Slava și taina întrupării (1) – cu Fericitul Augustin

Pentru că am intrat deja în perioada Adventului, vă propun să medităm zilele acestea la slăvita, strălucitoarea, dar, în același timp, tainica lucrare a Întrupării. Evident, pentru a face lucrul acesta trebuie să ne întoarcem la revelația divină, la Cuvântul Scripturilor. Vă propun însă, ca anul acesta să o facem într-un mod diferit. Adeseori, uităm că generația noastră nu este prima care se întoarce la Scripturi, pentru a cugeta și pentru a se scălda în lumina strălucitoare a acestei lucrări. Biserica a făcut lucrul acesta de multe veacuri, iar unii dintre sfinții care s-au adâncit în Scripturi au vorbit și au scris despre comorile descoperite acolo.

Astfel, săptămânile acestea, vă chem să ne bucurăm de tainaminunată a Întrupării așa cum este descoperită în Scripturi, dar avându-i drept dascăli pe sfinții lui Dumnezeu care au făcut-o înaintea noastră. Aceștia ne vor ajuta să urcăm pe culmi pe care încă nu am ajuns și să sondăm profunzimi pe care încă nu le cunoșteam. Cui nu-i plăcea să fie purtat pe umerii tatălui, atunci când era mic? Să ne lăsăm purtați pe umerii acestor uriași. Perspectiva va fi fascinantă!

Primul care „va primi microfonul” este Fericitul Augustin. Acesta desfășoară înaintea noastră tabloul slăvit și tainic al întrupării, printr-o serie de contraste. Să îl ascultăm:

„Cuvântul Tatălui, prin Care s-au făcut veacurile, făcându-se trup, Și-a făcut pentru noi ziua Sa de naștere în timp; și a vrut să aibă o zi pentru nașterea Sa omenească, Cel fără a Cărui voință divină nu trece o zi. La Tatăl, El a precedat toate răstimpurile veacurilor; din mamă, El a intrat în cursul anilor în această zi; Creatorul omului S-a făcut om, ca El, conducătorul stelelor, să poată suge la sân, ca Lui, pâinii, să Îi fie foame, ca Lui, fântânii, să îi fie sete, ca El, lumina, să adoarmă, ca El, calea, să fie obosit de drum, ca El, adevărul, să fie acuzat de martori mincinoși, ca El, Judecătorul celor vii și celor morți, să fie judecat de un judecător muritor, ca El, dreptatea, să fie condamnat de cei nedrepți, ca El, Învățătura, să fie lovit cu biciul, ca El, ciorchinele de struguri, să fie încoronat cu spini, ca El, temelia, să fie atârnat pe cruce, ca El, tăria, să fie slab, ca El, mântuirea, să fie rănit, ca El, viața, să moară.

El a venit ca să îndure aceste lucruri nedemne și altele de felul acesta pentru noi, ca să-i elibereze pe cei nedemni, cu toate că nici El, Care a îndurat pentru noi atât de multe rele, nu merita vreun rău, nici noi, care am primit prin mijlocirea lui atâtea lucruri bune, nu meritam vreun bine. Așadar, pentru acestea, Fiul lui Dumnezeu, Cel care era înaintea tuturor veacurilor, fără început al zilelor, a socotit vrednic să fie Fiul Omului în zilele din urmă și Cel care fusese născut din Tatăl, nu făcut de Tatăl, S-a făcut în mama pe care o făcuse, ca să se nască aici, într-o bună zi, din cea care fără de El nu ar fi putut să existe niciodată și niciunde.”

(Textul este preluat din Predici la Crăciun, Anul Nou și Bobotează, de Fericitul Augustin, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, volum publicat în 2012. Traducerea îi aparține lui Corneliu Clop. Textul se găsește la paginile 93-95.)