Recent am citit Marcu 5, textul despre îndrăcitul din Ținutul Gadarenilor. Este genul de text la care îți vine să astupi urechile copiilor. Un om care locuiește în morminte, se taie cu pietre și zbiară necontenit. De trei ori este folosit cuvântul „morminte” în descrierea sa. Din punct de vedere biologic, omul era încă viu, dar cu greu ai mai putea spune că trăia. Era vorba mai degrabă de o moarte vie sau de o viață moartă. Socotesc că acest demonizat este exemplul degradării extreme la care Diavolul poate aduce un om. Dacă Dumnezeu a dăruit omului o viață îmbelșugată și, mai mult, l-a creat după chipul și asemănarea Sa, Cel Rău vine, așa cum spunea Domnul nostru, „să înjunghie și să prăpădească” (vezi Ioan 10). Dorința sa supremă este să mutileze și să deformeze omul care ar trebui să oglindească Slava Creatorului Său.
După cum spuneam, acest episod este unul extrem. În timp ce mă pregăteam pentru mesaj însă, mi-au atras atenția alte două episoade din Evanghelii și unul din Fapte. Primul dintre acestea este cel din Marcu 8:33. Aici, după celebra mărturisire a lui Petru („Tu ești Hristosul!”), Domnul le spune ucenicilor că urmează să fie omorât. În râvna-i caracteristică, Petru Îl ia deoparte și începe să îl mustre. Replica Domnului e memorabilă și tulburătoare: „Înapoia mea, Satano!”. Înțeleg de aici că, în acele clipe, Petru devenise ambasadorul Celui Rău, care se folosise de gura lui.
Al doilea episod care mi-a venit în minte este cel din Luca 9:55. Domnului nostru nu Îi este permis accesul într-un sat al samaritenilor. Iacov și Ioan își oferă ajutorul: „să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”. Din nou, Domnul face lumină și le arată cine stă de fapt în spatele acestei dorinței lor: „nu știți de ce duh sunteți însuflețiți.”
Al treilea episod începe foarte pașnic, dar este cel mai dramatic dintre ele, pentru că se sfârșește în moarte. Este vorba despre Fapte 5, minciuna lui Anania și a Safirei. Cu câtă mulțumire trebuie să fi venit Anania la adunare pentru a depune banii la picioarele apostolilor! Cu câtă admirație s-au uitat unii dintre credincioși la gestul lui. Petru însă, călăuzit de Duhul Sfânt, face lumină. Inima lui fusese „umplută de Satana!” În spatele generozității se ascundea putregaiul minciunii și, dincolo de toate, rânjetul mulțumit al celui rău.
De ce am înșirat aceste trei episoade? Pentru că trebuie să fim mai vigilenți. Adesea asociem lucrarea celui rău în viețile noastre doar cu manifestări extreme, precum cele ale îndrăcitului din Gadara. Cuvântul însă ne atrage atenția asupra faptului că Satana știe să acționeze cu subtilitate și eleganță. Probabil așa o și face, de cele mai multe ori. Lucrarea sa nu este însoțită decât în cazuri rare de urlete și violență. Ea se ascunde cu lejeritate în spatele bunelor noastre intenții, așa cum a fost cazul lui Petru. Ea se cuibărește în dorința de a apăra onoarea lui Hristos, așa cum a fost cazul lui Iacov și a lui Ioan. Da, cel rău se ascunde în calul troian al dărniciei și generozității, căutând să spurce astfel Biserica lui Hristos, așa cum s-a întâmplat în cazul cuplului mai sus amintit. El nu apare ciufulit, cu coarne și alte ustensile. Dimpotrivă, apare sub forma subtilităților filosofice și a celor mai nobile și înălțătoare gesturi.
Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Să veghem la influențele care modelează mentalitatea noastră. Este aceasta mentalitatea ucenicului dispus să își poarte crucea și să slujească? Să veghem asupra motivațiilor noastre. Dacă dăruim și slujim, de dragul cui o facem? Să nu cumva să ne trezim că ne trudim pentru tabăra adversă. Mă întreb cu îngrijorare dacă mai avem suficient discernământ pentru a-l demasca și a-l aduce la lumină. Pentru că un lucru e sigur, deși apare ca un înger strălucitor, nu îi place lumina. Adevărata lumină.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter