Psalmul 23: “El mă paște în pășuni verzi!” (3)

Primul verset este o sinteză a întregului Psalm: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” În cele ce urmează, David, autorul psalmului, explică, „despachetează” această imagine înaintea noastră. Ce face în mod concret păstorul pentru mine, atât de minunat, încât nimic nu îmi lipsește? Prima afirmație, asupra căreia ne vom opri astăzi, o găsim în v. 2: “El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă.”

Iată unul dintre versetele biblice pe care foarte ușor le vizualizăm. Oare câți dintre noi nu am avut un calendar cu acest verset sau chiar cu întregul psalm? Invariabil, sub verset era o poză cu o pajiște, un pârâu și o turmă de oi care paște liniștită acolo. (În paranteză fie spus, noi care ne-am obișnuit să stăm mai mult în lumina artificială, tânjim după astfel de locuri și peisaje.) Doar că, să ne amintim, psalmul avea o forță mult mai mare în contextul inițial. David nu îl scrie în contextul unei țări cu pajiști alpine, ci într-o țară uscată, într-un climat secetos.

La ce se face referire aici? Putem nota două elemente:

În primul rând, păstorul se îngrijește de hrana și apa oii sale. Nu doar că se îngrijește de hrană, dar o oferă din abundență: „pășuni verzi.”

În al doilea rând, este vorba despre odihnă, despre liniște, despre pace. Acest lucru este sugerat prin alăturarea cuvântului „odihnă” cuvântului „ape”. Mai mult decât atât, în cele mai multe traduceri nu se spune „mă paște în pășuni verzi”, ci „mă face să mă așez în pășuni verzi.”

Hrana și odihna sunt chestiuni complementare. Iată ce spunea Philip Keller, care a lucrat opt ani ca păstor (la oi!):

„Este aproape imposibil să faci o oaie să se așeze, dacă nu sunt îndeplinite câteva condiții. În primul rând, pentru că sunt animale temătoare, oile nu se vor așeza decât în situația în care nu se tem de nimic, nu simt nicio primejdie, nici din afară și nici din interiorul turmei. Apoi, ele trebuie să nu fie chinuite de insecte sau de alți paraziți. Și mai este ceva important: nu se vor așeza dacă sunt flămânde.”

Să sintetizăm: ce înseamnă „Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic?” Înseamnă, în primul rând, că păstorul se va îngriji de hrana și apa oilor, dar și de odihna sau de siguranța acestora, după cum ne arată v. 2.

Noi știm prea bine însă că Psalmul acesta nu este așezat aici pentru a ne învăța despre creșterea oilor, ci despre viața noastră spirituală, despre relația noastră cu Dumnezeu. Astfel, ceea ce îmi spune psalmul acesta este că Domnul se va îngriji de hrana și de odihna mea; că îmi va da hrană și îmi va da odihnă și mi le va oferi îmbelșugat. Observați accentul: „EL mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă.” Ca să înțelegem corect acest psalm, trebuie să Îl privim prin prisma împlinirii lui în Hristos! Ajungem din nou la același adevăr fundamental: „Scripturile mărturisesc despre El!” Modul cum studiem și înțelegem Psalmul acesta trebuie să Îl mărească pe Hristos.

Pentru a înțelege psalmul în lumina împlinirii lui cristologice, vom privi câteva clipe în Marcu 6:30-44, la minunea înmulțirii pâinilor. Cred că înțelegem, privind la acest text, trei dimensiuni ale modului în care suntem hrăniți de Bunul Păstor. Să observăm însă, mai întâi, că sunt două ecouri ale Psalmului 23 în text. Mai întâi, v. 34, unde Hristos acționează ca păstor, iar ei sunt oile: „I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor și a început să-i învețe multe lucruri.” Mai apoi avem un al doilea ecou, în v. 39: „iarba verde”. Ioan Evanghelistul subliniază și mai clar lucrul acesta în Ioan 6:10: „în locul acela era multă iarbă.” Era o pășune mănoasă! Cum îi hrănește Bunul Păstor pe ei și cum ne hrănește pe noi?

În primul rând îi hrănește prin faptul că „a început să îi învețe multe lucruri” (v. 34). Prin învățătura, prin cuvântul pe care li-l oferă. Vă rog să fiți atenți la prima parte a v. 35: „Fiindcă ziua era pe sfârșite…”. Câte ore să fi stat și să fi ascultat mulțimea pe Domnul? Matei și Luca ne spun că se făcea seară. Era ceva care îi hrănea, în acele cuvinte, astfel că au stat ore în șir să asculte. Ce hrană consistentă avem aici, în Evangheliile care conțin cuvintele Lui, iar noi suntem mereu înfometați!

În al doilea rând, îi hrănește și fizic. Aș dori să nu trecem cu vederea nici elementul acesta: ori de câte ori ne așezăm să ne hrănim, să ne amintim că Bunul Păstor este cel care ne așază la masă. Iată că îi așază și pe oamenii aceștia care meritau mai mult sau mai puțin acest lucru. „În fiecare, zi”, spunea o bătrânică mai demult, „suntem oaspeții Lui.”

Există însă și un al treilea element, un al treilea mod în care Bunul Păstor ne hrănește. Mai greu de văzut, dar extrem de important. Matei 14:19 (textul paralel cu Marcu 6) se aseamănă prea bine cu Matei 26:26, contextul euharistic al Instituirii Cinei Domnului, ca acest element să treacă neobservat. Păstorul le oferă învățătură. Păstorul le oferă pâine. DAR Păstorul anticipează aici momentul când se va da pe Sine Însuși, ca Jertfă, pentru că, „Păstorul Cel bun Își dă viața pentru oi” (Ioan 10:11). Iată cele două texte: „A luat cele cinci pâini și cei doi pești, (…) a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor.”/ „A luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor.”

Iată Masa la care Domnul i-a așezat pe ucenici și ne așază și pe noi. Este masa la care se frânge El Însuși, rețineți!, ca Miel al Lui Dumnezeu! Aici este una dintre cele mai fascinante și glorioasă răsturnări de situație, de imagini: Marele Păstor al oilor devine Mielul de jertfă! Ambele dimensiuni erau cuprinse în scrierile VT: va veni Păstorul, urmașul lui David! Dar va veni și Cel care va sta la judecată: un Miel. Aici e fascinația și complexitatea Scripturilor. Domnul nostru, Marele Păstor al oilor devine Miel, Mielul lui Dumnezeu, iar ca Miel al lui Dumnezeu spune și El în rând cu David, dar și cu noi, „Domnul este păstorul meu… chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții.”

Faptul că Păstorul devine Miel de jertfă înseamnă, cât se poate de practic, că jertfa Lui trebuie să rămână în centrul preocupărilor noastre. Trebuie să ne întărească și să ne hrănească. Și mai concret, asta înseamnă că trebuie să rămânem cu ochii ațintiți către evanghelie. Să ne-o repetăm, să ne bizuim, să ne hrănim cu ea, să ne bucurăm de ea, să o lăsăm să ne modeleze viața. Aceasta e pâinea cu care ne hrănim și cu care îi putem hrăni și pe ceilalți.

Dar să nu uităm El ne dă și odihnă. În ce constă odihna aceasta?

În primul rând, în iertarea păcatelor. Avem pace și odihnă lăuntrică. Conștiința nu ne mai chinuie. Povara păcatelor a căzut. Să sucim cifrele și să citim Psalmul 32, pentru a descoperi bucuria omului iertat!

În al doilea rând, prin faptul că suntem conștienți de Atotputernicia Păstorului nostru. Să citim Apocalipsa 17:14. El este mai mare decât toți, mai mare și mai puternic chiar decât moartea. Nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Lui.

În al treilea rând, avem pace, în sensul că știm că în Hristos suntem împăcați cu Dumnezeu și am ajuns acasă. Una dintre imaginile cel mai des întâlnite, folosite în Scripturi despre oi este aceea a rătăcirii. Eram oi rătăcite. Isaia 53:6 spune „Noi rătăceam cu toți ca niște oi.” Apostolul Petru citează de aici în 1 Petru 2:25: „Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre.” Acum am ajuns la Tatăl. Am fost fii rătăcitori care am crezut că putem găsi hrană în altă parte, dar acum știm că suntem acasă. Suntem în siguranță. Nu datorită unor ziduri, ci pentru că suntem cuprinși în îmbrățișarea atotputernică a Tatălui.