Femeile puternice râd de ziua de mâine

Când aveam 16 ani, viitorul părea sumbru. Din cauza unei boli neurologice rare, am început să-mi pierd auzul mult mai repede decât mi-am imaginat în momentul în care am primit diagnosticul. Universul meu caracterizat de întâlniri sociale și spirit glumeț a devenit brusc o lume a stângăciei și tăcerii.

Probabil că și mai rea decât schimbarea pe care o trăiam era conștientizarea dureroasă a faptului că situația se va înrăutăți. Am reușit să finalizez cu bine liceul – dar cum va fi cu căsnicia? Dar cu viața de mamă? Dar cu toate lucrurile pe care am dorit să le fac și care vor fi împiedicate de lipsa auzului?

În perioada aceea, un prieten mi-a vorbit despre Proverbe 31:25: „Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine.”  Când mă uitam la viitorul aparent, voiam să plâng; dar iată o femeie evlavioasă care privea viitorul – cu încercări și necunoscute – și pur și simplu râdea. Și acest râs nu a fost unul plin de îndoială, ca cel al Sarei datorită necredinței (vezi Geneza 18). Acest râs izvora dintr-o femeie puternică și înțeleaptă ce se temea de Dumnezeu (Proverbe 31:25-30).

Acesta era râsul de care aveam nevoie și acesta a fost râsul pe care am început să-l urmăresc.

 O viziune curajoasă a femeilor puternice

Femeile au tendința de a se îngrijora. Ne îngrijorăm pentru lucruri simple și pentru lucruri mai puțin simple.

Este ținuta mea potrivită pentru acest eveniment? E copilul meu în siguranță la volan? Va depăși fiul meu dificultățile sociale pe care le are? Am făcut destulă mâncare pentru cina la care avem invitați?

De aceea, această imagine curajoasă a unei femei ce se teme de Dumnezeu și știe să râdă este atât de convingătoare și plină de inspirație pentru noi. Știm că suntem predispuse la anxietate și griji și totuși ne dorim să Îl glorificăm pe Dumnezeu depășind aceste poveri, cu o încredere neclintită în El.

În același timp, trăim într-o cultură feministă, în care suntem încurajate să ne urmăm visele și să ne autodepășim, să ne învingem slăbiciunile și să ne urmărim idealul, bazându-ne pe puterea imaginară a sinelui. Și, cu toate că noi, ca femei creștine, am putea să respingem aceste concepte seculare, ele pot foarte ușor să se furișeze în mintea noastră când ne aflăm în circumstanțe care ne provoacă teamă și ne fură bucuria.

Asta nu o să mă oprească pe mine! O să vezi, o să mă descurc eu!

Știu cum să rezolv problema asta și sunt foarte convinsă că ceea ce știu eu va schimba situația!

Bineînțeles, asta nu e voia lui Dumnezeu; o să mă rog până văd o schimbare.

Există o încredere în aceste gânduri, dar nu o încredere în Dumnezeu. Există impresia unei puteri, dar nu este puterea care vine de la Cel Puternic. Această femeie ar putea să râdă, dar când circumstanțele nu se schimbă și când răspunsurile la rugăciunile ei repetate sunt diferite față de ceea ce aștepta, râsul va înceta.

Râzi ca Tatăl tău

Cum poate o femeie să zâmbească – să râdă chiar – când ajunge în acel moment inevitabil de slăbiciune în care realizează că prezentul dureros și, cel mai probabil, viitorul necunoscut sunt în afara controlului ei?

Ea râde ca Tatăl ei.

Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: “Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei. (Psalm 2:2-4)

Dumnezeu râde în fața dușmanilor Lui pentru că El știe cine este. Iar fiica Lui râde în fața încercărilor ei – cunoscute și necunoscute – pentru că și ea știe cine e Dumnezeul ei.

 Suveranitatea Lui e motiv suficient de mulțumire

Un râs evlavios, plin de credință nu vine de la o femeie care este încrezătoare în perseverența ei sau curajoasă în rugăciunile ei; dimpotrivă, acest râs vine de la o femeie care are o teologie sănătoasă și care vede suveranitatea lui Dumnezeu ca motiv suficient de mulțumire. E un râs care nu vine dintr-o încercare arogantă și încrezătoare în sine de a nu lăsa nimic să-i stea în cale; este mai degrabă un râs umil, încrezător în Dumnezeu, care apare în urma supunerii tăcute și a speranței.

„Ferice de cei ce se încred în El!,” concluzionează psalmistul (Psalmul 2:12). Cu alte cuvinte, ferice – zâmbind, râzând – nu sunt cei care își asigură o viață fără încercări, ci aceea care își găsesc odihnă sigură în brațele Celui care are puterea să susțină și să-i protejeze pe cei pe care îi iubește, chiar în mijlocul încercărilor. Bucuria și pacea lor nu vin din circumstanțele schimbătoare, ci din statornicia Dumnezeului lor neschimbător.

Circumstanțele mele nu s-au schimbat. Mi-am pierdut auzul, încetul cu încetul, până când la 21 de ani am devenit complet surdă.

Ani buni m-am rugat cu seriozitate pentru vindecare. Oh, cum m-am rugat! Știam că se va întâmpla și râdeam în fața acestei boli care mi-a schimbat viața și m-a umilit, fiind complet sigură că rugăciunile mele necontenite și pline de credință vor fi răsplătite cu răspunsul după care tânjeam. Dar care era sursa râsului meu? Cel puțin într-o anumită măsură, venea din certitudinea că știam că Dumnezeu va face ceva datorită rugăciunilor mele.

Binecuvântat să-I fie Numele

Zece ani mai târziu, boala mea neurologică a declanșat apariția unor dureri nevralgice frecvente, înrăutățirea paraliziei faciale și multe îngrijorări cu privire la modul în care lucrurile ar putea evolua mai departe.

Dar acum știu. O femeie care râde la gândul zilelor viitoare trebuie să se bazeze pe o încredere sigură și fermă, nu în ceea ce e ea capabilă să sufere, ci în Cine este Dumnezeul ei în suferință. Și chiar și în cel mai adânc moment de durere, ea va răsuna cuvintele lui Iov în timp ce un zâmbet cu urme de lacrimi se va forma pe buzele ei: „Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21)

Theresa Thomposon, Desiring God