Slava și taina întrupării (5) – Thomas Watson: „Mlădița poartă vița…”

„El a fost sărac, pentru a ne face bogați. S-a născut din fecioară, pentru ca noi să fim născuți din Dumnezeu. A luat carnea noastră, ca să ne dea Duhul Lui. A fost așezat în iesle, pentru ca noi să putem fi așezați în paradis. A venit din ceruri, ca să ne ducă la ceruri… Cel îmbătrânit de zile S-a născut,- Cel care tună din ceruri scâncește în iesle- Cel ce stăpânește stelele suge la sân,- o fecioară rămâne însărcinată,- Hristosul se naște din femeie, din femeia pe care El Însuși a creat-o,- mlădița poartă vița,- mama care dă naștere este mai tânără decât Cel pe care Îl naște, iar copilul din pântece mai mare decât mama Sa: toate acestea nu sunt doar încântătoare, ci miraculoase.”

În cea de-a doua parte a fragmentului citat, Thomas Watson se delectează, cu o măiestrie pe care o mai întâlnim doar la părinții bisericii, în paradoxurile minunate ale Întrupării. Iată cum, din nou, abordarea poetică ne ajută să vedem slava, frumusețea și taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. De prisos să mai adaug că o astfel de abordare are menirea de a ne conduce la închinare. Nu putem decât să plecăm genunchiul și să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru planul Lui minunat; să Îl adorăm pe Fiul divin pentru smerirea și ascultarea Lui și să îl binecuvântăm pe Duhul Sfânt care luminează aceste adevăruri în inima noastră.  

Precum cea de-a doua, și prima parte a fragmentului conține o serie de paradoxuri care descriu binecuvântările pe care Întruparea le aduce în viața noastră. Repetarea formulei „pentru ca noi…” ne duce cu gândul l-a Crezul Creștin: „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din fecioara Maria și s-a făcut om (…).” Să nu trecem prea repede cu vederea acest „pentru noi oamenii” sau „pentru ca noi”, în versiunea lui Watson. Noi, o lume de răzvrătiți, avem parte de cel mai mare și minunat Dar pe care Dumnezeu ar fi putut să Îl ofere: Fiul!

Forma paradoxală în care este descrisă mântuirea pe care Fiul o aduce ne reamintește că tocmai în acele elemente care par să indice slăbiciunea Lui este ascunsă puterea nemaipomenită care ne aduce salvarea: smerindu-se în întrupare, El ne înalță, iar ascultând până la moarte, ne dă viața. În același timp, suntem îndemnați să ne (re-)amintim că suntem chemați să beneficiem, prin credință, de tot harul adus de Fiul. Da, prin credință! Cum altfel am putea accepta să ne pierdem viața de dragul Lui, pentru a o câștiga mai apoi? Cum altfel am putea accepta că la slavă și cunună se ajunge pe drumul smeririi și al ocărilor de tot felul?

Textul lui Thomas Watson este preluat din „O Come, O Come, Emmanuel” – A Liturgy for Daily Worship from Advent to Epiphany”, de Jonathan Gibson,  Crossway, Wheaton Illinois, 2023, ediție digitală.