Sfidarea limitelor trasate de Dumnezeu

Dar, în înțelepciunea Planului Său divin, Dumnezeu a pus, de asemenea, anumite limite în noi și în structura societății pentru a atenua efectele corupției omului și pentru a împiedica haosul total în care lumea se transformă. Iar atunci când aceste limite sunt menținute cu grijă, viața poate fi plăcută. Dar atunci când ele sunt agresate, diminuate sau distruse, viața devine rapid dificilă. 

Conștiința

Prima limită este încorporată în inima fiecărui om – conștiința. Știm că această conștiință există pentru că atât de mulți oameni sunt plini de vinovăție, anxietate, frică și teamă. Toate aceste probleme trimit frecvent la o conștiință care nu vrea să tacă. De ce?

Ne uităm la Epistola către Romani pentru răspuns. Pavel scrie: “Pentru că nu există părtinire la Dumnezeu. Căci toți cei care au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, și toți cei care au păcătuit sub Lege vor fi judecați prin Lege; pentru că nu cei care ascultă Legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc Legea vor fi îndreptățiți” (Romani 2:11-13). Pe scurt, toți păcătoșii sunt la fel de vinovați, indiferent de accesul lor la Legea lui Dumnezeu.

Cum este aceasta corect? Pavel explică: “Căci atunci când neamurile care nu au Legea fac instinctiv lucrurile Legii, acestea, neavând Legea, sunt o lege pentru ele însele, în sensul că arată lucrarea Legii scrisă în inimile lor, conștiința lor arată că acest lucru este adevărat, întrucât gândurile lor fie se acuză, fie se scuză între ele. ” (Romani 2:14-15). În fiecare om este încorporată o realitate morală – un simț al binelui și al răului.

Conștiința este un dar de la Dumnezeu. În același mod în care durerea fizică vă avertizează să nu vă sprijiniți mâna pe o sobă încinsă, conștiința strigă pentru a vă avertiza de pericolul moral – vă imploră să nu faceți ceea ce știți că nu ar trebui să faceți.

Conștiința nu este un substitut pentru legea lui Dumnezeu sau un mijloc prin care El vorbește. Mai degrabă, ea este aliniată la cea mai înaltă lege morală pe care o cunoaște. Asta înseamnă că Legea lui Dumnezeu care este scrisă în fiecare inimă – să nu minți, să nu furi, să nu ucizi și celelalte linii morale de bază comune tuturor oamenilor – poate fi înlocuită. În această privință, conștiința poate fi atacată prin dezinformare. Unii oameni și-au răstălmăcit și distorsionat conștiința atât de mult încât cred că lucrul corect și moral de făcut este să ucidă copii nenăscuți, să atace ofițeri de poliție sau să poarte explozibili într-o zonă aglomerată a orașului pentru a ucide cât mai mulți civili. Istoria ne arată cât de sensibilă este conștiința la propagandă și la învățături false. 

Conștiința este atacată și prin abuz. Revenind la analogia sobei fierbinți – dacă ați ignora avertismentele dureroase suficient de mult timp, nu numai că ați suferi consecințe fizice grave, dar abuzul constant v-ar putea costa capacitatea de a recunoaște durerea cu totul. Dacă îți ignori conștiința suficient de mult timp, în cele din urmă nu va mai exista nicio alertă de ignorat. Când ignori în mod repetat avertismentele interne și te întorci la un anumit păcat, îți arzi conștiința și îi distrugi abilitatea de a funcționa corect.

Unul dintre marile costuri ale eliminării Bibliei dintr-o cultură este că oamenii nu mai pot înțelege conștiința – atât ce este ea, cât și cum ar trebui să fie informată. Ceea ce ar trebui să fie văzut ca un mare dar de la Dumnezeu este considerat un blestem – unul care trebuie redus la tăcere sau reorientat. Desigur, societatea noastră se grăbește să le spună oamenilor să nu-și asculte conștiința în primul rând. Psihologii sunt bucuroși să redirecționeze sentimentele de vinovăție și rușine în altă parte. Când asta nu funcționează, mulți oameni apelează la droguri și alcool pentru a îneca o conștiință care nu vrea să tacă.

Iar atunci când adevărul Cuvântului lui Dumnezeu este ascuns și negat conștiinței suficient de mult timp, masiv, ajungem înapoi în Isaia 5:20, cu o cultură care numește binele rău și răul bine.

Deoarece conștiința omului este atât de ușor de corupt, Dumnezeu a instituit, de asemenea, restricții externe și autorități în cadrul societății pentru a ține în frâu haosul distructiv creat de păcat.

Familia

Familia este una dintre aceste constrângeri. Desigur, Biblia instruiește părinții creștini să își crească copiii ”în disciplina și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). Dar chiar și părinții necredincioși au o influență restrictivă în viața copiilor lor. În acest sens, familia este o instituție creată de divinitate pentru formarea păcătoșilor reținuți, care – prin generații de moralitate, disciplină, dragoste, virtute și ascultare – devin un beneficiu pentru societate și se bucură de darurile lui Dumnezeu cu recunoștință.

Ceea ce am văzut în ultimii ani este un atac cuprinzător asupra designului lui Dumnezeu pentru familie și scurtcircuitarea ulterioară a efectului său de constrângere. Între subminarea conducerii masculine de către mișcarea feministă, explozia ratei divorțurilor și corupția generalizată a genului și sexualității, există o confuzie semnificativă cu privire la ceea ce constituie de fapt o familie, ca să nu mai vorbim de modul în care ar trebui să funcționeze. Dacă luăm în considerare numărul de copii născuți fără mamă și tată în casă, combinat cu cei care au pierdut acest privilegiu prin divorț, putem vedea de ce familia nu face prea multe pentru a limita păcatul și efectele sale în societatea de astăzi.

Destrămarea familiei distruge planul lui Dumnezeu de a administra dragostea, disciplina și îndrumarea de care viețile celor mici au nevoie cu disperare. Astăzi vedem generații de tineri care nu au fost niciodată învățați să respecte și să se supună autorității sau să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să suporte consecințele. Biblia ne spune: “Cine își reține toiagul își urăște fiul, dar cine îl iubește îl disciplinează cu sârguință” (Proverbe 13:24). Părinții trebuie să fie o amenințare la adresa comportamentului indisciplinat și neascultător – ei trebuie să își țină în frâu copiii și să îi învețe cum să trăiască și să funcționeze ca membri productivi ai societății. Astăzi vedem haosul care se dezlănțuie atunci când reținerea familiei eșuează.

Guvernul

În aceste cazuri, Dumnezeu a stabilit o autoritate separată pentru a limita păcatul. Ne putem gândi la conștiință ca la un fel de autoritate personală, în timp ce familia reprezintă autoritatea părintească. De asemenea, Dumnezeu a instituit guvernul ca autoritate societală. Rolul principal al guvernului nu este bunăstarea materială – mai degrabă, așa cum descrie Pavel, acesta este desemnat de Dumnezeu să poarte sabia.

 Oricine sa fie supus stapănirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.  De aceea, cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea.

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este in slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău.

(Romani 13:1-4)

Dumnezeu folosește mijloace imperfecte pentru a limita păcatul. Conștiința nimănui nu este perfect informată și întotdeauna corectă – nici familia nu este perfectă. În același mod, Dumnezeu folosește guverne umane imperfecte – și agenți imperfecți ai acestor guverne – pentru a reține haosul și corupția păcatului. Oricât de imperfecte ar fi, autoritățile civile au fost rânduite de Dumnezeu, iar oricine se opune lor I se opune Lui.

Ceea ce vedem astăzi este o societate plină de oameni care au fost crescuți fără disciplina, iubirea și stabilitatea unei familii; oameni care și-au știrbit sau și-au redus la tăcere conștiința și resping ideea că trebuie să se supună oricărei autorități. Având în vedere eșecurile catastrofale la nivel personal și parental, poliției îi revine sarcina de a instaura o oarecare ordine și bun-simț în mijlocul haosului.

Nu ratați întrebarea retorică din versetul 3: “Vreți să nu vă temeți de autoritate?” Pavel presupune un răspuns afirmativ și își răspunde la propria întrebare: “Fă binele, și vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău“. Ideea este pur și simplu că nu este nevoie să trăim cu teamă de autoritatea guvernului – nu este o amenințare inerentă pentru cei care respectă legea. În schimb, ea poartă sabia și aduce mânia lui Dumnezeu “asupra celui care practică răul”. Rezistența și rebeliunea lor trebuie să fie pedepsite. Acolo unde constrângerile conștiinței și ale familiei ar putea eșua, guvernul reprezintă o amenințare unică și potențial mortală împotriva haosului și corupției răufăcătorilor. Și, la fel ca încercările lumii de a distruge familia și de a reduce la tăcere conștiința, apelurile la desființarea poliției sunt un alt atac direct asupra mijloacelor ordonate de Dumnezeu de a opri păcatul.

Biserica

Există încă o restricție pe care Dumnezeu a pus-o în societate – biserica funcționează ca autoritate spirituală a acesteia. Dumnezeu a chemat poporul Său să fie o influență dreaptă și sfințitoare în această lume. În Predica de pe Munte, Cristos a spus: 

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri.

(Matei 5:13-16)

Înțelegem efectele păcatului – cum a corupt creația lui Dumnezeu și cum a pus-o pe o traiectorie distructivă. Înțelegem că lumea este întunecată și în descompunere. Dar Domnul a stabilit biserica Sa ca ultima linie de reținere împotriva influenței păcatului. Noi suntem sarea care încetinește putrezirea și lumina care diminuează întunericul. Prin influența noastră cristică – prin dragostea, mila, umilința, bunătatea, compasiunea și sfințenia noastră – suntem chemați să împiedicăm corupția și haosul păcatului. În această privință, biserica este cea mai prețioasă din lume.

Cu toate acestea, la fel cum a avertizat Cristos, efectele sării și luminii pot fi diminuate. Sarea poate deveni impură și își poate pierde gustul. Lumina poate fi acoperită și ascunsă. Tragedia zilelor noastre este că atât de multe biserici nu au reușit să fie o influență păstrătoare, iluminatoare în lume. Învățătorii falși abundă – șarlatani care promovează scheme religioase și vând miracole false. Liderii profani și imorali pătează mărturia bisericii. Distracțiile lumești domină, în timp ce adevărurile dure sunt estompate sau respinse cu totul. Denominații întregi neagă autoritatea, suficiența și ineranța Scripturii. Altele neagă divinitatea lui Cristos. Prea multe biserici nu se confruntă cu păcatul, nu fac apel la o viață sfântă și nu susțin Evanghelia ca singura speranță pentru mântuire. Ce fel de constrângere poate oferi o astfel de biserică?

Trebuie să recunoaștem corelația dintre starea lumii și starea bisericii. O biserică slabă, lumească și falsă nu are capacitatea de a stăpâni haosul și corupția acestei lumi. O astfel de biserică contribuie de fapt la problemă.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie diferit. Trebuie să fim sare și lumină și să trăim vieți sfinte care să-L glorifice pe Domnul și să împodobească Evanghelia Sa.

https://www.gty.org/library/blog/B210113