Portretul biblic al femeilor

Pe bună dreptate, Biblia prețuiește femeile contrar culturilor care le denigrează, discreditează și le înjosesc. Mulți din societatea noastră promovează eliberarea sexuală și reproductivă a femeilor împotriva presupuselor restricții opresive și demodate ale Bibliei. Însă: „În ce fel sunt femeile cu adevărat libere? În ce fel le onorează cultura noastră?” Sigur, pot vota; sigur, au oportunități de a concura pe piața muncii. Dar sunt ele cu adevărat libere? Demnitatea și onoarea lor sunt intacte?

Sunt de părere că femeile sunt folosite și abuzate în ziua de azi mai mult decât în orice alt moment din istorie. Pornografia transformă femeile în obiecte și victime ale unor consumatori murdari și lași, care le privesc cu ochi lacomi. În întreaga lume, femeile sunt traficate ca niște animale în sclavia sexuală. În locuri mai „civilizate,” bărbații folosesc în mod obișnuit femeile pentru sex fără consecințe și fără angajament, lăsându-le însărcinate, fără îngrijire și sprijin. Grupurile care susțin drepturile la avort susțin egoismul și iresponsabilitatea masculină și „dau dreptul” femeilor să-și omoare copiii nenăscuți. Femeile rămân singure, marcate emoțional, ruinate financiar și se simt vinovate, rușinate și abandonate. Unde este libertatea, demnitatea și onoarea în asta?

Ca niciodată până acum, progresele tehnologice moderne au permis culturii să transforme degradarea femeilor în ceva normal; dar culturile antice nu erau mai bune. Femeile din societățile păgâne din vremurile descrise în Biblie erau adesea tratate cu puțin mai multă demnitate decât animalele. Unii dintre cei mai cunoscuți filosofi greci—considerați ca fiind cele mai strălucite minți ale erei lor—învățau că femeile sunt ființe inferioare prin natura lor. Chiar și în Imperiul Roman (poate vârful civilizației precreștine), femeile erau de obicei privite doar ca posesiuni ale soților sau taților lor, având aproape aceeași poziție ca și sclavii din gospodărie. Conceptele ebraice (și biblice) despre căsătorie erau foarte diferite de această viziune, căsătoria fiind văzută ca o moștenire comună, iar paternitatea ca un parteneriat în care atât tatăl, cât și mama trebuie să fie respectați și ascultați de către copii (Leveticul 19:3).

Religia păgână tindea să alimenteze și să încurajeze devalorizarea femeilor și mai mult. Desigur, mitologia greacă și romană avea zeițe (precum Diana și Afrodita). Dar să nu vă imaginați nicio clipă că adorarea zeițelor ridica în vreun fel statutul femeilor în societate. Opusul era adevărat. Majoritatea templelor dedicate zeițelor erau deservite de prostituate sacre—preotese care se vindeau pentru bani, crezând că îndeplinesc un sacrament religios. Atât mitologia, cât și practica religiei păgâne au denigrat femeile în mod explicit. Zeii păgâni erau capricioși și uneori cu bună știință misogini. Ceremoniile religioase erau adesea în mod flagrant obscene—incluzând lucruri precum ritualuri erotice de fertilitate, orgii și beții în temple, practici homosexuale pervertite și, în cele mai grave cazuri, chiar sacrificii umane.

Să comparăm toate aceste practici, atât antice, cât și contemporane, cu Biblia. De la un capăt la altul, Biblia înalță femeile. De fapt, adesea, pare că se străduiește să le omagieze, să înnobileze rolurile lor în societate și familie, să recunoască importanța influenței lor și să înalțe virtuțile femeilor care au fost exemple de evlavie.

Chiar din primul capitol al Bibliei, învățăm că femeile, la fel ca bărbații, poartă amprenta chipului lui Dumnezeu (Geneza 1:27; 5:1-2) – bărbații și femeile au fost creați egali. Femeile joacă roluri proeminente în multe dintre narațiunile biblice cheie. Soțiile sunt văzute ca partenere venerate și însoțitoare prețuite de soții lor, nu doar sclave sau obiecte de mobilier casnic (Geneza 2:20-24; Proverbe 19:14; Eclesiastul 9:9). La Sinai, Dumnezeu a poruncit copiilor să își onoreze atât tatăl, cât și mama (Exodul 20:12).

Desigur, Biblia învață distincții de rol divin ordonate între bărbați și femei – multe dintre acestea fiind evidente chiar din circumstanțele creației. De exemplu, femeile au un rol unic și vital în nașterea și creșterea copiilor. De asemenea, femeile au nevoie de sprijin și protecție, deoarece fizic sunt „vase mai slabe” (1 Petru 3:7 NKJV). Scriptura stabilește ordinea corectă în familie și în biserică, în consecință, atribuind responsabilitățile de conducere și protecție în casă soților (Efeseni 5:23) și numind bărbații în biserică în rolurile de învățătură și conducere (1 Timotei 2:11-15).

Totuși, femeile nu sunt în niciun caz marginalizate sau relegate la un statut inferior. Biblia învață că femeile nu sunt doar egale cu bărbații (Galateni 3:28), ci sunt și puse deoparte pentru o onoare specială (1 Petru 3:7). Soților li se poruncește să își iubească soțiile sacrificial, așa cum Cristos iubește biserica – chiar, dacă este necesar, cu prețul propriei vieți (Efeseni 5:25-31). Biblia recunoaște și celebrează valoarea neprețuită a unei femei virtuoase (Proverbe 12:4; 31:10; 1 Corinteni 11:7).

Creștinismul, născut la intersecția dintre Est și Vest, a ridicat statutul femeilor la o înălțime fără precedent. Printre ucenicii lui Isus erau mai multe femei (Luca 8:1-3), o practică aproape neauzită printre rabinii vremii Sale. Mai mult, El a încurajat ucenicia lor, prezentând-o ca fiind mai necesară decât munca domestică (Luca 10:38-42). De fapt, prima dezvăluire explicită înregistrată a propriei Sale identități ca Mesia adevărat a fost făcută unei femei samaritence (Ioan 4:25-26). Domnul Isus a tratat întotdeauna femeile cu cea mai mare demnitate – chiar și femeile care altfel ar fi fost considerate proscrise (Matei 9:20-22; Luca 7:37-50; Ioan 4:7-27). El a binecuvântat copiii lor (Luca 18:15-16), a înviat membrii din familiile lor (Luca 7:12-15), le-a iertat păcatele (Luca 7:44-48) și le-a restabilit virtutea și onoarea (Ioan 8:4-11). Astfel, El a înălțat poziția feminității însăși.

Nu este de mirare, așadar, că femeile au devenit proeminente în slujirea bisericii timpurii (Faptele Apostolilor 12:12-15; 1 Corinteni 11:11-15). În ziua de Rusalii, când s-a născut biserica Noului Testament, femeile erau acolo cu ucenicii, rugându-se (Faptele Apostolilor 1:12-14). Unele erau renumite pentru faptele lor bune (Faptele Apostolilor 9:36); altele pentru ospitalitatea lor (Faptele Apostolilor 12:12; 16:14-15); iar altele pentru înțelegerea doctrinei sănătoase și darurile lor spirituale (Faptele Apostolilor 18:26; 21:8-9). A doua epistolă a lui Ioan a fost adresată unei femei proeminente din una dintre bisericile aflate sub supravegherea sa. Chiar apostolul Pavel, uneori acuzat în mod fals de criticii Scripturii ca fiind misogin, a slujit în mod regulat alături de femei (Filipeni 4:3). El le-a recunoscut meritul și le-a aprobat credincioșia și darurile lor (Romani 16:1-6; 2 Timotei 1:5).

În mod natural, pe măsură ce creștinismul a început să influențeze societatea occidentală, statutul femeilor a fost dramatic îmbunătățit. Unul dintre părinții bisericii timpurii, Tertulian, a scris o lucrare intitulată Despre Îmbrăcămintea Femeilor, undeva spre sfârșitul secolului al doilea. El a spus că femeile păgâne care purtau ornamente sofisticate pentru păr, haine indecente și accesorii fuseseră de fapt forțate de societate și modă să abandoneze splendoarea superioară a adevăratei feminități. El a remarcat, prin contrast, că pe măsură ce biserica a crescut și evanghelia a dat roade, unul dintre rezultatele vizibile a fost apariția unei tendințe către modestie în îmbrăcămintea femeilor și o înălțare corespunzătoare a statutului femeilor. El a recunoscut că bărbații păgâni se plângeau în mod obișnuit: „De când a devenit creștină, ea merge în haine mai sărace!” Femeile creștine au devenit chiar cunoscute ca „preotese ale modestiei.” Dar, conform lui Tertulian, credincioșii care trăiau în ascultare de Cristos, femeile erau mai bogate spiritual, mai pure și, astfel, mai glorioase decât cele mai extravagante femei din societatea păgână. Îmbrăcate „cu mătasea dreptății, inul fin al sfințeniei, purpura modestiei,” ele au ridicat virtutea feminină la o înălțime fără precedent.

Chiar și păgânii recunoșteau asta. Hrisostom, poate cel mai elocvent predicator al secolului al patrulea, a însemnat că unul dintre profesorii săi, un filosof păgân pe nume Libaniu, a spus odată: „Ceruri! Ce femei aveți voi, creștinii!” Ceea ce a declanșat exclamația lui Libaniu a fost auzind cum mama lui Hrisostom rămăsese castă timp de mai bine de două decenii de la văduvie, la vârsta de douăzeci de ani. Pe măsură ce influența creștinismului a fost resimțită din ce în ce mai mult, femeile au fost tot mai puțin batjocorite sau maltratate ca obiecte pentru amuzamentul bărbaților. În schimb, femeile au început să fie onorate pentru virtutea și credința lor.

De fapt, femeile creștine convertite din societatea păgână erau automat eliberate de o multitudine de practici umilitoare. Eliberate de desfrâul public din temple și teatre (unde femeile erau sistematic dezonorate și devalorizate), ele au ajuns la proeminență în casă și biserică, unde erau onorate și admirate pentru virtuțile feminine precum ospitalitatea, slujirea celor bolnavi, îngrijirea și creșterea propriilor familii și munca iubitoare a mâinilor lor (Faptele Apostolilor 9:39).

Asta a fost întotdeauna tendința. Oriunde evanghelia s-a răspândit, statutul social, legal și spiritual al femeilor, ca regulă generală, a fost ridicat. Când evanghelia a fost eclipsată (fie prin reprimare, religie falsă, secularism, filozofie umanistă sau decădere spirituală în cadrul bisericii), statutul femeilor a scăzut în consecință.

Chiar și atunci când mișcările seculare au apărut pretinzând că sunt preocupate de drepturile femeilor, eforturile lor au fost în general dăunătoare pentru statutul femeilor. Mișcarea feministă din generația noastră este un exemplu elocvent. Feminismul a devalorizat și defăimat feminitatea. Distincțiile naturale de gen sunt de obicei minimizate, respinse, disprețuite sau negate. Ca rezultat, femeile sunt acum trimise în situații de luptă, supuse la muncă fizică istovitoare rezervată odinioară bărbaților, expuse la tot felul de indignități la locul de muncă și încurajate în alte moduri să acționeze și să vorbească ca bărbații. Între timp, feministele moderne aruncă dispreț asupra femeilor care doresc ca familia și gospodăria să fie prioritățile lor; în acest fel, ele desconsideră rolul maternității, chemarea care este unică și exclusiv feminină. Mesajul egalitarismului feminist este că nu există nimic extraordinar despre femei. Acesta nu este cu siguranță mesajul Scripturii. Scriptura onorează femeile ca femei și le încurajează să caute onoarea într-un mod unic feminin (Proverbe 31:10-30).

Scriptura nu subestimează niciodată intelectul feminin, nu minimizează talentele și abilitățile femeilor și nu descurajează utilizarea corectă a darurilor spirituale ale femeilor. Dar de fiecare dată când Biblia vorbește explicit despre semnele unei femei excelente, accentul este pus întotdeauna pe virtutea feminină. Cele mai importante femei din Scriptură au fost influente nu datorită carierei lor, ci datorită caracterului lor. Mesajul pe care aceste femei îl transmit colectiv nu este despre „egalitatea de gen”, este despre adevărata excelență feminină. Și aceasta este întotdeauna exemplificată prin calități morale și spirituale, mai degrabă decât prin statut social, bogăție sau aspect fizic.

Asta înseamnă să punem lucrurile în ordine. Departe de a denigra femeile, Biblia promovează libertatea, demnitatea și onoarea feminină. Scriptura pictează pentru fiecare cultură portretul unei femei cu adevărat frumoase. Adevărata frumusețe feminină nu este despre podoabe exterioare, „aranjarea părului, purtarea aurului sau îmbrăcarea hainelor fine;” adevărata frumusețe este manifestată în schimb în „omul ascuns al inimii … frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:3-4).

John MacArthur, Grace to You