„Cea mai importantă întrebare a timpului nostru,” a spus istoricul Will Durant, „nu este comunismul versus individualismul, nu Europa versus America, nu este nici măcar Estul versus Vestul; ci dacă oamenii pot trăi fără Dumnezeu.” Se pare că această întrebare va primi un răspuns în zilele noastre.
Timp de secole, biserica creștină a fost centrul civilizației occidentale. Cultura, guvernul, legea și societatea occidentală s-au bazat pe principii creștine. Grija pentru individ, angajamentul față de drepturile omului și respectul pentru bine, frumos și adevăr—toate acestea au pornit din convingeri creștine, sub influența religiei revelate.
Toate acestea, adăugăm acum grăbiți, sunt atacate în mod serios. Însăși noțiunea de bine și rău este acum înlăturată din aspecte esențiale ale societății. Dacă nu este dată la o parte cu totul, este cel puțin adesea degradată. Urmând exemplul din Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, secularii moderni pur și simplu declară răul, bine, și binele, rău.
UN NOU PEISAJ
Quakerul D. Elton Trueblood a descris America ca pe o „civilizație de flori tăiate.” Cultura noastră, argumenta el, este tăiată de la rădăcinile sale creștine ca o floare tăiată de la tulpină. Deși floarea își va menține frumusețea pentru un timp, este sortită să se ofilească și să moară.
Când Trueblood a rostit aceste cuvinte acum mai bine de două decenii, floarea mai avea încă ceva culoare și semne de viață. Dar floarea și-a pierdut de mult vitalitatea, și este timpul ca petalele căzute să fie recunoscute.
„Dacă Dumnezeu nu există,” a argumentat Ivan Karamazov, personajul creat de Fyodor Dostoevsky, „totul este permis.” Permisivitatea dată de societatea modernă este aproape imposibil de exagerat, dar aceasta poate fi corelată direct cu faptul că bărbații și femeile din zilele noastre acționează ca și cum Dumnezeu nu ar exista sau ar fi incapabil să-și îndeplinească voința.
Biserica creștină se află acum în fața unei noi realități. Biserica nu mai reprezintă nucleul culturii occidentale. Deși vedem reminiscențele influenței creștine, acestea reprezintă mai degrabă excepții decât regula. În cea mai mare parte, biserica a fost înlocuită de secularism.
Cotidianul e invadat constant de vești care confirmă starea actuală a societății. Această epocă nu este prima care vede orori și răutăți de nedescris, dar este prima care neagă orice bază consistentă pentru identificarea răului ca rău sau a binelui ca bine.
Biserica credincioasă este, în mare parte, tolerată ca o voce în arena publică, dar numai atât timp cât nu încearcă să exercite vreo influență credibilă asupra stării lucrurilor. Dacă biserica se exprimă cu putere asupra unei chestiuni de dezbatere publică, este criticată ca fiind coercitivă și învechită.
UN NOU ROL
Cum își imaginează biserica rolul său în fața acestei noi realități? În anii 1980, era posibil să se gândească în termeni ambițioși despre biserică ca avangardă a unei majorități morale. Acea încredere a fost serios zguduită de evenimentele deceniului trecut.
Puține progrese spre restabilirea unui centru moral de gravitație pot fi detectate. În schimb, cultura s-a mișcat rapid spre o abandonare mai completă a tuturor convingerilor morale.
Biserica, ca martor al adevărului, trebuie acum să fie pregătită să îmbrățișeze statutul de minoritate morală, dacă asta solicită vremurile. Biserica nu are dreptul să urmeze tendințele seculare spre revizionism moral și păreri acceptabile din punct de vedere politic legat de problemele actuale.
Indiferent de problemă, biserica trebuie să vorbească ca biserică, ca o comunitate a celor căzuți, dar răscumpărați, care stau sub autoritatea divină. Preocuparea bisericii nu este să-și cunoască propria minte, ci să cunoască și să urmeze mintea lui Dumnezeu. Convingerile bisericii nu trebuie să reiasă din propria noastră înțelepciune aflată sub influența păcatului, ci din Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu, care revelează înțelepciunea lui Dumnezeu și poruncile Sale.
Biserica trebuie să fie o comunitate de oameni de caracter. Caracterul unui popor care stă sub autoritatea suverană a lui Dumnezeu va fi inevitabil în contradicție cu o cultură a necredinței.
O CHEMARE VECHE
Biserica se confruntă cu o situație nouă. Acest nou context este la fel de actual ca știrea zilei și la fel de vechi ca primele biserici creștine din Corint, Efes, Laodiceea și Roma. Rămâne înscris în veșnicie dacă biserica este dispusă să se supună doar autorității lui Dumnezeu sau dacă își va pierde chemarea pentru a servi unor zei mai mici.
Biserica trebuie să se plieze la statutul său de minoritate morală și să se țină strâns de Evanghelia pe care am fost chemați să o predicăm. Procedând astfel, izvoarele adânci ale adevărului de neschimbat vor face din biserică o oază dătătoare de viață în mijlocul deșertului moral.
Articol scris de Albert Mohler pentru Ligonier
https://www.ligonier.org/learn/articles/keeping-faith-faithless-age
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează