Calea spre înfrângere, calea spre biruință – meditație din Iosua 7

Capitolul 7 din cartea Iosua reprezintă o înfrângere încadrată de două victorii, ceea e o face să iasă chiar mai mult în evidență. Aș dori să observăm care sunt lucrurile care au condus poporul lui Dumnezeu la înfrângere atunci, pentru că exact aceleași lucruri pot conduce la înfrângere azi.

În primul rând, poporul lui Dumnezeu va fi înfrânt atunci când se concentrează doar pe lucrurile care se văd, în dauna celor care nu se văd și totuși sunt cele mai importante. Din cauza păcatului ascuns al lui Acan, poporul ajunsese să atragă asupra sa mânia lui Dumnezeu. O realitate teribilă și totuși nevăzută. Uneori, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Saul, s-ar putea să câștigăm chiar victoria. Saul se duce și înalță un semn de biruință, neavând habar de faptul că Dumnezeu îl părăsise. Atunci când suntem acaparați doar de ceea ce se vede începem chiar să confundăm înfrângerea cu victoria. Dumnezeu este nevăzut și adeseori uităm tocmai de El! Psalmul 50:22 îi avertizează pe cei care „Îl uită pe Dumnezeu.” Dacă privim în contextul psalmului, aceștia erau oameni care aduceau jertfe, vorbeau despre legea lui Dumnezeu…

În al doilea rând, poporul lui Dumnezeu va fi înfrânt atunci când se concentrează pe cantitate, în loc să se bizuiască pe puterea lui Dumnezeu. De acum gustaseră victoria, dar au uitat că asta se datorase puterii lui Dumnezeu. Ei pun aici problema în termenii de „noi și ei”. „Două sau trei mii de oameni vor ajunge!”, afirmă ei plini de încredere (vezi v. 3). Adevărul este că și un om e suficient atunci când Dumnezeu e de partea ta. Atunci când nu ai vegheat să rămâi de partea Sa, nici măcar o armată nu este suficientă.

În al treilea rând, poporul lui Dumnezeu va fi înfrânt atunci când tăinuiește păcatul. E suficient ca unul singur din popor să îl tăinuiască. Atunci când Domnul vorbește cu Iosua, afirmă că „Israel a păcătuit” (v. 11). Totul e la plural, deși era păcatul unui singur om din popor! Nu, nu e doar viața ta, ci ceea ce faci tu și chiar ceea ce faci tu în ascuns va influența întreaga adunare, spre bine sau spre rău, spre binecuvântare sau spre nimicire: „Israel a păcătuit și (…) sunt dați spre nimicire” (vezi v. 10 și 12).

Mai mult, să observăm că începem să tăinuim păcatul atunci când prețuim alte lucruri mai mult decât îl prețuim pe Dumnezeu. Acan știa clar porunca, dar prada i se pare mai prețioasă. Este vorba, după cum subliniază Domnul, de călcarea legământului.

Încă ceva atunci când tăinuim păcatul și cuibărim idoli în inima și casele noastre, ajungem să fim sortiți nimicirii precum acestea: pentru că Israel luase din lucrurile date spre nimicire, era acum dat spre nimicire (vezi transferul din v. 11-12).

Este însă absolut necesar să punem și cea de-a doua întrebare: Cum poate poporul lui Dumnezeu schimba cursul, cum poate să se ridice din înfrângere la biruință?

În primul rând, atunci când se întoarce către Dumnezeu. Exact lucrul acesta îl face Iosua care, alături de bătrânii lui Israel, își dă seama că natura problemei e una spirituală. Iosua nu cade în capcana căutării unor noi strategii militare, ci știe că răspunsul și izbăvirea vin de sus! Cât ne mai luptăm în post și rugăciune, cât ne mai interesează să pricepem mai bine cuvântul și gândurile lui Dumnezeu? Avem nevoie de oameni care să se coboare de pe munte încărcați de Slava lui Dumnezeu precum Moise, de profeți care să spună cu autoritate „Așa vorbește Domnul!”.

În al doilea rând, atunci când este preocupat mai mult decât orice, inclusiv de propria reputație, de slava lui Dumnezeu. Observați finalul rugăciunii lui Iosua: „Ce vei face tu Numelui tău cel mare?” (vezi v. 9). Preocuparea bisericii nu trebuie să fie relevanța, ci cunoașterea și proclamarea slavei Singurului Dumnezeu viu și adevărat.

În al treilea rând, atunci când mărturisește păcatul și îl elimină din mijlocul lui. Acan știa că a păcătuit. Acan știa că au murit câteva zeci de oameni din pricina lui. Refuză însă pocăința. Interesant că Domnul nu îi spune direct lui Iosua cine este. Să fie oare vorba aici despre o șansă la pocăință? Nu știm, dar cert este că, până în ultima clipă, Acan refuză să își mărturisească păcatul. O face doar obligat de circumstanțe.

Victoria poporului lui Dumnezeu este sigură! Hristos a câștigat biruința și Își conduce poporul spre biruință! Revine însă întrebarea: voi fi eu de partea biruitorilor?