Sfatul lui Homer pentru soți și soții

Homer: Despre soți și soții

V-am citit cărțile și am ascultat cuvintele învățătorilor voștri și am învățat ceva ce mă neliniștește profund. Îi învățați pe discipolii voștri că bărbații din trecut își priveau femeile ca pe niște sclave sau posesiuni, mai degrabă decât persoane cu valoare și demnitate. Cât de mult vă înșelați și cât sunteți de departe de adevăr!

Să luăm în considerare epopeele mele și marii îndrăgostiți căsătoriți care stau în centrul lor. Dragostea și respectul dintre ei erau reale și sincere. Erau parteneri care înfruntau lumea împreună și rămâneau tari chiar și atunci când temeliile lumii lor erau zguduite. Se întăreau reciproc și, prin soțul/soția lor, dobândeau o înțelegere mai clară a propriei identități.

Ei s-au iubit, dar dragostea lor a fost mult mai profundă decât un simplu sentiment. S-au identificat complet unul cu celălalt, unindu-și îndatoririle, dorințele și visele într-un singur râu de-a lungul căruia și-au ghidat viețile. Preocupările dinastice i-au adus împreună, dar angajamentul lor unul față de celălalt le-a oferit o semnificație dincolo de aspectele pragmatice.

Vorbesc, bineînteles, de Hector și Andromaca și de Odiseu și Penelopa.

Îi prezint acum pentru povățuirea voastră, pentru a putea observa legăturile subtile care leagă și au legat întotdeauna soțul de soție și soția de soț. Poate atunci veți fi mai puțin înclinați să ne judecați pe noi, bărbații din trecut, ca fiind abuzatori sau cel puțin neglijenți față de soțiile noastre.

***

Deși eu am compus întâlnirea finală dintre Hector și Andromaca, plâng de fiecare dată când o recitesc. Prințul și Prințesa Troiei au fost mai mult decât îndrăgostiți, au fost suflete pereche unite în armonie. În contrast puternic cu adulterul lui Paris și al Elenei, căsătoria lor a binecuvântat pe toți cei care intrau în orbita ei.

Aceștia doi simțeau și gândeau ca și când ar fi fost una. Când Hector a intrat pentru ultima dată între zidurile Troiei, a alergat spre casa lui în căutarea Andromacăi. Dar ea nu era acolo, căci ea, în căutarea lui Hector, alergase spre zidurile fortăreței. În cele din urmă, s-au întâlnit nici în sfera domestică feminină, nici în sfera militară masculină, ci undeva la mijloc. Acolo, în acel spațiu intermediar, și-au luat rămas bun unul de la celălalt.

Soția, zâmbind printre lacrimi, a făcut tot ce-a putut ca să fie puternică pentru soțul ei soldat. Soțul, mângâindu-i obrazul și vorbindu-i cu tandrețe, a făcut tot ce a putut ca să-și aline soția îndurerată. Vorbeau aceeași limbă, încercau din răsputeri să-și explice fricile și datoriile, dorințele și obligațiile. 

Curajosul Hector și-a asigurat soția iubită că nimeni nu îl va omorî înainte să-i fi sosit ceasul, că soarta lui era soarta lui și că nu ar fi putut scăpa ascunzându-se printre ziduri. Însă știa că ea avea nevoie de ceva mai mult, ceva ce putea înțelege.

Astfel el i-a desenat un tablou al căsniciei lor, al tuturor căsniciilor. Atâta timp cât el rămânea credincios în sfera sa, iar ea într-a ei, atâta timp cât el se îndrepta către câmpul de luptă unde bărbații câștigă glorie, iar ea către căminul unde femeile stau la războiul de țesut, țesând viață și bucurie și continuitate, totul va fi bine. Hector și Andromaca erau una, însă nu erau interschimbabili. Nu erau la fel, erau diferiți. Însă din această diferență au format un întreg care era mai puternic decât părțile constituente. 

Oh, voi, soți și soții ai viitorului, să nu credeți că, încercând să fiți la fel, onorați căsătoria și cele două sexe distincte care o formează. Celebrați soțul care, în idealismul său și în atașamentul față de o cauză mai înaltă decât el însuși, caută să conducă, să își îndeplinească chemarea și să lase ceva în urma lui. Sărbătoriți femeia care, în devotamentul ei practic față de familie, caută să slujească, să îngrijească și să păstreze. Acordați-le onoarea care li se cuvine și recunoașteți rolul vital pe care îl au în menținerea coeziunii societății.

***

Războiul troian a testat limitele lui Hector și a Andromacăi, însă consecințele acestuia i-au testat pe Odiseu si Penelopa chiar mai mult. Tumultul bătăliei și zidurile Troiei i-au despărțit pe cei dintâi, însă aceștia din urmă au îndurat douăzeci de ani de despărțire. Cum a putut dragostea lor sa supraviețuiască unei asemenea absențe și singurătăți?

Ca să agraveze lucrurile, amândoi erau înconjurați de oameni care încercau să-i convingă să uite unul de altul și să aleagă pe altcineva. Înapoi acasă, în Itaca, pretendenții răi o constrângeau pe Penelopa să renunțe la speranța neclintită a întoarcerii lui Odiseu și să înceapă o viață nouă cu unul dintre ei. Între timp, pe mările învolburate, vrăjitoarele frumoase, nimfele nemuritoare și prințesele seducătoare îl ispiteau pe navigatorul în derivă să-și lase trecutul în urmă și să se bucure alături de ele pe o insulă paradisiacă.

Probabil cea mai grea ispită dintre toate a venit din partea nimfei Calypso, care a promis că va împărți din tinerețea ei eternă cu truditul Odiseu. Când acesta a refuzat darul, preferând să-și riște viața din nou pe mare pentru a se reîntâlni cu Penelope, Calypso l-a rugat sa aleagă calea bunului simț. “Cu siguranță”, a spus ea, “Penelopa ta nu mă poate întrece în frumusețe. Nu poate să îți dea ce pot eu. Dacă te întorci la ea, amândoi veți îmbătrâni și veți muri.”

“Dragă doamnă”, a răspuns Odiseu, “tot ceea ce spui este adevărat. Penelopa mea nu poate să se compare cu tine în frumusețe, deoarece ea este doar o femeie, în timp ce tu ești o zeiță nemuritoare. Cu toate acestea, trebuie să mă întorc acasă, căci acesta este dorința mea neclintită.”

Dacă este să țineți minte un singur lucru din această scrisoare, soți ai viitorului, acela să fie “cu toate acestea”. Calipso are dreptate. Dacă Odiseu ar fi înțelept și practic, ar renunța la Penelopa și ar rămâne cu nimfa pentru totdeauna. Dar există ceva ce zeița nu înțelege.

Căsătoria dintre Odiseu și Penelopa nu este doar un contract care poate fi desfăcut atunci când beneficiile sale au fost epuizate. Odiseu este soțul lui Penelopa, la fel cum ea este soția lui. Așa sunt ei. Fără Penelopa, Odiseu nu este întru totul el însuși. Dacă nu se întoarce, va rămâne totuși un bărbat, dar își va pierde identitatea: rege al Itacăi, tatăl lui Telemah și soțul lui Penelopa.

Fie ca voi, cei dintr-o eră mai iluminată, să învățați de la noi, oamenii primitivi și necizelați ce înseamnă să fii un soț.

—Homer

Louis Markos, The Imaginative Conservative