În urmă cu ceva vreme, am predicat din Marcu 5, despre îndrăcitul din Ținutul Gadarenilor. Este genul de text la care îți vine să astupi urechile copiilor. Un om care locuiește în morminte, se taie cu pietre și zbiară necontenit. Marcu folosește de trei ori cuvântul „morminte”, atunci când îi descrie viața. Din punct de vedere biologic, omul era încă viu, dar cu greu ai mai putea spune că trăia cu adevărat; cu greu mai putea fi existența lui numită viață. Era vorba mai degrabă despre ceea ce unii au numit o moarte vie sau o viață moartă. Socotesc că acest demonizat este exemplul degradării supreme la care Diavolul poate aduce o ființă umană. Dacă Dumnezeu a dăruit omului o viață îmbelșugată și, mai mult, l-a creat după chipul și asemănarea Sa, Cel Rău nu vine, așa cum spunea Domnul nostru, decât „să înjunghie și să prăpădească” (vezi Ioan 10). Dorința sa supremă este să mutileze și să deformeze omul care ar trebui să oglindească Slava Creatorului Său.
După cum spuneam, acest episod este unul extrem. În timp ce mă pregăteam pentru mesaj însă, mi-au atras atenția alte două episoade din Evanghelii și unul din Fapte.
Primul dintre acestea este cel din Marcu 8:33. După celebra mărturisire a lui Petru („Tu ești Hristosul!”), Domnul le spune ucenicilor că urmează să fie omorât. Cu râvna-i caracteristică, Petru Îl ia deoparte și începe să îl mustre. Replica Domnului pentru Petru e memorabilă și tulburătoare: „Înapoia mea, Satano!” Înțeleg de aici că, în acele clipe, Petru devenise ambasadorul Celui Rău care se folosise de gura lui.
Al doilea este cel din Luca 9:55. Domnului nostru nu Îi este permis accesul într-un sat al samaritenilor. Iacov și Ioan își oferă ajutorul: „să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Din nou, Domnul face lumină și le arată cine stă de fapt în spatele acestei dorinței lor: „nu știți de ce duh sunteți însuflețiți.”
Al treilea episod începe foarte pașnic, dar este cel mai dramatic dintre ele, pentru că se sfârșește în moarte. Este vorba despre Fapte 5 , despre pretenția mincinoasă sau… minciuna pretențioasă a lui Anania și a Safirei. Cu câtă mulțumire trebuie să fi venit Anania la adunare pentru a depune banii la picioarele apostolilor! Cu câtă admirație s-au uitat unii dintre credincioși la gestul lui. Pentru însă, călăuzit de Duhul Sfânt, face lumină. În ciuda faptului că totul părea înălțător, inima lui Anania fusese umplută de Satana: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei?” (Fapte 5:3). În spatele generozității se ascundea putregaiul minciunii și, dincolo de toate, rânjetul mulțumit al celui rău.
De ce am pomenit aceste trei episoade? Pentru că trebuie să fim mai vigilenți. Mi-aș dori ca acestea să se constituie drept o chemare la veghere. Adesea asociem lucrarea celui rău în viețile noastre, doar cu manifestări extreme, precum cele ale îndrăcitului din Gadara. Cuvântul însă ne atrage atenția asupra faptului că Satana știe să acționeze cu subtilitate și eleganță. Probabil așa o și face, de cele mai multe ori. Lucrarea sa nu este însoțită decât în cazuri rare de urlete și violență. Aceasta se ascunde însă cu lejeritate în spatele bunelor noastre intenții, așa cum a fost cazul lui Petru. Se cuibărește în dorința de a apărea onoarea lui Hristos, așa cum a fost cazul lui Iacov și a lui Ioan. Da, cel rău se ascunde în calul troian al dărniciei și generozității, căutând să spurce astfel Biserica lui Hristos, așa cum s-a întâmplat în cazul cuplului mai sus amintit.
Se pare că folclorul a ajuns să ne modeleze mai profund decât învățătura Scripturilor. Astfel, așteptarea noastră e ca vrăjmașul să apară ciufulit, cu coarne, negru ca smoala și cu un cazan plin de ustensile. Îmi vine în minte un episod consumat la noi în adunare. Într-un an, de Crăciun, am amenajat o iesle în față, pe platformă. Pentru că era vorba despre grajd, s-au adus baloți de paie, o roată de căruță și altele asemenea. Unul dintre cei implicați s-a gândit că și o furcă s-ar potrivi în context…Toate ca toate, dar până la furcă! Am fost mustrați aspri de unul dintre frați care ne-a reamintit că aceasta este unealta diavolului!!
Apostolul Pavel l-ar fi contrazis: „Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). Cel rău caută să lucreze cu eficiență. De dragul eficienței se va camufla și va folosi chiar uniforma taberei adverse. În rare situații, manifestarea prezenței sale este însoțită de zvârcoliri, țipete și manifestări extreme. De cele mai multe ori acesta își realizează planurile prin intermediul unor argumente filosofice subtile și, mai ales, sub mantia largă a tot felul de manifestări religioase, după cum se poate observa în exemplele menționate mai devreme: dărnicia – Anania și Safira, zelul pentru Hristos – Iacov și Ioan sau încercarea de a proteja – Petru.
Cum îl putem depista? Chiar dacă uneori se preface într-un înger de lumină, Cel Rău nu suportă adevărata lumină, nu poate sta în prezența Aceluia care este „Lumina Lumii.” Un predicator își imagina la un moment dat cum ar arăta un oraș stăpânit de Cel Rău. Spre surprinderea noastră, nu este vorba despre un loc al viciilor și a tot felul de fapte reprobabile. Mai mult, există chiar și o biserică unde se predică. Un singur cuvânt, mai bine zis un singur Nume, nu este pomenit niciodată: Isus! Într-un astfel de loc nu se vorbește niciodată despre Hristos și despre El răstignit. Dar fără Evanghelia care are Îl are în miezul ei pe Hristosul răstignit și înviat, oamenii vor rămâne în împărăția întunericului. Acest lucru care îi va conveni de minune vrăjmașului. Să fim treji și să veghem, spune apostolul Petru ceva mai târziu.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează