Să nu încălcăm poruncile, ținând poruncile-meditație din 1 Samuel 19

Parcurgând acest capitol, înțelegem că poruncile lui Dumnezeu nu trebuie îndeplinite niciodată într-un mod mecanic. Tratând poruncile divine în modul acesta, putem ajunge să le încălcăm pe cele mai importante, de dragul unei ascultării habotnice, care încalcă spiritul legii. Porunca cincea spunea foarte clar: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!” (vezi Exodul 20:12). Încalcă Ionatan această poruncă atunci când îl protejează pe David, deși știe foarte clar că tatăl său avea alte planuri? (vezi 1 Samuel 19:1). Nicidecum! Ionatan cunoaște inima curată și sinceră a lui David și știe că tatăl său, Saul, nu acționează după dreptate, ci prigonește un nevinovat care nu a uneltit împotriva sa sau împotriva casei împărătești. Ba mai mult, Ionatan știe că dacă ar fi respectat porunca a cincea, ar fi încălcat-o pe următoarea, cea de-a șasea: „Să nu ucizi!” (Exodul 20:13). Ionatan ar fi putut să își împace conștiința spunându-și că oricum nu îl va ucide el pe Ionatan, ci tatăl său o va face. Caracterul lui nobil însă îl face să înțeleagă că o astfel de atitudine lașă nu poate rămâne în picioare înaintea lui Dumnezeu. Tatăl pământesc percepe modul lui de acțiune ca neascultare și rebeliune: „Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: «Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și rușinea mamei tale?” (1 Samuel 20:30). Ionatan alege să își asume toate riscurile implicate de mânia tatălui pământesc, pentru a rămâne sub bunăvoința Tatălui Ceresc!

Mical, fiica lui Saul este pusă într-o situație similară. Ea știe că David, soțul ei, se află într-o primejdie de moarte, astfel că îl coboară pe fereastră. Mical cunoaște și ea prea bine Decalogul. Ea știe că cea de-a noua poruncă spune: „Să nu mărturisești strâmb” (Exodul 20:16). Cu toate acestea, atunci când oamenii lui Saul vin ca să îl ridice pe David, ea încalcă porunca. La fel ca în cazul lui Ionatan, ea știe că, în cazul de față, dreptatea îi cere să acorde prioritate celei de-a șasea porunci, în detrimentul celei de-a noua: adică „Să nu ucizi!” are prioritate în fața lui „Să nu mărturisești strâmb!”

De-a lungul istoriei, credincioșii au fost puși mereu în fața unor situații similare. Poate că una dintre cele mai cunoscute a fost legată de vânarea evreilor de către naziști în cel de-al doilea război mondial. Ce trebuiau să facă germanii, olandezii sau alții atunci când poliția apărea în chenarul ușii pentru a întreba dacă acolo sunt ascunși evrei? Singura opțiune era să spună „Nu!” și să încalce una dintre porunci, adică cea de-a noua. Cu alte cuvinte, să îi țină în ignoranță pe cei care fac răul, pentru ca acesta să nu prospere. În cele din urmă, esența legii, spunea Însuși Domnul nostru, este să îl iubești pe Dumnezeu, dar și pe aproapele ca pe tine însuți. În situația descrisă mai sus, dragostea de aproapele însemna apărarea celor fără apărare și inducerea în eroare a călăilor. Atitudinea opusă nu ar fi însemnat respectarea poruncilor, ci tocmai încălcarea lor. Ar fi însemnat să te iubești pe tine însuți, în detrimentul aproapelui.

Unul dintre exemplele cele mai elocvente ale unei asemenea situații, din Scripturi, este „Pilda vameșului și a fariseului”, din Luca 18. Fariseul pare că este câștigătorul absolut al „campionatului ținerii poruncilor”. Nu doar că respectă Decalogul, dar respectă cu cea mai mare scrupulozitate toate celelalte porunci, mai mari sau mai mărunte. Ironic, tocmai prin ascultarea poruncilor, el încalcă poruncile. El ține poruncile într-un mod denaturat care nu îl conduce nici la dragoste de Dumnezeu și nici de aproapele, după cum arată cu prisosință rugăciunea pe care o rostește. El iubește o singură realitate: pe sine însuși.

Și oare câți credincioși nu se află în aceeași postură? Să avem grijă ca nu cumva să încălcăm poruncile, ținând poruncile!