Perspective biblice asupra timpului

Perspectiva creștină asupra timpului, înrădăcinată în Sfânta Scriptură, oferă un contrast puternic cu cultura prezentismului. După cum vedem în tot Cuvântul lui Dumnezeu, timpul nu este doar o simplă trecere cronologică a unor evenimente lipsite de context, ci este impregnat de sacralitate și scop. Timpul este descris ca un dar sacru de la Dumnezeu, încredințat umanității pentru administrare și utilizare cu scop anume.

În cadrul Vechiului Testament, relatarea Genezei despre creație pregătește terenul, introducând un ritm al timpului – zile, anotimpuri și ani – toate ordonate de Creatorul nostru (Gen. 1). Acest ritm subliniază nu doar trecerea timpului, ci și ordinea și caracterul său inerent. Eclesiastul 3:1-8 surprinde în mod emoționant această orchestrare divină a timpului: „Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său.” Aceste versete articulează un adevăr despre calendarul stabilit în mod divin pentru fiecare aspect al vieții, sugerând că momentele noastre nu sunt întâmplătoare sau lipsite de context, ci fac parte dintr-o tapiserie mai mare, ordonată de Dumnezeu.

Noul Testament dezvoltă acest lucru, introducând o înțelegere nuanțată a timpului, făcând diferența între „chronos” (timp cantitativ, cronologic) și „kairos” (timp calitativ, timpul potrivit). Conceptele de chronos și kairos ca aspecte diferite ale timpului reprezintă un element profund în cadrul Noului Testament, deși termenii sunt mai degrabă impliciți în text decât explicit definiți.

Cuvântul grecesc „chronos” se referă la timpul cronologic sau secvențial. Este cuvântul de la care obținem „cronologie” sau „cronică”. Reprezintă timpul așa cum îl măsurăm în mod obișnuit: în secunde, minute, ore, zile și ani. În Noul Testament, chronos este folosit în diverse pasaje, dar nu este întotdeauna evidențiat în mod explicit ca temă. Este vorba mai degrabă despre trecerea continuă, zilnică a timpului, cum ar fi în Matei 25:19: „După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit şi a început să-şi pună în ordine socotelile cu ei.”

În schimb, kairos este folosit în Noul Testament pentru a desemna un aspect mai calitativ al timpului. Se referă la un moment oportun, un „timp potrivit” sau un „timp stabilit de Dumnezeu”. Este vorba despre momente critice care dețin un potențial semnificativ sau o oportunitate pentru acțiune sau schimbare. Un pasaj-cheie în care kairos este menționat în mod explicit este Marcu 1:15. Isus anunță: „S-a împlinit vremea! [kairos] Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”. Aici, Isus se referă la un timp specific, stabilit în mod divin, în care se desfășoară evenimente semnificative din planul lui Dumnezeu.

Atunci când examinăm slujirea lui Iisus în Evanghelii, putem vedea multe dintre acțiunile și învățăturile sale ca având loc în momente de tip kairos. Acestea au fost momente propice pentru o revelație sau transformare spirituală semnificativă, cum ar fi botezul, schimbarea la față, răstignirea și învierea Sa. În aceste evenimente, timpul divin a fost crucial, iar ele au fost mult mai mult decât simple momente cronologice – au fost momente cruciale în istoria mântuirii.

Astfel, deși Noul Testament nu prezintă în mod explicit o teologie care să pună în contrast cronos și kairos, narațiunea și învățăturile din el întruchipează cu siguranță această distincție. Modul în care se desfășoară viața și slujirea lui Iisus, precum și modul în care Biserica primară a înțeles și a răspuns la aceste evenimente, reflectă o conștientizare profundă atât a fluxului continuu al timpului, cât și a momentelor critice din cadrul acestuia, care aveau o semnificație spirituală. Credincioșii moderni trebuie să recupereze această conștiință a celor două tipuri de timp și să înțeleagă modul în care aceasta diferențiază lucrurile.

Această distincție între chronos și kairos este o diferență între o perspectivă lumească, temporală (simplu chronos) și o perspectivă supranaturală, eternă (kairos infuzat divin). Biblia ne îndreaptă continuu spre și ne cheamă să adoptăm această perspectivă eternă. De-a lungul Scripturii, temporalitatea este juxtapusă cu eternitatea, îndemnându-i pe credincioși să privească dincolo de trecerea lumii fizice legate de chronos. De exemplu, în 2 Corinteni 4:18, Pavel ne încurajează să ne fixăm privirea nu asupra a ceea ce se vede (temporal), ci asupra a ceea ce este nevăzut (etern). Nu este un îndemn de a ne desprinde de lume, ci de a ne angaja în ea prin prisma eternității, infuzând timpul nostru pământesc cu o semnificație eternă.

Prin urmare, înțelegerea timpului dintr-o perspectivă biblică are implicații semnificative pentru modul în care ar trebui să trăiască creștinii. Ea cere o administrare atentă a timpului nostru, recunoscând fiecare zi ca fiind un dar prețios și util de la Dumnezeu. Această administrare implică disciplină personale, demonstrată prin rugăciune și studiul Bibliei, și afectează modul în care ne implicăm în relațiile cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru.

Îmbrățișarea viziunii biblice asupra timpului ne inspiră să căutăm acele momente de kairos din viața noastră – oportunități de creștere, slujire și mărturie. Într-o cultură care adesea glorifică imediatul și efemerul, perspectiva biblică asupra timpului ne provoacă să căutăm profunzimea, scopul și valoarea eternă în viața noastră de zi cu zi.

Contrastul este puternic și clar: în timp ce era digitală, cu platforme precum TikTok, accentuează natura trecătoare a timpului, Biblia ne îndeamnă la o înțelegere mai profundă și mai utilă a timpului ca dar sacru de la Dumnezeu. Pentru creștini, acest lucru reprezintă o provocare: cum să trăim într-o lume care se mișcă cu viteza timpului de TikTok fără a pierde din vedere obiectivul nostru etern.

Un text de Joe Carter pentru The Gospel Coalition