Slava și taina întrupării (7) – J. C. Ryle: 3 învățături din genealogia Domnului Isus Hristos

În cele ce urmează, vă invit să privim la această genealogie, alături de unul dintre scriitorii mai apropiați zilelor noastre. Este vorba despre J. C. Ryle (John Charles Ryle), episcop anglican evanghelic care a trăit în secolul 19. După ce ne încredințează că niciun text din Biblie nu este nefolositor, Ryle ne invită să descoperim în acest text trei adevăruri.

În primul rând, arată el, învățăm din această listă de nume că Dumnezeu se ține întotdeauna de Cuvânt. El i-a promis lui Avraam că, prin urmașii lui, toate națiunile pământului vor fi binecuvântate. A promis că, din sămânța lui David, va ridica un Salvator. Aceste versete Îl înfățișează pe Hristos ca fiind „fiul lui David, fiul lui Avraam”, adică împlinirea promisiunilor divine. Faptul că Dumnezeu Își ține întotdeauna Cuvântul și Își împlinește promisiunile reprezintă o încurajare extraordinară, dar și un avertisment. Aceste versete ne arată că atât promisiunea binecuvântării, cât și avertismentul judecății sunt, deopotrivă, reale.

În al doilea rând, observă Ryle, această listă cu nume ne învață păcătoșenia și depravarea ființei umane. Avem, de pildă, părinți neprihăniți care au fii nelegiuiți, ceea ce ne arată că a avea un exemplu moral nu este suficient pentru transformarea inimii. Nu avem nevoie doar de un model, ci avem de nevoie de un salvator.

Pe lângă observația lui Ryle, mai putem adăuga și faptul că unele dintre cele mai nobile persoane pomenite în această genealogie, au avut, de-a lungul vieții lor, momente nu foarte nobile. Vom oferi un singur exemplu: David. Matei nu se mărginește să afirme că „David a născut pe Solomon”, așa cum face în toate celelalte situații, ci mai inserează o mențiune scurtă, dar semnificativă: „David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie” (Matei 1:6). Această scurtă mențiune încapsulează unul dintre cele mai triste episoade din viața lui David: adulter, crimă, minciună, ipocrizie… Da, pe lista aceasta găsim multe vieți impresionante, dar niciuna perfectă. Biruința este urmată de faliment, iar neprihănirea este întreruptă de nelegiuire.

În al treilea rând, notează J. C. Ryle, privind la acest text, învățăm cât de mare este îndurarea și compasiunea Domnului nostru Isus Hristos. Chiar dacă pe vremea în care Matei a scris Evanghelia fotografia nu era descoperită, iar pe vremea lui Ryle era într-o stare incipientă, putem să ne imaginăm că această genealogie este un fel de fotografie de familie a Domnului Isus. Iată-L înconjurat de cei dragi, cu toții oameni cu falimente și scăzăminte morale și de caracter. Iată-L însă mai târziu de-a lungul vieții, tot între păcătoși. Însuși Matei, autorul acestei Evanghelii este unul dintre ei: „De acolo, Isus a mers mai departe și a văzut pe un om, numit Matei, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!” Omul acela s-a sculat și a mers după El. Pe când ședea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulțime de vameși și de păcătoși și au șezut la masă cu El și cu ucenicii Lui. Fariseii au văzut lucrul acesta și au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?”” (Matei 9:9-11). Nu doar originile, nu doar umblarea prin lume, dar și ultimele clipe din viața Domnului nostru sunt petrecute tot între oameni păcătoși: „Împreună cu El, au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” (Matei 27:38).

Ce minunat este Domnul în iubirea Lui! Cât de bine sintetiza lucrurile autorul Epistolei către Evrei: „Lui nu-I este rușine să-i numească frați!”

(Gândurile lui J. C. Ryle sunt preluate din „Expository Thoughts on the Gospels: St. Matthew”, James and Clarke & Co. Ltd., Londra, 1965, p. 1-4. Cartea a fost tradusă și în limba română, de Editura Făclia, Oradea.)