Carieră, meserie, profesie: talent natural şi/sau dar spiritual?

urmare de AICI

Noi, creștinii, ne raportăm la alte dimensiuni, atunci cînd vine vorba de întîlnirea dintre viața privată și viața socială, dintre viața personală și cea profesională, dintre cultura eclesială și cultura laică, dintre individual și comunitar, dintre particular și universal.

Mai întîi trebuie să înţelegem cine sîntem. Sîntem răscumpăraţi în Sîngele Lui, identitatea noastră derivă din relaţia cu El şi din lucrarea faţă şi împreună cu El. Noi nu sîntem doar statici, fără lucrare.

Domnul și Mîntuitorul spune: Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez. Înțelegem că această lucrare ne depășește limitele geografice, limitele vieții noastre, limitele înțelegerii noastre, că are de-a face cu o istorie care se întinde de la Creație pînă la a Doua Sa venire și dincolo de aceste limite.

Şi noi, fiind creați după chipul şi asemănarea Lui, trebuie să lucrăm, dar în relaţie cu El în acest măreț proiect.

Matei cap. 25 leagă viclenia de lenevie, sînt surori, vin împreună. Leneşul vicleneşte și vicleanul lenevește. Lenea este condamnată şi nu va fi niciodată o odihnă asemănătoare lenevirii. Odihna la care ne cheamă Evanghelia și Apostolul, odihnă ca cea de Sabat, odihna la care era chemat poporul Israel în vechime nu are nimic de-a face cu leneveala, cu ne-trebnicia, cu ne-ocuparea.

De aceea trebuie să ne întrebăm cum anume ne vom dezvolta ca parte din LUCRAREA lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente naturale. Acestea rămîn aşa pînă cînd, după convertire și locuirea Duhului în noi, se suprapun darurile spirituale peste ele sau în adăugare faţă de ele. Bill Clinton avea talent natural de vorbitor, dar nu avea dar spiritual de predicator. Moise nu avea niciun fel de talent de vorbitor și totuși a primit o lucrare de retor și conducător prin vorbire.

Vocația are o dimensiune terenă, orizontală și este legată de talentele naturale pe care cineva le are: carismă, o bună retorică, o voce pătrunzătoare, un creier bine organizat. Cineva poate fi un profesor de vocație, medic de vocație. Meseriile vocaționale presupun un talent natural, care este mai apoi potențat prin instruire, formare, educație. Trebuie să ne căutăm profesia, ocupaţia, meseria în funcţie de înzestrările naturale şi de darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Dincolo de abilitățile cîștigate în școală, traducerea din limbile clasice, spre exemplu, dincolo de vocația de profesor, în cazul meu, a apărut deja sau va apărea chemarea spirituală, care vine copleșitoare, pentru că are o dimensiune metafizică și vizează, dincolo de talentele naturale, TALANTUL încredințat în mod spiritual, prin împuternicirea Duhului Sfînt.

Chemarea are o dimensiune spirituală, metafizică (legătură cu lumea nevăzută) și se manifestă în relație cu al nostru Creator, cu Cel despre care Psalmul 139 – dacă admitem aceste presupoziții ale creștinilor (că am fost creați, că cineva ne-a rotit ADN-ul și ne cunoaște destinul și ziua morții, Psalmul 139:16) -, spune că El ne cunoaște rostul și rolul chiar din pîntecele maicilor noastre.

Schimbarea presupozițiilor

Iată AȘADAR:

Dacă AM schimba cîteva presupoziții fundamentale pentru a ne alegem felul în care ne petrecem viețile?

1. Dacă am admite că sîntem creați,

2. Dacă am admite că sîntem creați de o Ființă care știe ce a pus în fiecare dintre noi,

3. Dacă am admite că Această ființă ne vrea cel mai mare bine și cel mai mare bine al preajmei noastre și al universului întreg, pe care L-a creat, și că are un plan, un rol, un rost pentru fiecare dintre noi, ca să fie săvîrșit acest cel mai mare bine. (Romani 8:28)

4. Și dacă am presupune că Acea Ființă este în afara timpului și pentru Aceasta trecutul, viitorul și prezentul sînt un singur moment, din care vede totul și toate,

5. Dacă am presupune că acea Ființă eternă știe cel mai bine la ce anume am putea fi cei mai buni… și din activitatea noastră terenă și trecătoare, dacă am asculta, ar rezulta cel mai mare bine pentru noi și alții, cea mai mare satisfacție pentru noi, cel mai productiv rezultat pentru alții.

Dacă am admite, deci, aceste presupoziții, atunci oare ce anume ar trebui să facem?

Să O întrebăm, nu? Asta am făcut eu și nu vă recomand medicamentul pe care eu nu l-am încercat!

Acest gest înseamnă să ceri autoritate și călăuzire, asta înseamnă smerenia în cea mai rafinată variantă și anume: să admiți că nu te înțelegi tu însuți pe tine cel mai bine, să admiți că nu ai înțelegerea holistică asupra întregului parcurs al vieții tale, să admiți că există altcineva care îți știe trecutul și viitorul și te poate “potrivi” cel mai bine, precum ceasornicarul potrivește rotița în locul potrivit în marele ceasornic al vieții.

În limbajul creștinilor se numește călăuzire.

Va urma!