Exemple de patriotism din Scripturi

În același timp, observăm că, în Vechiul Testament (Legământ) Dumnezeu a lucrat în mod special cu o națiune: Israel. Astfel, călătorind prin Vechiul Legământ, descoperim exemplele unor oameni care ne pot învăța ce înseamnă să îți iubești națiunea sau, cu alte cuvinte, să fii patriot adevărat. În Noul Testament (Legământ), poporul lui Dumnezeu nu mai are un caracter etnic, național, ci este format din oameni „de orice seminție și de orice limbă”. Chiar și aici însă, găsim un patriot adevărat, pe care îl vom pomeni către finalul articolului.

Încă îmi este teamă că voi fi greșit înțeles, așa că simt nevoia să repet, clar și răspicat: scopul textelor biblice nu este să ne învețe patriotismul. Cu toate acestea, în unele cazuri, putem să extragem aplicații legitime, despre modul în care ar trebui să ne raportăm la propria țară.

Încă un lucru ar mai fi de adăugat. Evident, motivația din spateleacțiunilor și atitudinilor celor care vor fi amintiți în continuare nu este în primul rând de ordin patriotic, ci, mai cu seamă, de ordin spiritual. După cum spuneam în partea introductivă însă, cred că și aplicațiile din sfera patriotică sunt legitime.

Aceste precizări fiind făcute și chiar repetate, să trecem la exemplele anunțate în titlul articolului.

Primul pe care l-aș pomeni este Iosif. Pe de o parte, în vremea lui Iosif, poporul Israel era în curs de formare, astfel că, în acest punct, nu se poate vorbi despre un neam închegat. Pe de altă parte, Iosif este important tocmai datorită rolului pe care îl joacă în această stare incipientă. După cum bine știm, Iosif este cel ce păstrează cu viață poporul, în timpul foametei, oferindu-i pâine. Lucrul acesta însă nu ar fi fost posibil însă, dacă nu ar fi existat mai întâi iertare, care, la rândul ei, să conducă la reconciliere și, în cele din urmă, la restaurarea relațiilor. Iosif alege iertarea în locul răzbunării. Familia lui Iacov, nucleul din care se formează poporul evreu, nu devine perfectă odată cu sosirea în Egipt, dar devine unită. Lucrul acesta se datorează faptului că Iosif alege să ierte și reușește, printr-o credință puternică, să biruiască rănile trecutului.

Probabil niciunul dintre noi nu vom fi chemați să fim un nou Iosif sau, ca să oferim un exemplu mai apropiat, un nou Nelson Mandela. Cred însă că, a fi patriot adevărat, înseamnă printre altele a cultiva un climat de pace, de calm, acolo unde suntem așezați. În fiecare zi din viață, suntem expuși la o mulțime de situații mărunte, care ne pun în situația de a alege răzbunarea sau iertarea, perpetuarea violenței, cel puțin verbale, sau curmarea ei. Se poate întâmpla atunci când suntem în trafic, la coadă la magazin sau pe rețelele de socializare. Se va înteți corul injuriilor prin participarea mea? Sunt conștient că toate aceste lucruri par mărunte, dar, în cele din urmă, suma acestor mici atitudini generează calitatea climatului în care ne trăim viața. E greu să trăiești într-o țară în care zmeii scot buzduganul doar pentru că i-ai călcat pe adidașii albi, atunci când autobuzul a frânat pe nepusă masă.

O a doua pildă de patriotism este cea oferită de Neemia. În ceea ce îl privește, Neemia era asigurat. Se bucura de o slujbă înaltă, onorabilă și sigură. În momentul în care aude însă că Ierusalimul este în ruine, acesta își pierde liniștea. Părăsește confortul țării în care se așezase și se întoarce pentru a rezidi Ierusalimul. Neemia ne învață că patriotul adevărat își asumă riscuri, întreprinde acțiuni concrete și, la nevoie, cheltuiește, de dragul țării lui. Ce exemplu de lider oferă Neemia peste generații!

De prisos să mai adaug că genul acesta de lideri este cvasi-inexistent azi. Ba dimpotrivă, asistăm la o răsturnare totală a valorilor care îl ghidau pe Neemia. În loc de acțiuni concrete, apar discursuri sforăitoare; jertfa pentru neam e înlocuită cu jefuirea nemiloasă a neamului; de asumarea de riscuri nu se mai pune problema, întrucât se merge întotdeauna la sigur și doar dacă există garanția profitului. Tot în contextul exilului am putea să îi pomenim pe Daniel, pe Ezra sau pe Estera și unchiul ei, Mardoheu. Iată ce spun Scripturile despre acesta de pe urmă: „Căci iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahașveroș. El era cu vază între iudei și iubit de mulțimea fraților săi, căci a căutat binele poporului său și a vorbit pentru fericirea întregului său neam” (Estera 10:3).

Cred că mai există o grupare care are ceva de spus în ce privește patriotismul: profeții. Printre altele, aceștia creează o veritabilă cultură a protestului, în mijlocul unei societăți nedrepte, în care nelegiuirea prospera, iar justiția nu mai avea nicio putere. „Ascultați căpetenii ale lui Iacov și mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea? Și totuși voi urâți binele și iubiți răul, le jupuiți pielea și carnea de pe oase! După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea și-i sfărâmă oasele, îl fac bucăți, ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca și carnea dintr-un cazan” (Mica 3:1-3). Da, cred că patriotismul adevărat presupune, în unele situații, protestul. Poporul lui Dumnezeu nu a pledat pentru o cultură a rebeliunii, a răsturnării, a revoluției sau a violenței. Există însă situații în care protestul rămâne singura opțiune, iar lipsa protestului în fața oamenilor devine rebeliune față de Dumnezeu.

Voi încheia cu un exemplu de patriotism din Noul Testament. Suntem în contextul Noului Legământ, context în care Dumnezeu nu mai lucrează doar cu o națiune, ci își formează un popor din care sunt chemați să facă parte oameni din toate neamurile pământului. Apostolul Pavel, pentru că pe el îl voi pomeni, este cunoscut drept „apostol al neamurilor”. Din păcate, mulți compatrioți l-au socotit trădător de neam (vezi Faptele Apostolilor).

Cum gândea apostolul Pavel despre cei din neamul lui? Romani 9:1-3 ne oferă o fereastră în inima sa: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt îmi este martor, că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.”

Ca apostol al neamurilor, Pavel „avea o vie dorință să vestească Evanghelia celor din Roma” (Romani 1:15). Iată însă că nu era nicidecum nepăsător, nici față de cei din neamul lui, față de evrei. Apostolul își iubea neamul și, tocmai de aceea, dorea cu ardoare să își vadă co-naționalii veniți la Hristos.

Un creștin care își iubește țara știe că cel mai valoros lucru pe care–l poate oferi acesteia este Evanghelia Domnului Isus Hristos. Aceasta este valoroasă pentru că doar acolo este ascunsă puterea de mântuire a lui Dumnezeu. În același timp, este valoroasă, pentru că doar ea poate schimba inima omului și, în cele din urmă, societatea. Da, după cum afirmam mai devreme, protestul își are rolul lui și poate fi necesar. Instrumentul suprem cu care creștinii caută să transforme societatea în care trăiesc a fost, este și va rămâne Evanghelia lui Dumnezeu.