Doamne, lucrează Tu! Doamne, luptă Tu!

Dumnezeu este delegatul nostru preferat! Este foarte comod să trăiești cu un Dumnezeu Atotputernic, Omniprezent și Atoateștiutor!

Uneori această concepție dogmatică, foarte corectă dealtfel, ne poate paraliza în lenevie sau lașitate. Dacă Dumnezeu este acolo unde nu pot fi eu acum, dacă Dumnezeu este mai puternic decît pot fi eu în cele mai frumoase visuri ale mele, dacă Dumnezeu este etern și nu are o viață care să se sfîrșească așa de repede, precum am eu, atunci are tot timpul la dispoziție să viziteze bolnavii, să meargă la activități de binefacere, să îi cerceteze pe orfani și să dăruiască văduvelor.

De aceea auzim în unele biserici evanghelice rugăciuni de genul: ”Doamne, te rog acum să treci Tu pe la patul celor în suferință, încurajează-i Tu! Doamne, te rugăm să te implici Tu!”

S-a întîmplat de curînd: ”Doamne, alege Tu oameni după voia Ta în fruntea țării și a Europei!”, asta în timp ce stai acasă și nu te duci la vot sau pleci din rînd pentru că este prea mare aglomerație.

Ar fi fost posibil ca David să se fi rugat pentru Goliat ca Dumnezeu să îi fi dat un cancer de pancreas sau să îi fi cadorisit vreun infarct sau vreun atac cerebral masiv? Ar fi fost posibil ca Dumnezeu să îl fi omorît pe Goliat și fără rugăciunile lui David și fără psalmii lui de imprecație?

Ar fi fost posibil!

De ce omul ”după inima lui Dumnezeu” a pus totuși mîna pe armă și s-a înfruntat față către față? A luat praștia și… pac! Apoi, cruzime fără margini, i-a tăiat capul, harști!

Eh, Dumnezeu s-a pus la chestia asta și a luat piatra lui David și a potrivit-o în tîmpla lui Goliat, chiar într-una dintre venele unuia care suferea deja probabil din născare (deci tot potriveala lui Dumnezeu) de sindromul Marfan … și, uite așa, s-a rezolvat problema!

Există un timp al rugăciunilor pentru ”sănătatea” adversarilor și există un timp potrivit pentru arme, prăștii, arcuri, cuțite, săbii și tot armamentul din dotare. A fi sau a nu fi războinic la vremea potrivită, iată întrebarea! Iată dilema! Ucraina aici ne este un subiect incomod tuturor!

Există un timp al rugăciunii și există oameni care trebuie să se roage pentru “mîntuirea” (în ambele sensuri ale termenului – “moartea” și “salvarea de păcate”) celor răi și există o vreme a luptelor, confruntărilor armate.

Există o vreme a călătoriilor misionare și o vreme a statului acasă. Pentru noi acum a venit vremea statului acasă.

Există o vreme a vizitelor în spital și o vreme a izolării în liniște a bolnavului grav. În perioada de recuperare lungă, de șase luni, am trecut prin ambele faze, faze în care orice vizită mi-ar fi căzut greu, dar au fost faze în care tînjeam după încurajările celorlalți și după părtășia creștină.

Există o vreme a comuniunii cu cei în suferință și doliu și există o vreme în care cel care a pierdut pe cineva are nevoie de însingurare pentru a-și plînge iubiții.

Cine stabilește cum și ce? Aceasta este întrebarea! Înțelepciunea de sus are de-a face cu dreapta cumpănă, să vedem unde Dumnezeu vrea să taie și unde El vrea să coasă, unde vrea îmbrățișare și unde vrea tăiere.

Da, avem un Dumnezeu Atotputernic, Omniprezent și Atoateștiutor, dar, în înțelepciunea Sa măreață a ales să lucreze alături de om. Textul din Matei 25:31-46 ne arată reproșul Mîntuitorului pentru lenevire și lașitate, pentru o slujire a lui Dumnezeu cu buzele, nu cu faptele.

Apoi le va zice celor de la stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care le-a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.» Atunci Îi vor răspunde și ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit?» Și El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.» Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” (Matei 25:41-46)

Poate că din cînd în cînd ar trebui să ne rugăm și să Îi cerem lui Dumnezeu călăuzire și să ne dea dreapta cumpănire la cît, cum și unde să ne implicăm, să lucrăm și să luptăm și, pe de altă parte, cînd ar trebui să stăm să ne retragem și să doar să ne rugăm pentru cei care trebuie să se implice cu fapta. Să Îi cerem lui Dumnezeu lumină să înțelegem cînd vrea să lucreze Singur, precum tații noștri care ne fugăreau de pe lîngă ei cînd lucrau la ceva periculos, ca nu cumva să ne rănească, și cînd vrea să lucreze împreună cu noi, fiind mădularele Sale față de lume, mîinile și picioarele Lui pe pămînt.