Sunt încă revoltat!

Un simbol poartă cu sine un mesaj şi îţi face legătura vizuală cu o anumită realitate. Este un fel de poartă a minţii, care va fi forțată să vadă realitatea pe care simbolul o încapsulează. Imaginaţia este necesară în acest demers de vizualizare mentală, deoarece simbolul nu operează neapărat cu realităţi concrete, ci cu percepții mentale. Şi de aici rezultă forţa unui simbol. Dacă ceea ce ne imaginăm este perceput ca având legătură cu realitatea concretă, la un moment dat vom ajunge să fim convinşi că simbolul chiar este esenţa realităţii. Un simbol nu este o banală reprezentare „a ceva”, ci o adevărată forţă mentală, care hrăneşte credinţele interioare.

Aşa s-a întâmplat şi cu celebrul tablou „Cina cea de taină”, de Leonardo da Vinci. El a intrat în mentalul creştin ca cel mai puternic simbol al ultimei mese pe care Isus a avut-o cu ucenicii. Detaliile tehnice – Isus nu a stat pe scaun, de pildă – nu ştirbesc valoarea simbolului. Imaginaţia preia mesajul, elimină erorile tehnice şi gravează în mentalul comun mesajul aceasta: „aici este reprezentată ultima masă dintre Isus şi ucenicii săi”. Se crează, astfel, o punte între realitatea care a avut loc acum 2.000 de ani şi experienţa actuală a privitorului. Privitorul îşi imaginează că este în camera de sus şi participă, ca spectator, la ultima Cina. Iar această forţă a imaginaţiei privitorului îi conferă celebrei picturi o aură sacră, datorită evenimentului reprezentat.

În cartea Tăcere, Shushaku Endo descrie o scenă teribilă, care arată puterea unui simbol. Preotul Rodrigues se apleacă la un moment dat să vadă chipul lui Hristos de pe icoanacălcată în picioare. Acesta era şters şi tocit de nenumăratele picioare care îl călcaseră de-a lungul anilor. De fapt, ne spuneautorul, chipul „era de nerecunoscut, iar trăsăturile lui pieriseră sub povara timpului şi a suferinţei”. Autorităţile japoneze foloseau în secolul al XVII – lea practica aceasta pentru a-i identifica pe creştini. Cine refuza să calce în picioare acest simbol era deseori torturat sau omorât. Aşadar, în cartea Tăcere cel puţin, chipul simbolic al lui Hristos este sinonim cu realitatea. Ba mai mult, acel chip tocit şi desfigurat prinde glas şi îi spune chiar şi preotului „Calcă! Calcă!”. Isus Hristos nu este surprins de lepădările noastre, ci îşi asumă rolul de Mijlocitor al omenirii până la sfârşitul lumii.

Nu cred că Isus a fost surprins în vreun fel nici de oribila scenă de la Paris, care parodia Cina cea de taină. Adunând ca într-un năvod toate categoriile de oameni, regizorul a dorit să şocheze imaginaţia privitorilor implantându-le mesajul: „de ce să nu stăm cu toţii  la aceeaşi masă?”. Trebuie, totuși, să recunoaştem că strategia lui a fost foarte „isteaţă”. În momentul în care ataşezi unui simbol colectiv un alt mesaj, viteza cu care acesta se va propaga va fi colosală. Drept urmare, în câteva ore, imaginea parodie a devenit virală. Creştinii s-au revoltat vehement, iar mai multe instituţii bisericeşti au făcut plângeri oficiale Comitetului Olimpic. Că nu există nicio legătură între sport şi agenda unor minorităţi sexuale este mai mult decât evident. Însă de ce au înserat acest mesaj cu ocazia unei competiţii sportive? Pentru că aceasta este strategia comunităţii LGBTQA+! Se vor folosi de orice platformă pentru a-şi impune viziunea asupra realităţii.

Cum ar trebui să reacţionăm noi în faţa acestor agresiuni ideologice? Sub nicio formă făcând uz de violenţă! Nu cred că Hristos ne cere să sfâşiem carnea adversarilor noştri. Însă trebuie să fim fermi în a mărturisi Adevărul, în a susţine moralitatea biblică şi ancorarea noastră în lungă tradiţie creştină. Avem nevoie de discursuri argumentate, eliberate de furia pasiunilor care orbesc şi care să reflecte spiritul evanghelic. Trebuie să învăţăm să unim dragostea faţă de semeni cu dreptatea lui Dumnezeu; respectul faţă de aproapele cu mărturisirea asumată a credinţei; bunătatea cu negarea fermă a păcatului; revolta personală cu răspunsul echilibrat; bunul simţ cu respingerea întunericului.

Iată că a trecut o săptămână de la deschiderea jocurilor olimpice de la Paris. Sunt încă revoltat! Nu doar pentru că un simbol creştin a fost batjocorit în faţa a sute de milioane de oameni, ci şi pentru că acest scenariu nu avea nimic de-a face cu sportul. Revolta faţă de nedreptate și anormalitate este justă. Voi nu sunteţi revoltaţi?

Laurențiu Balcan, pentru Edictum Dei