Păcatul favoritismului – meditație din Iacov 2

În acest scurt îndemn, Iacov creionează o definiție clară, plastică a favoritismului. A da dovadă de favoritism înseamnă a trata o persoană „căutând la fața ei”, adică în funcție de statutul social al acesteia. În continuare, Iacov oferă un exemplu clar, plastic, de favoritism. În adunare intră doi oameni. Unul poartă un inel și are o haină strălucitoare, iar celălalt este îmbrăcat prost. Codul vestimentar divulgă rapid statutul social al persoanelor în cauză: primul este un bogat, un om cu însemnătate, iar al doilea este un sărac, fără statut social. Ispita pentru credincioși va fi „să pună ochii” (vezi v. 3) pe cel în haina strălucitoare și să îi ofere un loc în față, în timp ce pe sărac îl vor ține în picioare, sau îi vor cere să se așeze jos, la picioarele lor…

De ce este favoritismul greșit? Sau, mai direct, de ce este favoritismul un păcat?

În primul rând, aș reveni la formularea din primul verset: „căutând la fața omului”. Să subliniem o clipă cuvântul „om”. În viziunea biblică, fiecare OM are un preț prin prisma faptului că este creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Chipul lui Dumnezeu în om este ceea ce conferă acestuia valoare: nu statutul social, nu posesiunile materiale, nu inteligența și nici sănătatea sau frumusețea.

În al doilea rând, atunci când manifestăm favoritisme, arată Iacov, acționăm contrar principiilor care operează în Împărăția lui Dumnezeu. Spre deosebire de noi, „Dumnezeu a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?” (vezi v. 5). Cum ar fi dacă Dumnezeu ar acționa manifestând mereu favoritisme? Dacă ar oferi acces în Împărăție doar celor bogați sau celor inteligenți? Oare am fi și noi printre ei? În timp ce ne bucurăm de harul lui Dumnezeu care nu îi disprețuiește pe cei disprețuiți, să dăm dovadă de aceeași abordare în relațiile cu ceilalți.

În al treilea rând, a da dovadă de favoritism înseamnă a acționa din teamă față de oameni. (Iată-ne ajunși, din nou, la subiectul abordat luni)! Atunci când credincioșii „pun ochii” pe cel cu haina strălucitoare ei uită de „Domnul Slavei” (vezi v. 1). „A ține credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul Slavei” manifestând favoritisme înseamnă a ne teme mai mult de oameni decât de El. A fi orbiți de slava oamenilor, în timp ce uităm de slava Lui; a căuta mai mult slava și lauda oamenilor decât pe a Lui.

Da, Iată-L pe El, Slăvitul Domn care, de dragul nostru, se dezbracă de glorie și îmbracă un trup uman. Se naște în umilință și sărăcie și așa își trăiește întreaga viață. Nu manifestă niciodată favoritisme, ci îi primește pe toți. Ar fi culmea să ținem credința în El cu părtinire… Dar „culmea” se petrece de nenumărate ori. Poate chiar în adunarea ta sau în viața ta de zi cu zi.