubirea cresc în solul reflecției.”

Ocupația excesivă ne împiedică, de asemenea, creșterea. Pentru a ne dezvolta creativitatea și înțelepciunea e nevoie să avem libertatea interioară de a reflecta, de a ne lupta și de a sta cu provocările noastre. Există un motiv pentru care plimbările și dușurile sunt adesea ocazii de meditare: distracțiile sunt minime, astfel încât mintea și inima pot gândi.

Astfel de perioade de încetineală ne îmbogățesc, de asemenea, relația cu Dumnezeu dacă ne luăm timp pentru implicarea mentală, emoțională și chiar fizică pentru care o viață prea ocupată nu ne lasă timp. Viața se îmbunătățește dacă ne rezervăm timp îndelungat pentru singurătate și tăcere. Dintr-o perspectivă istorică, aceste practici au fost folosite și recomandate de creștinii care au văzut că atunci când suntem prea ocupați e mai greu să fim prezenți în relația cu Dumnezeu și cu ceilalți. Aceste perioade de tăcere și singurătate pot fi dificile, mai ales la început. Dar până când nu creștem în capacitatea noastră de a fi singuri cu Dumnezeu – și singuri cu noi înșine – vom avea dificultăți în a recunoaște prezența Duhului în viața de zi cu zi.

Formarea inimilor noastre

Un alt motiv pentru care ne place să fim ocupați este că adesea nu ne place de noi înșine. Încetinirea și crearea unui spațiu pentru liniște ne pune adesea în situația de a ne confrunta cu probleme pe care preferăm să le ignorăm, fie că este vorba despre amintiri dureroase din trecutul nostru, trăsături nedorite de personalitate sau acțiuni pe care ne-am dori să nu le fi întreprins. Activitatea intensă poate fi o modalitate de a evita confruntarea cu păcatul nostru. Poate fi, de asemenea, modul nostru de a evita dorința de a fi altcineva sau de a avea alte abilități, un alt trecut sau altfel de temperament. Activitatea intensă care permite această evitare ne poate bloca creșterea. Ea face ca autocunoașterea să fie foarte dificilă.

„Pierdem lumea atunci când suntem mereu ocupați.”

În loc să fim sinceri cu Dumnezeu și cu noi înșine cu privire la rănile, păcatele, motivațiile și dezamăgirile noastre, ne amorțim sensibilitatea prin ocupație. Este nevoie de curaj pentru a lăsa momentele să rămână neocupate, dar atunci când suntem dispuși să acceptăm momentele de timp liber cu inima deschisă, Dumnezeu poate aduce vindecare și creștere serioase.

De asemenea, atunci când trăim într-o comunitate de credincioși iubitoare, în care ne simțim în siguranță, în care ceilalți nu intră în panică sau nu se închid în fața durerii și a neajunsurilor noastre, dobândim mai mult curaj pentru a accepta să fim cu noi înșine. Atunci când ceilalți se simt confortabil cu liniștea, misterul și munca neterminată, suficient de siguri în Cristos pentru a îndura situații dificile, acest lucru ne eliberează și pe noi pentru a face față acestui anotimp în care Dumnezeu încă duce la bun sfârșit ceea ce a început (Filipeni 1:6): Dumnezeu se simte confortabil și cu acest proces. Învățăm să evităm ocuparea nesfârșită a timpului nostru atunci când acceptarea unui ritm mai lent devine nu doar o valoare personală, ci și una a comunității noastre. Învățând să mergem mai încet și poate chiar să „pierdem” mai mult timp împreună, găsim noi ocazii pentru a crește în conștientizarea prezenței și a lucrării lui Dumnezeu. Începem să devenim oameni care, în lentoare, se pot ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17), adesea fără să ne dăm seama ce se întâmplă.

Dacă ne oprim din alergare și nu mai umplem fiecare moment cu distracții, renunțând la constrângerea de a fi productivi în fiecare moment – vom putea să Îl ascultăm pe Dumnezeu și pe ceilalți. Dacă permitem imaginației și creativității noastre să respire oxigen, vom începe să dezvoltăm o inimă. Iar astfel, deschidem calea iubirii. Așa că dați-i drumul, „irosiți” timp, pentru că acest lucru vă poate ajuta să nu vă irosiți viața.

Sursa: Take Time to Be Unproductive: How Busyness Can Waste a Life | Desiring God