Psalmul 23: „Voi locui în casa Lui!” (7)

Am observat că metafora păstorului este schimbată, în v. 5, cu metafora gazdei. Ce bine este să fii oaspete! Să fii primit cu cinste, să ți se ofere o masă abundentă. Să fii primit bine de Însuși Dumnezeu, în ciuda mâniei vrăjmașilor tăi. Există însă o problemă. Oricât de minunată și de strălucitoare ar fi cina, vine momentul în care oaspeții spun “mulțumesc frumos”, se ridică și pleacă. Toată lumea spune, la plecare, că o astfel de seară ar trebui repetată, dar, acum, despărțirea este inevitabilă. Tocmai aici intervine partea cea mai frumoasă a acestui psalm: această părtășie glorioasă nu se încheie niciodată!

E frumoasă viața cu Dumnezeu și, întotdeauna, peste așteptări! Ce bine e să fii condus la pășuni verzi și la ape de odihnă, să fii călăuzit pe cărări drepte și să fii mereu păzit. Să fii așezat la masă și să primești cinste. Ce minunat este însă să ai liniște și pace cu privire la viitor. Să știi că nu este vorba doar despre aranjamente temporare, ci despre binecuvântări permanente, statornice, care țin pe viață. Tocmai despre această statornicie, despre această permanență, ne vorbește ultimul verset al Psalmului 23, v. 6.

Să privim cu atenție la text, iar mai apoi să aplicăm aceste învățături la viața noastră.

În primul rând, observăm că textul începe cu o afirmație: „Da!”. Cu alte cuvinte, ceea ce urmează este sigur și nu există nicio îndoială în privința acestei afirmații. „Sunt sigur!”, parcă ar spune autorul. „Ceea ce urmează să afirm este dincolo de orice îndoială!” Dar cum poți fi atât de sigur? „Îl cunosc pe Cel care mă însoțește și Îl cunosc inclusiv prin prisma lucrurilor pe care deja le-a făcut pentru mine! Asta este ceea ce mă face să privesc cu încredere spre viitor.”

În al doilea rând, observați că David reia imaginea călătoriei: „mă vor însoți.” În această călătorie va fi însoțit de „fericire și de îndurare.” „Însoți” este un cuvânt prea slab aici. Mai degrabă am putea spune „mă vor urmări”, „vor fi mereu pe urma mea”, așa cum și sugerează unele dintre traduceri.

În al treilea rând să observăm că ne aflăm aici, într-un context al Legământului. Mai întâi, se vorbește aici despre „îndurare”. Este un bine cunoscut cuvânt ebraic, care desemnează o iubire statornică, persistentă, credincioasă, plină de loialitate, asociată cu Legământul! „Domnul” este Numele de legământ al Domnului, nume care apare la începutul și la finalul acestui psalm. Mai mult, un al treilea element care sugerează un context al Legământului masa despre care se vorbește în versetul anterior. Atunci când intră în legământ cu poporul, la Sinai, Domnul stă la masă cu bătrânii poporului (vezi Exodul 24). Când Domnul nostru instaurează legământul cel nou, stă, din nou, la masă cu ucenicii (Exodul 24).

În al patrulea rând, după cum spuneam și în paragraful introductiv, e vorba de permanență. „În toate zilele”. Observați, vă rog, cât de frumos se leagă lucrurile. Putem să ne bizuim pe statornicia dragostei divine, să spunem cu David acel „Da”, apăsat, pentru că e vorba despre Legământ. Să ne amintim că siguranța și trăinicia acestui legământ se sprijină pe faptul că acesta este pecetluit cu sânge, cu Sângele Păstorului Cel bun care își dă viața pentru oi!

În al cincilea rând, să observăm că se adaugă și imaginea casei în care locuim. Dumnezeu ne primește, din nou, să locuim împreună cu El. Este, într-un sens, repararea a ceea ce s-a întâmplat în Eden.

În al șaselea rând, ne întrebăm ce să însemne „până la sfârșitul zilelor mele”. Unii traduc cu „pentru totdeauna”. De fapt, textul spune „întru lungime de zile.”

Deci am putea spune, da, totul va fi frumos până în clipa morții. În cele din urmă, chiar și legământul căsătoriei este desfăcut de moarte (cine nu a auzit consacrata formulare: „Până când moartea ne va despărți!”?). Există însă un singur legământ pe care nici moartea nu îl poate rupe sau desface. În Exodul 3:6, în contextul legământului, Domnul se prezintă ca „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.” Peste veacuri, Domnul nostru avea să reia această afirmație în Matei 22: 32, cu explicația esențială că „Dumnezeu nu este un Dumnezeul al celor morți, ci al celor vii.” În concluzie, în Casa Domnului locuim aici, dar vom locui pentru totdeauna, pentru că, după cum spunea apostolul Pavel în Romani, nici moartea nu e în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea”, se spunea în Cântarea Cântărilor, „este tare ca moartea!” (Cântarea Cântărilor 8:6).

Cum putem aplica aceste versete la viața noastră?

În primul rând, promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Sunt sigure pentru că sunt pecetluite cu sângele Fiului Său. Putem spune și noi acel “da” hotărât, precum David. Apostolul Pavel îl spune în Romani 8: v. 28 „Știm”, v. 38: „Căci sunt bine încredințat.” Faptul că Dumnezeu și-a dat Fiul este garanția că ne va da împreună cu El toate lucrurile! Da, este acea glorioasă inversare. În mod obișnuit, păstorul crește oi ca să se hrănească cu lapte și carne. „Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?” (1 Corinteni 9:7). Hristos răstoarnă tiparul obișnuit și își dă viața pentru oi. Mai avem îndoieli că nu ne va da și celelalte lucruri?

În al doilea rând, binecuvântările lui Dumnezeu țin de prezența lui Dumnezeu. Nu poți fi însoțit de „bunătate și îndurare”, dar nu și de Dumnezeul care le oferă. Cât de mult cauți prezența Lui? Cât de mult cauți Fața Lui? Oamenii, spunea un teolog, urmăresc fericirea. Fericirea însă îi urmărește pe cei care Îl urmăresc pe Dumnezeu. Prezența lui Dumnezeu, acel „căci Tu ești cu mine”, este miezul vieților noastre.

În al treilea rând, această însoțire a lui Dumnezeu nu arată întotdeauna așa cum ne-am aștepta. Nu putem să trecem cu vederea v. 4. „Nu voi duce lipsă de nimic” (v. 1) nu înseamnă că voi avea tot ce vreau, ci că voi avea tot ceea ce am nevoie. Voi fi păzit, ocrotit, purtat chiar și pe cele mai negre cărări. Exact asta spune și apostolul Pavel în Romani 8:37. „Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Toate acestea nu contrazic iubirea Lui. Iubirea Lui nu stă în faptul că suntem scutiți, ci în faptul că toate acestea sunt rânduite să lucreze înspre binele nostru!

În al patrulea rând, în timp ce ne bucurăm de prezența lui Dumnezeu aici, anticipăm cu bucurie prezența Lui deplină! Cu câtă bucurie așteptăm acea casă? În Ioan 14, Hristos Însuși afirmă că ne pregătește un loc și, într-un sens, după cum spunea unul dintre puritani, abia așteaptă să fie din nou împreună cu noi. Am fost împreună în Eden și… am fost izgoniți din casă. Și-a făcut Dumnezeu din nou cortul între oameni și templul, dar noi l-am transformat într-o peșteră de tâlhari. Dumnezeu a continuat însă să ne caute, să se apropie de noi. A venit Hristos, Templul lui Dumnezeu, umblând printre noi, ca să își dea viața și ca să ne curățească și să facă din noi temple ale Duhului Sfânt. Noi locuim cu Domnul aici și acum, pentru că își are Casa în noi. Dar, casa aceasta se va strica, se va degrada. Doar că Dragostea Lui e mai tare ca moartea. Vom trece prin valea umbrei morții și prin moarte. Dar Duhul Sfânt care a locuit în acest trup nu își abandonează templul, așa că vom fi înviați – vezi prima parte din Romani 8, pentru ca în trupuri de slavă să locuim pentru totdeauna în prezența Domnului, în clipa glorioasă când întregul univers va fi un mare templu. Nu doar un mare templu, ci o mare Sfântă a Sfintelor!