Din necazurile evanghelicilor: transformarea unor predicatori în idoli

Idolii nu țin doar de vremuri apuse, ci sunt bine, sănătoși, printre noi până în ziua de azi. Idolii nu țin doar de locuri rău famate și de practici îndoielnice, ci pot apărea chiar și în perimetru eclezial. Nu doar în cadrul confesiunilor tradiționale, ci și în mijlocul evanghelicilor. Cum? Mai multe exemple ar pute fi oferite, dar în textul de față voi face referire la unul singur: există credincioși evanghelici care își transformă predicatorul preferat într-un soi de idol.

Nu fac referire aici la faptul că unii predicatori sunt cunoscuți. Lucrul acesta poate să se datoreze profunzimii, puterii și roadelor care însoțesc predicarea lor. Ei pot fi transformați în idoli, independent de voința lor. Într-adevăr este de datoria lor să vegheze, pentru a gestiona într-un mod integru popularitatea de care se bucură. Bineînțeles există însă și predicatori care devin idoli în complicitate cu ascultătorii lor. Aceștia sunt conștienți de faima lor și fac tot ce le stă în putință ca să o cultive.

În continuare, aș dori să ofer câteva semne care ne pot ajuta să realizăm dacă ne-am transformat predicatorul preferat în idoli. Voi încerca să sugerez și câteva posibilități de a ieși la lumină din acest hățiș.

În primul rând exclusivismul. Atunci când un predicator se transformă în idol, rămâne singur pe scena ta. Uneori ajunge să te preocupe aproape obsesiv. Poate că vreun prieten încearcă să îți sugereze un predicator bun pe care… exclus! Omului nu i se permite nici chiar să își încheie propoziția. Alesul tău a fost… deja ales și nu tolerează rivali. Până și o simplă sugestie de a asculta încă pe cineva începe să pară jignitoare. Vei face ceea ce nu accepți în ruptul capului din partea altora: Vei trimite tuturor, întotdeauna, link-uri cu mesajele predicatorului tău. Fără să îți dai seama, NU mai ești preocupat de răspândirea Evangheliei, ci de mediatizarea unui om. În ce te privește, există multe teme pentru glume și zâmbete, dar predicatorul preferat nu este una dintre ele.

Un mic sfat: nu te mărgini la a asculta un singur om. Încearcă, din când în când, să descoperi câte un predicator nou. Poți?

În al doilea rând, dependența. Când ți-ai transformat predicatorul în idol vei urmări fiecare predică duminicală, vei căuta să asculți fiecare prelegere, fiecare conferință, fiecare intervenție. Vei suferi cumplit dacă transmisiunea live nu funcționează sau, din alte motive, predica nu este transmisă.

În acest punct, te poți testa cu o mică pauză. O poți face? Este un lucru legitim să apreciezi un predicator și să îl asculți consecvent, dar este cu totul altceva să nu mai poți să trăiești fără predicile lui. Atunci când imposibilitatea de a-ți asculta predicatorul preferat te înnourează și te înnegurează, trebuie să îți pui anumite semne de întrebare.

În acest punct, chiar și predicatorii ar putea să îi ajute pe fanii care devenit prea înfocați. În felul acesta, se vor ajuta pe ei înșiși. Iată câteva întrebări importante: Poți predica și fără transmisiune live? Predici cu aceeași bucurie în fața unui grup mic de oameni ca și în fața unui grup mare de oameni? Și, extrem de important: poți să nu predici? Să mergi la adunare și să stai liniștit în banca ta? La toate acestea se mai adaugă o întrebare: te poți bucura de succesul altor predicatori, colegi de-ai tăi?

În al treilea rând, când predicatorul devine idol, apare imposibilitatea unei raportări critice la acesta. Deși „a greși omenește e”, acest predicator, ca orice idol de altfel, „pur și simplu nu poate greși”, îți vei spune. „A fost greșit înțeles”, vei spune. „A fost scos din context”, îi vei lua apărarea. „Nu, nici vorbă să fi greșit”, vei explica. „Problema este că toți ceilalți îi invidiază succesul! Ar dori ei să aibă numărul lui de like-uri sau de vizualizări.

Nu doar că nu vei accepta criticile altora la adresa lui, dar tu însuți te vei raporta într-un mod necritic. Vei lua de bun absolut orice lucru pe care îl afirmă, fără să mai evaluezi și să judeci în lumina Scripturilor ceea ce ți se spune. Un fel de dictatură de bună voie. În dictatură, critica și gândirea liberă sunt interzise. În situația de față ele sunt suspendate de bună voie și fără ca cineva să te silească la aceasta. O mică, neînsemnată ofrandă pe altarul idolului tău!

Chemarea, evident, este înveți să asculți critic orice predicator (vezi Fapte 17:11). Nu, nu pentru a vâna greșeli și pentru a-ți dovedi că ești singurul neprihănit, ci pentru a te asigura că rămâi pe calea cea dreaptă. Dacă ești predicator, caută să păstrezi o atitudine smerită. Să recunoști că nu le știi pe toate și să ai tăria de a admite, atunci când ai greșit. Cunosc predicatori care se lansează în demonstrații și artificii amețitoare, doar pentru a-și convinge audiența că nu au greșit.

În al patrulea rând, apare, invariabil, dezamăgirea cu privire la predicatorii din biserica locală în care te închini. Ba chiar s-ar putea să fii tentat să nu o mai frecventezi sau chiar să o abandonezi. S-ar putea să fie o biserică mică, de țară poate, unde predicatorul este unul simplu, fără o pregătire teologică temeinică. Tratează posibilitatea de a suplimenta predicile de acasă cu cele ale predicatorilor cunoscuți de pe Internet ca o posibilitate de a te îmbogăți și nicidecum drept prilej de a ironiza și de a disprețui profetul din patria ta. Dacă vei fi atent, vei vedea că sunt multe lucruri de învățat, chiar și din cele mai simple mesaje, rostite de cei mai simpli oameni.

Chiar dacă nu întotdeauna îți este ușor să înțelegi asta, ai nevoie de un predicator local, în carne și oase. Predicatorii faimoși de pe net te pot ajuta până într-un punct, după care apare o mare problemă. Tu îi cunoști pe ei, dar… cel mai adesea ei nu te cunosc pe tine. Nu te pot trage de mânecă, personal, atunci când o iei pe cărări strâmbe. Predicatorul de pe net oferă o predică bine alcătuită. Nu e puțin lucru, dar nu e suficient. Tu ai nevoie de un model, în carne și oase. O persoană care să te inspire prin atitudine și modelul vieții. Predicatorii de pe net sunt strălucitori, buni oratori, dar se pare că lucrurile acestea nu sunt suficiente. Și încă ceva, o corectură la ceea ce spuneam mai sus: nu numai că ei nu te cunosc pe tine, dar nici tu nu îi cunoști foarte bine pe ei.

Valentin Făt pentru Edictum Dei