Ce se schimbă după experiența unei ”morți ratate”? Partea a III-a

Sursa: foto din arhiva personală a autorului. În imagine este Gheorghiță Ștefănescu, tîmplar, care și-a făcut coșciugul din timpul vieții în conformitate cu obiceiul locului. Sicriul trebuia tot timpul pregătit și ”la vedere”. Pînă la înmormîntare era folosit ca depozit de cereale.

5. Relația cu neprietenii. Dușmani nu le pot spune, că nu mai am dușmani. N-au murit ei, dar a murit ura și pasiunea mea față de dînșii. Mi-am adunat mulți potrivnici în viață. Unii s-au dus deja la răsplătiri, pe alții speram să îi pot îngropa eu. Acum s-au schimbat lucrurile. După ce m-am întîlnit cu moartea, mi s-a făcut o așa de mare milă de toată omenitatea, încît simt acum nu neapărat iubire, dar o milă cuprinzătoare, o frăție caldă, o solidaritate inexplicabilă, cu orice urmaș al lui Adam și față de orice fiică a Evei. Merg pe stradă și privesc muribunzi. Toți vom trece prin asta. Sîntem frați și surori în boală și moarte. De ce să ne mai urîm? De ce să ne mai obidim? De ce să ne producem atît de multă suferință cînd aceasta urmează curînd pentru fiecare dintre noi?

De 10 de luni nu mai pot avea sentimente dușmănoase față de nimeni. Încerc, să văd dacă nu cumva am rămas cu vreo incapacitate sau cu vreun defect din pricina multor anestezii generale, dar nu reușesc. M-am temut că poate, în timpul în care creierul meu a suferit subalimentarea cu sînge, o parte din materia mea cerebrală a murit și nu mai am sentimente normale.

Nu! Cine trece prin moarte începe să iubească tot ce este viu. Cine trece pe aproape de moarte îi iubește pe muritori.

6. Relația cu obiectele. Unul dintre cele mai grele momente a fost atunci cînd am fost dezbrăcat complet și am auzit: ”Vă rog să îmi dați telefonul și ceasul dumneavoastră. Le punem în această pungă și le vom trimite soției!” Am rămas fără … nimic! ”Acum gîndiți-vă la ceva frumos!”.

M-am gîndit la ai mei dragi, nu la lucrurile dragi, deși am multe lucruri la care țin: chitarele mele, bicicletele, cărțile, scrisorile dintre mine și Natalia, fotografiile, arcurile … Față de toate acestea am simțit atunci cum mă îndepărtez ca pornind printr-un tunel la capătul căruia rămîneau toate în urmă, la capătul luminos de care mă îndepărtam.

Cînd m-am trezit aveam sonde, cabluri, furtune, toate erau pe mine, în mine strecurate, ieșeau prin spărturile din burta mea, dar nimic nu mai era al meu. Am încercat să vorbesc. Cuvintele nu ieșeau din cauza tuburilor care se duceau pînă spre plămîni.

Cînd trupul nu îți mai aparține și este manipulat de ceilalți, cînd nu mai ai libertatea de a bea apă cînd vrei, de a mînca ce vrei, de a merge singur la toaletă, nu îți mai pasă de obiectele pe care le ai în proprietate. Cînd viața îți este agățată de cîteva fire care trec pe deasupra patului de spital, cînd împarți același salon cu alte șase persoane, cînd nu te poți deplasa și ai pareză pe toată partea dreaptă, nu mai contează nici casa de pe numele tău, nici mașina pe care o conduci.

După operație am început să dau masiv. Am scăpat de haine, de jumătate dintre biciclete, echipamente sportive, instrumente muzicale, am dăruit jumătate din cărți. La unele volume am ținut, dar știu că nu voi mai avea timp să le răsfoiesc niciodată. În primele trei luni am intrat într-un fel de febră a dăruitului. Vînam lucrurile de prin casă și dădeam tot ce consideram că nu îmi va mai trebui, chiar dacă supraviețuiesc mai mult decît anticipează medicii cei mai generoși.

Un puternic sentiment de libertate s-a născut și niciodată nu mă va părăsi! Sîntem trecători printre lucruri și lucrurile ne dau de … lucru, ne mănîncă din viață, ne apasă cu griji pe care nu ar trebui să le îndurăm nici în cele mai strălucite faze ale sănătății noastre. Fiecare dintre noi, muritorii, avem prea mult și fiecare considerăm că nu este destul. Pînda morții însă ne scapă de această falsă impresie de înveșnicire.

7. Relația cu natura, creația. Cînd mori vezi tot ce moare. Cînd mori și știi că vei sfîrși în pămînt, începi să vezi altfel țărîna. Cînd tragi aerul cu lăcomie prin aparate, prima gură de aer curat din pădure îți pătrunde în fiecare celulă. Cînd ai însetat și tînjit după cele trei picături la fiecare oră, fiecare izvor este imaginea curată a vieții. Păsările, patrupedele, firele de iarbă, pădurea, lacul, ploaia, zăpada, vîntul, pe toate vrei să le simți lăcomește. Toate simțurile, reactivate acum, după anesteziile în serie, sînt hipersensibile. La orice zgomot, șoaptă, izbitură, tresar altfel.

Vrei să vezi mai mult, să simți mai mult, să auzi mai mult, să stai mai mult în legătură cu minunata creație a lui Dumnezeu. Este căzută, dar ce frumoasă este încă! Corupția, boala, moartea, putrefacția acționează în zidirea care geme după răscumpărare, dar iarba este atît de perfect aliniată în aparenta sa dezordine, albinele și furnicile se mișcă după o rînduială pe care abia acum o pricep.

După trecerea prin atîtea spitale, după atîta targă și pat, după betadină și alcool sanitar, după ace și branule, după măști și pijamale, tot ce îmi doresc acum este să mai stau pe pămîntul reavăn, să calc pe pietrele de rîu umede, să fiu zgîriat de acele de brad, să mi se scurgă ploaia pe bărbie, trăind alături de ceea ce încă trăiește.

Ce se schimbă după ce ratezi o întîlnire serioasă cu moartea? Toate tipurile de ancorare față de viață se schimbă. Se schimbă modul în care te privești și te înțelegi în contextul întregii lucrări a lui Dumnezeu. Acum privesc altfel toate talentele, abilitățile, darurile, pe care cel puțin o vreme nu le-ai mai putut practica (n-am mai putut scrie, n-am mai putut cînta la chitară trei săptămîni cît am fost paralizat pe partea dreaptă). Prețuiesc altfel toate capacitățile pe care le-am considerat naturale și normale: ridicatul, mersul, privitul, apucatul. Dar mai presus de toate simt copleșitoarea iubire a lui Dumnezeu față de mine. Mi-a mai dat timp să Îl cunosc mai bine în timp pentru o bucurie deplină în veșnicie. Știu bine că în cazul meu este foarte probabil ca următoarea întîlnire cu moartea să nu mai fie ratată. Acum am luat din nou Covid. A cincea oară. Dar de această dată pentru mine orice tuse și orice strănut pot fi fatale. A trăi pregătit în orice moment pentru ultimul strănut sau pentru ultima tuse este înspăimîntător, dar deopotrivă terapeutic.

Dacă m-ar întreba Dumnezeu astăzi: ”Vrei să dăm timpul înapoi și să continuăm viața așa cum era ea înainte de 3 noiembrie 2023?”, I-aș răspunde: ”Nu, Doamne, nu! Este greu așa, dar prefer să trăiesc cu aceste lecții învățate restul (puțin sau mai mult) de viață! Are mai mult sens acum!”