Fapte palpabile de Crăciun – Un ingredient care lipsește în evanghelizare

“Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:6-8)

Aceasta este fraza care mi-a rămas în minte: “Dumnezeu își arată dragostea față de noi.” Iar cuvântul din această frază care m-a captivat în mod deosebit este arată. Dumnezeu își arată dragostea pentru noi. 

Când vine vorba de dragoste, este o chestiune de a arăta și de a spune (și adesea în această ordine). Cunoaștem dragostea când o vedem și când o auzim. Cuvintele sunt o dimensiune esențială a modului în care ne arătăm dragostea, dar acțiunile noastre sunt cele care dovedesc adevărul cuvintelor noastre. Dragostea, ca și înțelepciunea, “este îndreptățită din faptele ei” (Matei 11:19). Dragostea, ca și credința, “dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși” (Iacov 2:17).

Și asta m-a făcut să-mi regândesc felul în care abordez evanghelizarea de Crăciun. Mă întreb dacă nu cumva am căutat să-i iubesc pe alții cu prea multă vorbărie și cu prea puține fapte. 

S-ar putea să regăsiți în cuvintele mele ecoul unui alt pasaj:

“Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:16-18)

Citim acest lucru din nou. Cunoaștem dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin felul în care Isus și-a arătat cu generozitate dragostea față de noi. Iar modul în care Isus și-a arătat dragostea față de noi oferă un model profund pentru felul în care noi, creștinii, trebuie să ne arătăm dragostea unii față de alții.

Totuși, știm din exemplul lui Isus că nu trebuie doar să ne arătăm dragostea față de alți creștini. Pentru că trebuie “să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință” (Galateni 6:10). Iar Isus ne spune că până și faptele noastre pline de dragiste față de alți creștini le vorbesc necredincioșilor: “Prin aceasta vor cunoaște toți oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” – dragoste pe care o pot vedea (Ioan 13:35).

Bântuit de Crăciunurile trecute

Bunăoară, motivul pentru care mă gândesc la toate acestea în contextul Crăciunului este pentru că există un moment anual în care atenția colectivă a culturii noastre este atrasă într-un fel sau altul spre Isus. În Occidentul din ce în ce mai post-creștin, oamenii au ideea generală că în centrul Crăciunului se află dragostea. Există această noțiune datorită ecoului poveștii antice care încă reverberează în civilizația occidentală: 

“Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut  din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” (Galateni 4:4-5)

Chiar dacă mulți înțeleg greșit, ignoră sau resping acest ecou, de multe ori rămân cu sentimentul că Crăciunul este despre iubirea răscumpărătoare. 

Putem auzi reverberații ale ecoului în multe dintre poveștile preferate de Crăciun ale culturii noastre, de la Colindă de Crăciun la Cum a furat Grinch Crăciunul, în care suflete profund egoiste experimentează un fel de răscumpărare după o întâlnire cu o iubire transcendentă – adesea, precum Scrooge, o iubire milostivă. Lor li se arată iubirea. Și, în urma acestei întâlniri, sunt transformate în suflete iubitoare care descoperă o bucurie mult mai mare decât au cunoscut vreodată în a-i socoti pe alții mai importanți decât ei înșiși. Aceste povești sunt bântuite de fantoma acelui Crăciun străvechi din trecut, când “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu” (Ioan 3:16).

Arată dragostea

Dacă punem toate acestea cap la cap, descoperim că Crăciunul este un moment deosebit de potrivit pentru a arăta dragostea lui Hristos celor din afara familiei de credincioși. 

Deci, ce ar putea însemna asta mai exact? Ei bine, în momentul în care scriu aceste rânduri,, nu sunt sigur cu exactitate. Pentru că, mai degrabă decât să planific un program, îmi doresc să țin ochii deschiși și, după cum mă conduce Domnul, să urmăresc nevoile. Iubirea creștină, așa cum spune John Piper, “este revărsarea bucuriei în Dumnezeu care răspunde cu bucurie nevoilor celorlalți”. Adesea, nu putem prevedea de ce vor avea nevoie oamenii, dar putem l să ne rezervăm ceva timp și bani, astfel încât, dacă apar nevoi, să existe canale practice prin care dragostea noastră să curgă pentru a le împlini. Iar experiența m-a învățat că, dacă sunt atent, rareori nu există de nevoi de satisfăcut.

De-a lungul anilor, am participat, am coordonat și am condus nenumărate evenimente de Crăciun – servicii de închinare, concerte, petreceri, întâlniri de cartier și de familie – concepute în mod intenționat pentru a prezenta mesajul Evangheliei necredincioșilor. Și nu regret că le-am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu în Hristos. Este o modalitate de a le arăta dragostea lui Dumnezeu. Dar simt un oarecare regret că nu am acordat mai mult timp și energie pentru a arăta mai multor oameni dragostea lui Dumnezeu în Hristos prin fapte tangibile, personale. Așa că încerc să schimb acest lucru – să demonstrez adevărul cuvintelor mele prin acțiuni de iubire, căutând în mod intenționat și în rugăciune modalități de a arăta dragostea “cu fapta și cu adevărul” în acest an.

Jon Bloom, Desiring God