Ce înseamnă…?
Ce interzice mai exact a treia poruncă? Substantivul „deşert” („vain”, după cum este redat în traducerea ESV – English Standard Version) poate însemna „gol”, „nimic”, „inutil” sau „fără scop bun”. Ne este interzis, prin urmare, să luăm numele lui Dumnezeu (sau să ne luăm numele sau să purtăm numele, cum ar putea fi tradusă fraza) într-un mod care este rău, lipsit de valoare sau în scopuri greşite. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să evităm numele divin în totalitate. Numele YHWH (sau Yahweh) – „Domnul”, în cele mai multe traduceri – apare de aproximativ şapte mii de ori în Vechiul Testament. Nu trebuie să fim superstiţioşi în legătură cu rostirea numelui Său, însă nu trebuie să abuzăm de el.
Vechiul Testament identifică mai multe moduri în care a treia poruncă poate fi încălcată. Cea mai evidentă este să hulim sau să blestemăm Numele lui Dumnezeu, aşa cum am văzut deja în Levitic 24:16. Dar porunca are o însemnătate mai mare decât atât.
A treia poruncă mai interzice și jurămintele deșarte sau false: „Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.” (Lev. 19:12; Os. 10:4a). Atunci când faci o declaraţie, jurând pe Numele lui Dumnezeu, nu trebuie să fie o promisiune falsă sau una pe care nu intenţionezi să o păstrezi.
A treia poruncă interzice, de asemenea, viziuni şi afirmaţii false care vorbesc în numele lui Dumnezeu, pentru că astfel de profeţi „prorocesc minciuni în Numele Meu” (Ier. 23:25). În mod ciudat, sacrificarea copiilor închinată zeului fals Moloh era considerată o încălcare a celei de-a treia porunci pentru că profana numele lui Dumnezeu (Lev. 18:21). Israeliții trebuiau să-l omoare cu pietre pe cel care îşi sacrifica proprii copii în acest fel. Neîndeplinirea acestui lucru ar permite necurăţia să pătrundă în tabără, pătând astfel numele Domnului, care locuia în mijlocul poporului Său.
În mod similar, atingerea lucrurilor sfinte în afara legii era considerată o încălcare a celei de-a treia porunci. Citim în Leviticul 22:2: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel şi să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.” La fel, preoții care făceau compromisuri în zilele lui Maleahi discreditau numele lui Dumnezeu prin jertfele lor întinate și inimile lor batjocoritoare (Mal. 1:10–14).
De ce înseamnă…?
Am văzut deja că încălcarea poruncii a treia este considerată un păcat extrem de grav, dar de ce? Până la urmă, există doar zece porunci. Doar zece idei pentru a rezuma ascultarea pe care Dumnezeu ne-o cere. Cum a ajuns „Ai grijă ce vorbești” să fie printre ele? Care-i marea scofală când vine vorba de numele lui Dumnezeu?
Gândește-te la Exodul 3, unde Dumnezeu vorbește cu Moise din rugul aprins. Moise Îl întreabă pe Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’ şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?” Dumnezeu răspunde cu acele cuvinte cunoscute: „Eu sunt Cel ce sunt… Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce Se numeşte «Eu sunt» m-a trimis la voi.’” (Ex. 3:13–14). Dumnezeu Se numește pe Sine ca fiind suveranul, Cel care există prin Sine Însuși. De fapt, numele de legământ YHWH este probabil legat de verbul ebraic „a fi”. Dumnezeu este Cel ce este. Acesta este Numele Său.
Vedem același lucru în Exodul 33. Moise îi cere lui Dumnezeu să-i arate slava Sa. Și ca răspuns, Dumnezeu îi vorbește Numele Lui: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Ex. 33:19a). Modul în care putem vedea slava lui Dumnezeu este de a auzi Numele Său. A cunoaște numele YHWH, Cel plin de îndurare şi milostiv, nu înseamnă doar să cunoști ceva despre Dumnezeu, ci să-L cunoști pe El Însuși (Ex. 34:6–8). Dumnezeu Se arată spunând Numele Său.
Numele nostru nu este tangențial ființei noastre. Ne marchează și ne identifică. În timp, pe măsură ce oamenii ne cunosc, numele nostru întruchipează ceea ce suntem. Gândește-te la cineva pe care îl iubești profund – copilul tău, nepotul, părintele, prietenul sau soțul. Numele acelei persoane reprezintă mai mult decât niște simboluri scrise pe o pagină. Când cineva rostește numele Trisha, sunt copleșit de gânduri bune, pentru că nu pot separa pe soția mea de numele ei. O întreagă avalanșă de emoții, experiențe, bucurii și dorințe răsar în mine la vederea sau auzul acelor șase litere puse împreună în acest nume.
Numele sunt prețioase, motiv pentru care nu ne place ca ele să fie ridiculizate, denaturate sau să se glumească pe seama lor. Eu am un nume destul de greu de calomniat. Cu numele meu de mijloc “Lee”, unii oameni m-au numit “Kevin cel ceresc” (“Heavenly Kevinly”), dar asta nu este deloc o insultă. Cel mai rău nume care mi-a rămas este numele pe care mi l-au dat prietenii mei de la seminar. Deși “DeYoung” este un nume olandez obișnuit, se pare că era destul de necunoscut în Massachusetts, pentru că oamenii care făceau cunoștință cu mine credeau că numele meu de familie era Dion. Așa că și în ziua de azi prietenii mei de la seminar îmi spun Celine. Ce mai prieteni! Este singura poreclă pe care am avut-o vreodată.
Totuși, poreclele amuzante primite de noi sunt una, iar folosirea nepotrivită a Numelui lui Dumnezeu este alta. Peste tot în Scriptură, numele Domnului este slăvit în cei mai înalți termeni posibili. “Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” (Ps. 8:1a). “Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!” (Ps. 29:2a). Prima afirmație din Rugăciunea Tatăl Nostru este “Sfinţească-se Numele Tău” (Mat. 6:9). Apostolii au proclamat că “nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapt. 4:12). Pavel i-a asigurat pe romani că “oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10:13). Și punctul culminant în întreaga creație este când, “în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Fil. 2:10–11). Biblia nu vrea ca noi să uităm importanța sfântă a Numelui divin.
Kevin DeYoung, Crossway
https://www.crossway.org/articles/what-does-it-really-mean-to-take-the-lords-name-in-vain/
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează