Corupția adâncă

După cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Deși Pavel spune ”este scris…”, el nu citează dintr-un loc anume, ci se foloseste de Vechiul Testament, în special de Psalmi și de scrierea lui Isaia – Cuvântul lui Dumnezeu fiind întotdeauna foarte clar și vehement în a afirma degradarea omenirii prin păcat. În acest sens, afirmația este esențială pentru înțelegerea haosului care ne înconjoară. Pavel ne arată patologia păcatului și corupția lui totală în ceea ce privește caracterul, conversațiile și comportamentului păcătosului.

În legătură cu caracterului omului,  Pavel scrie că „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar” (Romani 3:10). Din perspectiva cerului, toți păcătoșii sunt la fel de vinovați. Nicio cantitate de fapte bune nu poate contrabalansa greutatea păcatelor noastre – acesta este motivul pentru care neprihănirea lui Cristos este crucială pentru salvarea noastră (cf. 2 Corinteni 5:21). Mai mult, Pavel spune că „Nu este niciunul care să aibă pricepere” (Romani 3:11). În epistola lui către Efeseni, Pavel descrie inutilitatea minții păcătoase – că este întunecată, ignorantă și insensibilă (Efeseni 4:17-19). Nu doar că păcătosul este incapabil să fie neprihănit, el este incapabil să înțeleagă neprihănirea.

Pavel adaugă: „Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut” (Romani 3:11-12). Acesta este un comentariu la adresa religiilor lumii. Pavel le identifică pe toate drept falsuri satanice, care îi îndepărtează pe oameni de adevărul despre Dumnezeu. Folosind cuvintele din Isaia 53:6, „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Tendința naturală a omului este să se îndepărteze de Dumnezeu, așa că el inventează religii false ca să se simtă comod în rebeliunea lui. Pavel concluzionează – „Au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3:12). Păcatele omului i-au corupt caracterul, lăsându-l ignorant, rebel, abătut și nefolositor.

Și asta nu e tot. Nu doar caracterul păcătosului este corupt – ci și conversațiile lui. Pavel scrie: „gâtlejul lor este un mormânt deschis” (v.13). Noi toți încercăm să avem grijă la respirația urât-mirositoare. Dar, folosindu-se de această metaforă, Pavel spune că vorbirea celor răi are mirosul morții – gurile lor sunt ca niște morminte murdare, putrede, deschise. El adaugă: „se slujesc de limbile lor ca să înșele” (v.13). Ca un cârlig de pește, ei înșală pentru a captura și a omorî. Până și vorbele lor sunt pline de venin și aducătoare de moarte – „sub buze au venin de aspidă” (v.13). În versetul 14, apostolul renunță la toate subtilitățile – cârlige camuflate, otravă de șerpi – și spune deschis că gura păcătosului „este plină de blestem și de amărăciune”. E surprinzător cum  Scriptura ne spune că „limba este și ea un foc” și că „niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” (Iacov 3:6, 8). După cum vedem deseori în zilele noastre, gura unui om care nu e născut din nou e capabilă de mari distrugeri.

În final, condamnarea lui Pavel vizează corupția comportamentului uman. El scrie: „au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii” (v. 15-17). Istoria umanității ilustrează cu claritate adevărul acestor cuvinte înfricoșătoare. În Ioan 8:44, Isus îl descrie pe diavol ca „un ucigaș de la început”. Satan este ucigașul arhetipal, iar adepții lui sunt la fel de „iuți în vărsarea sângelui”. Oamenii sunt periculoși. Cei șase ani din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial sunt anii în care s-au pierdut cele mai multe vieți din istoria lumii. Au murit până la 85 de milioane de oameni – iar cel puțin 50 de milioane au fost civili. Dacă are ocazia, omul păcătos va încerca să-și extermine dușmanii. 

Deși azi nu mai avem un număr așa de impresionant de morți în războaie, setea de sânge a omului continuă să facă ravagii. Din 1973, Statele Unite au comis propriul holocaust, executând peste 60 de milioane de copii în ceea ce ar trebui să fie cel mai sigur loc pentru ei – pântecele mamei lor. Dacă se fac legi care permit oamenilor să ucidă, ei vor ucide. Dacă li se permite să se revolte, se vor revolta. Dacă li se permite să spargă geamuri, să jefuiască afaceri, să incendieze secții de poliție și să calce în picioare comunități întregi, o vor face. Inima nemântuită nu este interesată de pace – Pavel spune că este înclinată către vărsare de sânge, distrugere și mizerie.

Apostolul își încheie condamnarea cu afirmația sumară: „frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:18). Aceasta este realitatea motrice din spatele rebeliunii și mizeriei care ne înconjoară – această lume nu se teme de Dumnezeu. Proverbe 16:6 spune: „prin frica de Domnul, [omul] se abate de la rău”. Acolo unde nu există frică de Dumnezeu – niciun sentiment de culpă, vinovăție și pedeapsă veșnică – restricțiile sunt înlăturate, iar omenirea poate trăi conform dorințelor corupte și distructive. Și asta este exact ceea ce vedem astăzi în fața ochilor noștri.

Articol scris de John MacArthur, pentru Grace for You 

(https://www.gty.org/library/blog/B210108).