Cum pot fi creștin la locul de muncă

Este admirabil faptul că prietenul meu mai în vârstă nu și-a găsit identitatea în munca sa – o tentație pe care am face bine să o evităm. Doar Cristos ne poate oferi semnificația pe care mulți o caută în munca lor. Ar trebui însă să ne gândim la slujbele noastre ca la ceva lipsit de sens? Sau ar putea Scriptura să ne ofere o viziune mai bogată și mai optimistă asupra activităților care ne iau jumătate din viață? Ce înseamnă să lucrezi ca un creștin?

Munca ca închinare

Auzim adesea oameni care pun în contrast munca creștină cu munca seculară. Slujirea cu normă întreagă este o chemare unică și importantă, una demnă de dublă onoare (Evr. 13:7; 1 Tim. 5:17). Dar pentru un creștin, toată viața trebuie trăită Coram Deo, înaintea feței lui Dumnezeu. Prin urmare, orice activitate care face bine altora și este oferită lui Dumnezeu în ascultare înrădăcinată în credință este o lucrare creștină.

Romani 12:1 ne îndrumă să ne oferim lui Dumnezeu „ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu, care este închinarea voastră spirituală.” Acesta nu este un act unic, ci o ofrandă continuă. Întreaga noastră viață trebuie să fie dedicată Celui care a trăit și a murit pentru ca „cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Acela care, pentru ei, a murit și a înviat” (2 Cor. 5:15). Facem acest lucru nu pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, ci pentru că am primit-o și am experimentat-o deja.

Tot ceea ce facem contează pentru că fiecare acțiune, sentiment și motivație a noastră trebuie să facă parte din închinarea spirituală la care suntem chemați. La locul de muncă, trebuie să creăm sau să distribuim bunuri și servicii ca și cum le-am oferi Stăpânului Însuși. Trebuie să lucrăm din toată inima ca pentru Domnul, și nu pentru om (Col. 3:23). Urmărim excelența în munca noastră pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, nu pentru recompense pământești.

Munca ca iubire față de aproapele nostru

Lui Martin Luther îi plăcea să spună: „Nu Dumnezeu are nevoie de faptele noastre bune, ci aproapele nostru.” Locurile noastre de muncă ne oferă modalități tangibile prin care ne putem iubi aproapele. Prea adesea folosim expresia „loc de muncă bun” referindu-ne doar la salariu. Nu este nimic în neregulă cu o compensație corectă – independența financiară și mulțumirea sunt încurajate în Scriptură (1 Tes. 4:11-12; 1 Tim. 5:8; Evrei 13:5) – dar nici banii, nici statutul nu ar trebui să ne stimuleze cel mai mult. Ce ar trebui? Dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru.

În activitatea noastră, ar trebui să căutăm să fim utili: să îmbunătățim traiul celorlalți, să promovăm ordinea și să alinăm suferința. Aceasta face parte dintr-un principiu mai larg: Creștinismul este bun pentru societate. Ne face soți, soții, tați, mame, cetățeni și angajați mai buni. Creștinismul ne face utili creștinilor și necreștinilor deopotrivă. Nu toată munca bună este bine plătită. Nu toată munca bună se pretează la laude frecvente. Dar toată munca bună este utilă.

Munca ca o chemare

Recunoașterea mâinii lui Dumnezeu în chemarea noastră în anumite domenii de activitate pentru binele altora poate produce un sentiment mai mare de bucurie și semnificație, indiferent de particularități. Este șeful tău nerecunoscător? Colegii sunt dificili? Clienții tăi sunt greu de mulțumit? Așa să fie. Munca ta este o chemare de la Dumnezeu. Dacă scopul nostru este credincioșia și lauda lui Dumnezeu, este mai ușor să suportăm frustrările. Isus este exemplul nostru, care, atunci când a fost insultat, a continuat „să se încredințeze Celui care judecă drept” (1 Petru 2:23).

 Pentru creștin, toată viața trebuie trăită Coram Deo, în fața lui Dumnezeu. Prin urmare, orice activitate care servește binele celorlalți și este oferită lui Dumnezeu în ascultare înrădăcinată în credință este muncă creștină.

Din fericire, în multe privințe, avem libertatea de a căuta tipul de muncă pentru care suntem cei mai potriviți. În măsura în care este posibil, ar trebui să căutăm o slujbă care să ne maximizeze darul, temperamentul, talentele și preferințele. În acest fel, munca noastră va fi mai puțin o corvoadă și mai mult, după cum a spus Dorothy Sayers, lucrul în care „găsim satisfacție spirituală, mentală și corporală” și „mediul în care ne oferim lui Dumnezeu.”

Dacă sunteți în câmpul muncii, aveți încredere în providența lui Dumnezeu în timp ce vă dezvoltați setul de abilități și CV-ul pentru a obține rolul dorit. Faptul de a vedea munca noastră ca pe o chemare ne reamintește să fim credincioși în starea în care ne aflăm, știind că, cel puțin pentru moment, Dumnezeu ne-a desemnat să o facem.

Munca ca evanghelizare

Prin faptele bune pe care munca noastră le face posibile, înfrumusețăm Evanghelia harului lui Dumnezeu (Tit 2:9-10). Adică, o facem mai atractivă pentru alții. Locul de muncă ne permite să ne intersectăm cu oameni necreștini pe care altfel nu i-am cunoaște. Amabilitatea față de colegii noștri de muncă creează oportunități de a vorbi despre lucrarea lui Hristos atât pe cruce, cât și în viețile noastre. Pe măsură ce ușile se deschid, ar trebui să-i implicăm pe ceilalți, spunând adevărul în dragoste și cerându-I lui Dumnezeu să le dea pocăință.

Cristos a prevăzut acest lucru, învățându-ne să lăsăm lumina noastră să strălucească înaintea altora, pentru ca ei să vadă faptele noastre bune și să dea slavă Tatălui nostru din ceruri (Matei 5:16).

Munca ca mijloc de sfințire

În cele din urmă, în măsura în care munca noastră implică greutăți – și într-o lume decăzută, cu siguranță va fi așa – munca noastră este un mijloc de sfințire. Conștienți de acest lucru, putem considera că este o bucurie când întâmpinăm încercări de diferite feluri, știind că încercarea credinței noastre produce fermitate (Iacov 1:2-3). Mulțumim lui Dumnezeu că Cel care a început această lucrare bună va fi credincios să o desăvârșească (Fil. 1:6).

Dragă creștin, ceea ce faci la locul de muncă nu este lipsit de sens. Este o parte importantă a chemării lui Dumnezeu asupra vieții tale, o arenă în care să oferi închinare spirituală, să contribui la binele comun și să-ți iubești aproapele prin fapte bune.

Alex Chediak, Ligonier