Cele mai mari 4 greșeli pe care le-am făcut în căsnicie

Greșeala nr. 1: Sistem operațional închis

La începutul căsniciei noastre, nu știam cum să îmi exprim frustrările într-un mod deschis, fără să fiu prea emoțională. Când ne confruntam cu un conflict, reacționam total greșit: nu spuneam lucrurilor pe nume, blamându-l adesea pe soțul meu. În consecință, el nu-mi înțelegea starea, deoarece niciodată nu comunicam deschis, iar eu, în frustrarea mea, mă închideam complet în mine. Nu mai vorbeam, iar soțul meu îmi cerșea câteva cuvinte. Îl pedepseam cu tăcerea mea din cauză că nu era în stare să îmi citească gândurile. Soțul meu numea acest comportament: “sistem operațional închis”. Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că eram nesigură și îmi era teamă să-mi dezvălui sentimentele pentru că simțeam că erau nefondate.

Într-o zi m-a izbit gândul că soțul meu nu era în stare să citească gândurile. Eu eram cea care trebuia să specifice și să verbalizeze adecvat ceea ce simțeam când eram în conflict. Nu era corect să aștept ca el să ghicească ce se întâmplă în interiorul meu, ca o dovadă a dragostei lui pentru mine.

Trebuia să mă asigur că sentimentele mele erau îndreptățite și să mă rog înainte să mă plâng de ceva soțului meu. Rugăciunea m-a ajutat să discern ce anume mă deranja dar și dacă acest lucru merită să fie rostit. Dacă merita să fie rostit, trebuia să fie spus în mod direct și fără emoții exacerbate, având cuvintele pregătite dinainte și cu intenția de a ierta, asculta și cere iertare.

Greșeala nr. 2: Omul e schimbător

Înainte să mă căsătoresc, credeam că lupta cu ispitele din viața mea (încrederea în mine, aspectul fizic, dorințele sexuale, băieții) se va sfârși când mă voi căsători. Am fost surprinsă să constat că mintea mea nu s-a schimbat peste noapte. Observam bărbații atrăgători, chiar dacă eram căsătorită. Îmi doream să fiu considerată atrăgătoare, la rândul meu. Mă luptam cu regretul că nu voi mai experimenta niciodată fluturașii primelor întâlniri. Am fost surprinsă să simt anumite dorințe, deoarece credeam că, dacă intimitatea fizică și sexuală sunt împlinite în căsnicie, nu mă voi mai confrunta cu ispite de felul acesta.

La început am crezut că este ceva în neregulă cu mine. Nicio femeie creștină nu mă avertizase, așa că îmi era rușine să fiu singura cu probleme de felul acesta. Mai apoi am citit 1 Corinteni 10:31: “Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească”. Dorindu-mi să fiu atrăgătoare pentru ceilalți sau să experimentez fiorii unei noi iubiri, mi-am dat seama că mi-am adus idolii în căsnicie. Când o prietenă creștină mi-a mărturisit că se gândește prea mult la un coleg de la locul de muncă din cauză că se bucură de atenția pe care acesta i-o acordă, mi-am dat seama că am nevoie de oameni cărora să le mărturisesc și cu care să discut problemele, dar și care mi-ar pune întrebări incomode. De asemenea, trebuie să fiu mereu trează, să-mi stăpânesc gândurile pentru a-mi cinsti soțul și pe Dumnezeu. M-am întrebat întotdeauna cum începe infidelitatea, iar acum aflasem răspunsul: începe în minte. Aici e locul unde șoptește prima data.

Greșeala nr. 3: Căsătoria e jumi’-juma’

Am pornit pe drumul căsniciei crezând că e o afacere cu 2 asociați. Tot ce cuprindea căsnicia trebuia împărțit în mod egal între ambii parteneri.

Deși această strategie funcționează destul de bine când vine vorba de curățenia din casă, sarcinile, cumpărăturile și chiar întreținerea familiei, filozofia 50-50 nu reprezintă viziunea lui Dumnezeu asupra casniciei, ci mă face să cred că dacă soțul meu nu-și face partea lui, nici eu nu trebuie s-o fac pe a mea. Scriptura mă învață să nu contabilizez greșelile și să nu ofer respect și supunere doar atunci când soțul meu se poartă cum aș dori, ci să dau 100% din tot ce am soțului meu, ca un mod de dragoste și respect față de Dumnezeu. Doar așa voi putea sluji fără să aștept să fiu slujită, să mă sacrific atunci când drepturile noastre sunt în conflict, să caut să-i fiu pe plac. “Jumi’-juma’”-ul se luptă pentru sine, însă a căuta binele celuilalt oglindește învățătura biblică cel mai bine.

Greșeala nr. 4: A nu-l crede

Când soțul meu mă încurajează și îmi face complimente, primul meu gând este să nu-i dau crezare. În loc să primesc cuvintele lui ca pe ceva sincer și adevărat, mă gândeam la toate motivele pentru care nu ar avea dreptate. Când îmi spune: “Ești frumoasă!”, eu mă gândesc la cum să mai slăbesc puțin. Când spune: “Ești o mamă bună!”, mă gândesc la cum aș putea să mă port mai bine cu băieții mei. Când spune: “Dumnezeu te folosește!”, îmi vin în minte toate dățile în care L-am dezamăgit. Câteodată mi-am contrazis soțul, spunându-i: “Păi, trebuie să-mi spui lucrurile astea, doar ești soțul meu.”

Într-o zi, ca răspuns la negativitatea și neputința mea de a-i accepta complimentele, soțul meu mi-a spus blând: “Crezi că sunt mincinos?” Bineînțeles, nu credeam acest lucru. Iar cuvintele pe care le rostea aveau puterea să-mi dea viață și să îmi bucure inima, dacă le acceptam ca adevărate. A fost o lecție simplă și minunată pentru mine: să cred și să primesc ceea ce îmi spune, ca pe niște daruri – așa cum le intenționase el să fie.

Christine Hoover, For the Church