Creștinul, Duhul și ”semnele înaintea Domnului”

Zilele acestea m-a întrebat copilul despre semne înaintea Domnului. I-am răspuns: ”Noi nu punem semne nici înaintea Domnului, nici în spatele Domnului!”

Azi m-a mai întrebat încă cineva ce părere am despre „semnele înaintea Domnului”.

Am răspuns scurt: Am o părere proastă!

Nu stăm în drum și ne rezolvăm dilemele astfel: „dacă trec cinci dacii roşii spre Botoşani, atunci e semn din partea Domnului să mă duc la Suceava!”

Cum punem semnele? Aici îi oferim o posibilitate Satanei să își bată joc de noi. Dacă n-ar fi vorba şi de vreo două nenorociri în dreptul unor oameni de care mă doare sufletul, v-aş putea relata zeci modalităţi în care unii şi-au pus semne „înaintea Domnului”, căi de acţiune care şi-ar căpăta un loc de cinste într-o antologie a prostiei omeneşti. Înaintea Domnului? Cum anume poți să pui semne înaintea Domnului acum, cînd ne este deschisă calea de acces prin Cel care este Calea, Adevărul și Viața, prin Isus Cristos care locuiește prin Duhul Sfînt în credincioși?

Semnele lui Ghedeon mi se invocă. Bun! Dar lui Ghedeon nu i se dăduse Duhul să locuiască ÎN EL precum ni s-a dat nouă, să ne locuiască precum în temple vii. Şi apoi, vă rog neapărat să faceţi rost de lînă şi grădină! Și mai este ceva: cine ar îndrăzni astăzi să pună astfel de semne radicale? Cine ar îndrăzni astăzi să pună astfel de așezăminte înaintea lui Dumnezeu, într-un palier al posibilităților care trec dincolo de legile naturale și încalcă legile fizicii? Să ne aducem aminte: lîna să fie udă și toată preajma uscată. Apoi lîna să fie uscată și toată preajma udă! Imposibil, nu-i așa? Să fi trecut cinci dacii 1300 roșii în anii 80 era o posibilitate destul de ușor de imaginat. Să fi trecut trei Forduri și două Ferrari în vremea lui Ceaușescu în drumul dintre Botoșani și Suceava, atunci în 1985, ei asta ar fi fost vrednică de experimentul cu lîna. Cine ar fi avut curaj pentru un asemenea semn?

Trasul la sorţi… mi se spune… apostolii. Matia. Bun! Dar nu avusese loc Pogorîrea Duhului Sfînt! Mai avem narațiuni în care ni se raportează trageri la sorți după Cincizecime? Nicidecum! Dacă ar fi fost indicată o astfel de practică, sigur ni s-ar fi relatat sau chiar poruncit, de ce nu?

Semne înaintea Domnului? Pentru ce?

A venit Duhul! Vă amintiți! După Paşte urmează o Sărbătoare mare, e cu roşu în calendar, chiar şi la evanghelici. Nu-s Rusaliile, e Cincizecimea! El ne este Călăuzitorul şi Sfinţitorul, El ne şopteşte şi ne aduce aminte de cuvintele lui Cristos şi de drumurile Lui, ca să umblăm aşa cum a umblat şi El, precum Ioan ne spune în Prima Sa Epistolă.

Noi avem Duhul şi minte, rațiune! Avem Mîngîietor şi Duhul Adevărului, Mijlocitor cu suspine negrăite, Paracletul şi mai avem şi logică și dreaptă cugetare.
După venirea Duhului la Cincizecime, semnele rămîn numai pentru cei fără de minte şi fără de Duh. Amin!

Iată ce ne spune Proverbierul:

Proverbe 16:1 Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine dela Domnul.
2 Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar Cel ce cercetează duhurile este Domnul.
3 Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.

Profetul ne spune că inima omului este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea.

Faţă de Ghedeon şi profeţi, noi avem nu numai raţiune şi Duh. Raţiune aveau şi ei. Duhul îi influenţa şi pe ei, noi avem o altă relaţionare faţă de Duhul, dar noi avem încă ce lor le era dat să facă cu mîna de departe… Taina ţinută ascunsă de la începutul veacurilor, Biserica.

Biserica este cea în mijlocul Căreia, prin Duhul, prin gura omului, prin gura fraţilor în credinţă, a celor maturi, vine călăuzire.

Cu timpul, cu ucenicia, prin experienţă, vom căpăta deosebirea duhurilor şi vom învăţa să desluşim cînd ne vorbeşte El şi cînd ne îndeamnă … celălalt.

Să privim la Apostoli. Cum erau ei călăuziţi? Cînd Domnul le deschidea uşile, erau bine deschise şi nu mai întrebau încă o dată. Cînd Domnul le închidea uşile, cu trosnet le închidea şi nu mai puneau „semne de întrebare” încă o dată.

În Noul Testament se schimbă complet raportul între om şi Dumnezeu în ce priveşte călăuzirea.

Să ne încredinţăm Lui, aşadar … şi să vorbim cu El, precum Moise cu Prietenul lui.

Acest articol a apărut inițial într-o altă formă pe blogul personal.