Creșterea bisericii: care este costul succesului?

A te împotrivi atracțiilor lumii moderne poate fi tot atât de greu pe cât e a-i refuza beneficiile. Până la urmă, dacă biserica este în proces de creștere, iar creșterea se obține printr-o organizare mai bună și prin marketing mai de calitate, atunci, a spune „nu” creșterii bisericii înseamnă a fi prea spirituali în detrimentul nostru. Orice aduce rezultate atât de bune trebuie să fie bun, fără îndoială.

Dar chiar așa e? Dar dacă eficacitatea în sine are ca efect secularizarea – de a-L face pe Dumnezeu irelevant? Secularizarea poate fi definită ca procesul prin care, începând din centru și extinzându-se către exterior, diferite domenii ale societății moderne sunt scoase de sub influența decisivă a ideilor și instituțiilor religioase. Credința care este irelevantă în practica zilnică devine, practic, irelevantă.

Două caracteristici ale secularizării în America, foarte ușor de recunoscut, sunt atribuirea unui rol major cifrelor și tehnicii – și ambele sunt proeminente în mișcările de creștere a bisericii. Prin fascinația sa pentru statistici și date în detrimentul adevărului, mișcarea de creștere a bisericii este tipic modernă. Unii oameni argumentează că accentul pus pe aspectele cuantificabile – prin numărarea lor – este caracteristica principală a unei societăți raționalizate. De aceea, Statele Unite au un guvern format în urma voturilor, programe de televiziune alese după ratinguri, comentarii sportive bazate pe statistici, educație evaluată prin raportarea la note și posturi universitare în funcție de numărul de publicații. Într-o lume a adepților cifrelor și a analiștilor, raportarea la creșterea bisericii ca la o afacere măsurabilă și bazată pe „fapte” devine cu totul normală.

Problema cu această mentalitalitate este următoarea: cantitatea nu măsoară calitatea. Numerele au foarte puțină legătură cu adevărul, excelența sau caracterul. După cum spune un sociolog: faptul că „Big Mac” hrănește milioane de oameni nu face din el un „Good Mac.” Dar aspectele înșelătoare ce par banale atunci când vorbim de mâncarea de tip fast-food devin periculoase pe măsură ce acestea se strecoară de la probele sportive, nivelul de educație, personalitatea și politica președintelui la profunzimea spirituală.

Creșterea bisericii văzută în termeni măsurabili, precum numerele, este lipsită de importanță comparativ cu creșterea în termeni mai puțin măsurabili, dar mai importanți, cum ar fi credința, caracterul și evlavia. Bineînțeles, cea de-a doua variantă nu o exclude pe prima. Însă, nici prima nu o include în mod automat pe a doua.

O preocupare deosebită pentru tehnologie este, de asemenea, evidentă în mișcările de creștere a bisericii și este asociată tot cu secularizarea. Se pleacă de la premisa că viața poate fi privită ca un set de probleme, fiecare set având o soluție rațională, iar un expert poate pune în aplicare acea soluție, folosind un mecanism concret. Să luăm ca exemplu o revistă creștină bine-cunoscută, destinată pastorilor, care abordează problemele de conducere a unei biserici. Un studiu al revistei indică faptul că, de-a lungul timpului, publicația a analizat în paginile sale aproape orice problemă de acest tip care ar putea apărea într-o biserică. Totuși, ne vine să credem sau nu, mai puțin de un procent din articole face vreo trimitere la Biblie sau la vreo altă scriere teologică serioasă. Sub pretextul geniului perspectivelor manageriale și terapeutice, secularizarea galopantă a renunțat cu totul la teologie.

Și dacă această eficacitate vine la pachet cu efectul secularizării –  de a-L face pe Dumnezeu irelevant?

Ne putem uita și la exemplul schimbării atribuțiilor pastorului. Fără nicio îndoială, denaturarea slujirii nu e o chestiune recentă. În 1886, revista Magazine scrie: „Într-adevăr, cu cât biserica a prins din spiritul vremii, cu atât a devenit mai asemănătoare cu o afacere, astfel încât testul principal al succesului în slujire este abilitatea de a „construi” o biserică. Abilitățile executive, manageriale sunt acum mult mai căutate decât cele care erau considerate importante la un cleric.”

Un secol mai târziu, denaturarea s-a intensificat și mai mult și a căpătat caracteristici moderne. Astfel, într-un studiu de mare amploare din 1934, se spunea că pastorii ar avea cinci roluri distincte: profesor, predicator, pastor, lider și administrator. Aceste roluri sunt remarcabile prin numărul mic și natura biblică. Însă, într-un alt studiu important din 1980, ce a implicat 47 de denominațiuni religioase, se indică faptul că rolul pastorului s-a extins, dar și că a căpătat o dimensiune seculară. De la pastori se aștepta să fie deschiși, încurajatori, capabili să mențină relații, experimentați în a facilita discuții și așa mai departe. Accentul se punea pe abilitățile în relațiile interpersonale și în gestionarea conflictelor, pe când criteriile biblice și spirituale ale slujirii erau în mod clar trecute în plan secundar.

Un alt studiu din 1986 ne arată că diferențele între așteptările liberalilor și ale evanghelicilor aproape au dispărut, așteptările seculare au crescut, cele de natură spirituală au scăzut și profilul pastorului era dominat de două seturi de caracteristici – cele terapeutice și cele manageriale.

Oricine pune sub semnul întrebării această schimbare trebuie doar să arunce o privire în cărțile despre creșterea bisericii și să se uite la capitole precum „Portretul unui pastor eficient.” În cele mai vândute cărți de acest gen, teologia și referințele teologice sunt aproape inexistente – doar o referire sumară la  „chemarea personală” a pastorului și la „viziunea lui Dumnezeu pentru biserică.” Cea mai mare parte a capitolului este dedicată unor teme precum delegarea, încrederea, interacțiunea, luarea de decizii, vizibilitatea, eficiența, responsabilitatea și discernământul – iată profilul unui pastor ca CEO.

Fără îndoială, o astfel de discuție e bine-venită. Dar, fără îndoială, ea se referă doar la calitățile „interschimbabile.” Nimic din ce este menționat nu face referire la calitățile fundamentale, de bază, care sunt de altfel inexplicabile. Astfel, abilitățile de conducere se pot aplica în alte sute de organizații – până la urmă, așa și este – ele au fost pur și simplu împrumutate. Și mai rău, dezavantajul pastorului-CEO, așa cum descoperă cei mai mulți dintre ei, este că aceia care trăiesc ca CEO sunt „concediați” ca CEO, iar considerațiile spirituale au la fel de puțină treabă cu finalul implicării lor pe cât au avut cu începutul sau cu perioada slujirii. Nu-i de mirare că, odată, un lider creștin eminent s-a întors acasă de la o conferință despre creșterea bisericii răvășit. „N-a fost nici urmă de teologie acolo. De fapt, n-a fost nici măcar vreo trimitere serioasă la Dumnezeu.”

Os Guinness, Ligonier