Religia divertismentului

Poate biserica să lupte împotriva apatiei și materialismului satisfăcând apetitul oamenilor pentru divertisment? În mod evident, mulți din biserică cred că răspunsul este da, deoarece tot mai multe biserici se aliniază cu trendul industriei divertismentului. Este o tendință îngrijorătoare care atrage multe biserici, de altfel cu o doctrină sănătoasă, departe de prioritățile biblice.

Clădirile bisericilor sunt construite ca niște teatre. În loc de amvon, accentul este pus pe o scenă. Unele dispun de platforme masive care se rotesc sau se ridică și coboară, cu lumini colorate și echipamente audio uriașe. Pastorii lasă locul specialiștilor media, consultanților în programare, regizorilor de scenă, experților în efecte speciale și coregrafilor.

Ideea este de a oferi publicului ceea ce își dorește și adaptarea programului de biserică la orice va atrage mulțimea. Ca urmare, pastorii seamănă mai mult cu niște politicieni decât cu pastori, căutând să atragă publicul, mai degrabă decât să conducă și să crească turma pe care le-a dat-o Dumnezeu. Congregației i se oferă un spectacol elegant, profesionist, în care teatrul, muzica pop și poate o predică ușor de acceptat constituie serviciul de închinare. Dar accentul nu este pus pe închinare, ci pe divertisment.

La baza acestei tendințe se află ideea că biserica trebuie să vândă Evanghelia necredincioșilor. Astfel, bisericile concurează pentru consumatori la același nivel ca cea mai recentă emisiune de reality show sau un film de mare succes. Din ce în ce mai multe biserici se bazează pe strategii de marketing pentru a se vinde.

Această filozofie este rezultatul unei teologii greșite. Ea presupune că, dacă ambalezi frumos Evanghelia, oamenii vor fi mântuiți. Întreaga abordare este înrădăcinată în teologia arminiană. Aceasta vede convertirea ca fiind în mod fundamental dependentă de un act al voinței umane. Scopul său este o decizie instantanee, superficială, mai degrabă decât o schimbare radicală a inimii.

Mai mult, toată această corupție a creștinismului în stil Madison-Avenue presupune că programele de biserică sunt în primul rând menite să îi atragă pe necredincioși. Mulți au abandonat închinarea ca atare. Alții au limitat predicarea convențională la un cadru restrâns, seara, în timpul săptămânii. Dar acest lucru pierde din vedere mesajul din Evrei 10:24-25: „Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune!  Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!”

Faptele Apostolilor 2:42 ne arată modelul pe care biserica primară îl urma atunci când se întâlnea: „Se îndeletniceau neîncetat cu învățătura apostolilor, cu părtășia, cu frângerea pâinii și cu rugăciunea.” Rețineți că prioritățile bisericii primare erau în mod clar închinarea la Dumnezeu și încurajarea fraților. Biserica se aduna pentru închinare și edificare; se împrăștia pentru a evangheliza lumea.

Domnul nostru i-a trimis pe ucenicii Săi să evanghelizeze astfel: „Duceți-vă, așadar, și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19). Cristos arată clar că biserica nu trebuie să aștepte sau să invite lumea să vină la întâlnirile sale, ci să meargă în lume. Aceasta este o responsabilitate a fiecărui credincios. Mă tem că o abordare care pune accentul pe o prezentare plăcută a Evangheliei în interiorul zidurilor bisericii îl scuză pe credincios de la obligația sa personală de a fi o lumină în lume (Matei 5:16).

Avem o societate plină de oameni care vor ceea ce vor, când vor. Ei sunt preocupați de stilul lor de viață, de recreere și de divertisment. Atunci când bisericile fac apel la aceste dorințe egoiste, nu fac decât să alimenteze acest foc și să împiedice adevărata evlavie. Unele dintre aceste biserici cresc exponențial, în timp ce altele, care nu oferă divertisment, se luptă să supraviețuiască. Mulți lideri de biserici doresc o creștere numerică a congregațiilor lor, așa că pun divertismentul pe primul loc.

Gândiți-vă cum afectează această filosofie mesajul Evangheliei în sine. Unii vor susține că, dacă principiile biblice sunt prezentate, modul de transmitere nu contează. Aceasta este o absurditate. Am putea atunci organiza un adevărat carnaval? Un aruncător de cuțite tatuat ar putea să-și facă numărul în timp ce un crainic strigă versete biblice. Asta ar atrage o mulțime de oameni. Este un scenariu bizar, dar unul care ilustrează cum mediul poate trivializa și corupe mesajul.

Și, din păcate, nu este foarte diferit de practicile din unele biserici. Punk-rockerii, păpușile ventrilocilor, clovnii, magicienii și celebritățile  au luat locul predicatorului – și ei devalorizează Evanghelia. Cred că putem fi inovatori și creativi în modul în care prezentăm Evanghelia, dar trebuie să avem grijă să armonizăm metodele cu adevărul spiritual profund pe care încercăm să îl transmitem. Este prea ușor să trivializăm mesajul sacru.

Nu vă grăbiți să îmbrățișați tendințele bisericilor modernizate prin tehnologie. Și nu disprețuiți închinarea și predicarea convenționale. Nu avem nevoie de abordări ingenioase pentru a-i aduce pe oameni la mântuire (1 Corinteni  1:21). Trebuie doar să ne întoarcem la predicarea adevărului și să sădim sămânța. Dacă suntem credincioși în acest sens, pământul pe care l-a pregătit Dumnezeu va aduce roade.

John MacArthur, Grace to You