Slava și taina întrupării (2) – Fericitul Augustin, despre nașterea din fecioară

„Așadar, creștinilor, să sărbătorim ziua aceasta, nu a nașterii divine, ci a celei omenești, prin care S-a unit cu noi, ca prin Cel nevăzut făcut văzut, să trecem de la cele văzute la cele nevăzute. De fapt, se cuvine să reținem că, potrivit credinței universale, există două nașteri ale Domnului: una divină și alta omenească; aceea în afara timpului, aceasta în timp; Însă amândouă sunt minunate: aceea fără mamă, aceasta fără tată. Dacă nu o înțelegem pe aceasta (omenească), cum o explicăm pe aceea (divină)? Cine ar putea să înțeleagă o noutate nouă, neobișnuită, unică în lume, de necrezut, făcută credibilă și crezută de întreaga lume într-un mod de necrezut și anume ca o fecioară să zămislească, o fecioară să nască și, născând, să rămână fecioară? Ceea ce rațiunea omenească nu descoperă, credința înțelege și acolo unde rațiunea omenească nu mai are puteri, credința reușește. Căci cine ar putea să spună că, de fapt, Cuvântul lui Dumnezeu, prin care s-au făcut toate, nu a putut să-Și facă trup chiar și fără mamă, precum l-a făcut pe primul om fără tată și fără mamă?”

Mai întâi, să observăm consistența acestui text. Textul nu este unul greu de înțeles, dar încărcat de învățătură și profund. Subliniez acest aspect, întrucât noi, cei de azi, suntem adeseori tentați să privim cu un aer de superioritate la vremurile trecute.

Mai apoi, observăm că Fericitul Augustin se apleacă aici asupra nașterii din fecioară. Avem de-a face aici cu un element care a fost puternic contestat, în toate vremurile. „Cum să mai crezi, în zilele noastre, în nașterea din fecioară? E ridicol!”, vor spune cei mai mulți. Într-un astfel de context, Fericitul Augustin ne este de folos, oferindu-ne câteva direcții.

În primul rând, el subliniază unicitatea evenimentului pe care îl descrie ca fiind „o noutate nouă (!)… unică în lume.” Uneori, oamenii raționează în felul următor: „Oamenii pur și simplu nu se nasc din fecioară. Nu am mai văzut așa ceva întâmplându-se, deci nu pot să cred.” Da!, spune fericitul Augustin, așa ceva nu s-a mai văzut și nici nu se va mai vedea. Cum așa? De ce este unic? Ajungem astfel la al doilea punct.

În al doilea rând, Fericitul Augustin subliniază identitatea Celui care se naște. El subliniază identitatea divină a Celui care se naște din fecioară. De fapt, afirmă Augustin, nașterea Sa din Tatăl este mai greu de înțeles, de pătruns, decât nașterea sa din mamă. (Părinților bisericii le plăcea să sublinieze că în ce privește divinitatea, Domnul nostru nu are mamă, iar în ce privește umanitatea, nu are tată). În cele din urmă, marea minune rămâne faptul că Fiul lui Dumnezeu Își asumă umanitatea. Ar fi fost neobișnuit (!) ca lucrul acesta să se întâmple într-un mod obișnuit. Nașterea din fecioară rămâne o minune, o taină, dar aceasta capătă sens atunci când punem lucrurile în context și ne dăm seama de identitatea Celui care se naște.

În al treilea rând, Augustin subliniază că minunea nașterii din fecioară trebuie acceptată prin credință. Nu o credință oarbă care disprețuiește rațiunea, dar acea credință care înțelege limitările rațiunii și care o transcende. „Ahh”, vor spune unii, „știam eu! Atunci când nu mai pot explica ceva, creștinii recurg la credință! Nu merge așa!” Augustin însă ne bate pe umăr și ne reamintește că Cel care S-a născut din fecioară este Cel prin care s-au făcut toate lucrurile! Creatorul! Da, într-un univers în care Dumnezeu nu există, nașterea și fecioară și, practic, toate minunile sunt un nonsens. Nu și într-un univers creat de un Dumnezeu Atotputernic, al Cărui Fiu, minunea minunilor, pătrunde în lume și devine om!

(Textul predicii lui Augustin este preluat din Predici la Crăciun, Anul Nou și Bobotează, de Fericitul Augustin, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, volum publicat în 2012. Traducerea îi aparține lui Corneliu Clop. Textul se găsește la paginile 88–89.)