Teribilismul tinereții vindecat – meditație din Ieremia 3

„Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit

și îndurările Lui nu sunt la capăt,/

ci se înnoiesc în fiecare dimineață.

Și credincioșia Ta este atât de mare!”

Astăzi însă vă propun să ne oprim la câteva versete care urmează acestui paragraf, Ieremia 3:27-30:

„Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui./

Să stea singur și să tacă

Pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;/

Să-și umple gura cu țărână

Și să nu-și piardă nădejdea;/

Să dea obrazul celui ce-l lovește,

Și să se sature de ocări.”

Cred că cea mai bună modalitate de a expune învățătura acestui pasaj este o întâmplare relatată de Martyn Lloyd-Jones într-una din predicile sale. El relatează cum un grup de păstori discutau despre un păstor mai tânăr care începuse să se ridice și care părea extrem de promițător. Avea o teologie sănătoasă și consistentă, era bun orator, clar în exprimare și avea chiar un farmec aparte. La unison, toți păstorii adunați cu acea ocazie îl lăudau și îi prevesteau un viitor luminos. Doar unul dintre ei, un păstor mai bătrân, nu spunea nimic. Îndemnat să își exprime opinia, acesta a spus: „Da, aveți dreptate, tânărul e competent și foarte promițător. Îi lipsește un singur lucru: încă nu a fost smerit!”. S-a lăsat tăcerea…

Cred că ceea ce încerca bătrânul păstor să comunice este exprimat cu multă claritate de profetul Ieremia în pasajul citat mai sus. Există în viața noastră o vreme a uceniciei, a formării, a învățării. Prin definiție, vremea aceasta este și una a smeririi și a tăcerii. Nu poți să înveți în momentul în care ești mândru, convins că le știi pe toate. Ce să primești, dacă deja ești plin? Nu poți să asculți în momentul în care ești preocupat în permanență cu a vorbi și a arăta ceea ce știi (sau crezi că știi)! Mai mult, în această vreme a formării, arată profetul Ieremia, s-ar putea să fim batjocoriți pe nedrept, dar, surprinzător poate, suntem chemați să încasăm și aceste lovituri, „să ne săturăm de ocări…”.

Da, lucrurile sunt diferite în funcție de contextul și chemarea fiecăruia. Există însă, invariabil, acea perioadă de formare în care suntem chemați să răbdăm și să tăcem. Este o etapă a formării ce nu trebuie arsă, eliminată din parcursul nostru. De ce, ne întrebăm? Pentru că aceasta dăltuiește în noi un caracter frumos! Ne învață să fim răbdători, rezervați, smeriți și să manifestăm bunătate. Într-un cuvânt, ne învață să fim oameni. În cele din urmă, arată Ieremia, Domnul este Cel care a așezat acest jug, iar El știe întotdeauna mai bine decât noi… La vremea potrivită, El se va ocupa și de cei care poate ne-au ocărât pe nedrept.

Îmi răsună în minte cuvintele apostolului Petru: „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.» Smeriți-vă dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, EL să vă înalțe” (1 Petru 5:5-6).

De ce este important să trecem prin această școală a smeririi? Pentru ca mai apoi să rămânem smeriți în slujba și în contextul în care Dumnezeu ne-a așezat. Înainte de a da îndemnul tinerilor, apostolul Petru îi îndeamnă pe bătrâni (prezbiteri) să păstorească cu „lepădare de sine”, „nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală” (1 Petru 5:2-3). Este greu, imposibil chiar, să slujești în felul acesta, dacă la vremea potrivită nu ai învățat să te smerești. Cei care nu au „cei șapte ani… ai tăcerii și smereniei” vor tinde să fie mereu aspri și duri în abordarea lor. Să ne amintim de Roboam și trupa lui de tineri. Bătrânii îl sfătuiesc să abordeze poporul „cu vorbe binevoitoare” (vezi 1 Împărați 12:7). Este răspunsul pe care Roboam îl nesocotește, alegând, în schimb, sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane” (1 Împărați 12:11). Nu cred că ar trebui să ne mirăm că rebeliunea lui Roboam generează, la rândul ei, rebeliune.

Îți amintești această perioadă din viața ta? Ai trecut pe acolo? Colindând rețelele de socializare, observ cu îngrijorare că… Totuși cred că e mai bine să mă opresc aici.