Când și cum să ofensezi

Am spus recent într-un interviu că, în calitate de predicator creștin, „scopul meu este să ofensez pe toată lumea”. Aceasta nu este o scuză pentru un comportament grosolan la amvon. Evanghelia nu este împodobită de evangheliști antisociali sau de creștini încăpățânați. Poporului lui Dumnezeu ar trebui se străduiască să fie politicos, agreabil și manierat în relația cu lumea.

Mai degrabă, ideea mea a fost că vreau să aduc ofensa Evangheliei asupra tuturor celor cu care intru în contact. Confruntarea constantă a păcătoșilor cu gravitatea depravării lor, cu prețul nelegiuirii și nevoia lor disperată de pocăință este de-a dreptul ofensatoare. Îmi doresc ca vorbirea și trăirea mea să împodobească Evanghelia și să permită adevărurilor sale aspre să-i ofenseze pe cei care le aud.

Apostolul Pavel a înțeles acest lucru și s-a străduit să fie politicos cu păcătoșii în misiunile sale, lăsând Evanghelia să-și facă lucrarea. Predica sa de la Areopag a exemplificat această abordare.

„Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși.” (Faptele Apostolilor 17:22) Ascultătorii săi erau o mulțime de oameni culți, cu minți sclipitoare, iar el a urmărit să le câștige sufletele predicându-le politicos Evanghelia.

Apostolul și-a potrivit mereu stilul de predicare cu oamenii pe care încerca să-i câștige. Pentru iudei a devenit iudeu. În Atena a devenit grec. Le-a vorbit acestor oameni cu respect față de poziția lor. I-a abordat cu stimă, ca și cum ar fi fost un cetățean al orașului pe care îl conduceau.

„Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: ‘Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.” (Faptele Apostolilor 17:23)

Observați tactul cu care Pavel îi confruntă. După ce a observat altarul unui dumnezeu necunoscut, Pavel a folosit această imagine pentru a evidenția un aspect foarte important, faptul că religia lor nu le putea oferi cunoștințe certe despre niciun dumnezeu, cu atât mai puțin despre Dumnezeul adevărat. A sugerat cu delicatețe că existența unui astfel de altar era o mărturisire clară a faptului că ei nu cunoșteau adevărul despre Dumnezeu. El a considerat inscripția de pe altar ca fiind propria lor mărturisire a ignoranței spirituale.

Pavel și-a formulat mesajul în termeni diplomatici, politicoși și prietenoși (“În toate privințele vă găsesc foarte religioși.”) – totuși a trecut direct la subiect (“Ei bine, ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.”). Cu îndrăzneală, el a stabilit imediat că avea să declare adevărul despre Dumnezeul pe care ei nu-L cunoșteau. Fără vreo poziționare atentă sau retorică grijulie – el pur și simplu a spus lucrurilor pe nume. Această abordare dogmatică nu era mai tipică în curtea Areopagului decât este azi. De fapt, probabil a fost ceva șocant pentru acești oameni care reprezentau mințile elitei Atenei. Dar Pavel nu a ezitat, nu și-a pierdut încrederea și nu a încercat să diminueze autoritatea Evangheliei. A vorbit cu aceeași îndrăzneală pe care ar fi avut-o oriunde altundeva.

Ce era acest altar al unui dumnezeu necunoscut? De fapt, existau multe astfel de altare în Atena. Cu șase sute de ani înaintea lui Pavel, Atena fusese lovită de o plagă teribilă. Sute de oameni erau bolnavi și mureau, iar orașul devenise disperat. Un poet faimos din Creta, numit Epimenide, a conceput un plan pentru a împăca zeii care ar fi provocat această plagă. El a mers la Areopag și a eliberat o turmă de oi. Planul său era să lase oile să umble liber prin oraș. Când oile dormeau, erau sacrificate zeului al cărui templu era cel mai apropiat. Presupunerea era că zeii furioși ar atrage oile către ei înșiși. Însă când oile au fost eliberate, multe dintre ele s-au culcat în locuri fără temple în apropiere. Epimenide a decis totuși să sacrifice oile și să ridice altare oriunde s-ar fi culcat ele, doar pentru a se asigura că nu au fost neglijați zeii necunoscuți. Deoarece aceștia erau zei fără nume, oamenii pur și simplu au ridicat altare și lăcașuri “unui dumnezeu necunoscut”. Cu siguranță un astfel de altar a observat Pavel.

El a spus îndrăzneț: “Eu Îl cunosc pe acest Dumnezeu necunoscut. Lăsați-mă să vă spun cine este El.” Și apoi a început să le spună, cu mare autoritate, foarte clar și pe larg cine este Dumnezeu.

Ofensa Evangheliei urma să-și facă singură lucrarea.

John MacArthur, Grace to you

https://www.gty.org/library/blog/B190528