Căsătoria, oglinda maturității

Cum ajungi să te cunoști pe tine însuți? Poți ține un jurnal. Poți participa la un retreat. Poți să stai la munte pe o stâncă și să te gândești.

Dar poate că cel mai subestimat instrument pentru a dobândi cunoașterea de sine este participarea la orice relație pe termen lung – în special una în care ușa de evacuare a fost de două ori zăvorâtă prin schimbul de jurăminte publice.

În cazul majorității relațiilor, le arătăm oamenilor doar anumite părți din noi înșine. Ne întâlnim cu colegii de muncă, membrii familiei și prietenii într-un anumit mod; ne adunăm pentru intervale suficient de scurte pentru a ne păstra cea mai bună versiunea pentru întâlnirea față în față, înainte de a ne retrage din nou în sferele noastre separate.

Într-o căsnicie, soții nu se întâlnescu cu simple scopuri de distracție sau funcționalitate. Ei sunt împreună în toate. În toate banalitățile vieții de zi cu zi. Toate tensiunile provocate de eșecurile profesionale și personale. Toate varietățile funcțiilor corporale. Nu există pauze adevărate, nu există șanse de a te îndepărta la propriu sau metaforic pentru a-ți pudra nasul.

Obligați să ajungă de partea cealaltă a fiecărui conflict, soții se lovesc unul de altul din nou și din nou.

Prin intermediul acestui proces de contact deplin, nu numai că ajungi să îți cunoști partenerul, dar descoperi foarte multe despre tine însuți. Căsătoria îți aduce în față o oglindă în care poți vedea mai clar cum te comporți și cine ești. Straturile pe care reușești să le ascunzi cu măiestrie de lume sunt expuse, ceea ce duce la o constatare repetată: „Oh, deci chiar sunt în felul ăsta, nu-i așa?”.

Arătându-ne pe noi înșine din toate unghiurile, căsnicia poate avea o putere generatoare de introspecție a o sută de cărți de self-help. Reflectându-ne toate dimensiunile, căsătoria ne poate oferi oportunitatea de a recunoaște și de a întări părțile din noi înșine care sunt prea puțin dezvoltate.

Oferindu-ne o privire atentă la noi înșine, căsătoria poate reprezenta, așa cum spunea odată Joseph Barth, „ultima și cea mai bună șansă de a ne maturiza”.

Un text de Brett & Kate McKay pentru The Art of Manliness