Read it Later
You did not follow anybody yet.

Dragul meu fiu,

Pe măsură ce crești, vreau să îți scriu despre ceva foarte important. Este un subiect dificil și nu este ușor pentru tați ca să vorbească despre el cu fiii lor. Uneori, precum știi, este mult mai simplu să vorbim despre fotbal, vreme sau ultimul gadget de care ai foarte mare nevoie (la fel ca de ultimul!). 

 

Însă noi doi trebuie să avem o conversație sinceră. Este vorba despre un subiect care primește multă atenție în lumea de azi: sexul. Totuși, nu doar despre sex ca relație între două persoane aș vrea să-ți vorbesc. O mulțime de băieți de vârsta ta încep să consume pornografie. Cred că făcând acest lucru vor căpăta ceea ce își doresc: fericire. Bucurie. Împlinire. Satisfacție. Înțeleg aceste impulsuri, deoarece le găsesc în mine însumi, ca bărbat și ca om păcătos. Trebuie să avem grijă la lucrurile acestea, fiule. Însă îmi doresc să înveți despre aceste lucruri din Biblie, din Cuvântul lui Dumnezeu, și nu de la băieții de vârsta ta.

 

Lasă-mă să-ți împărtășesc patru adevăruri pe care nu le vei auzi în afara bisericii, însă pe care ai nevoie să le auzi de la tatăl tău care te iubește și dorește ce e mai bine pentru tine.

 

În primul rând, aș vrea să știi că sexul este darul unui Dumnezeu bun. Nu este nicio rușine asociată cu sexul, deoarece Dumnezeu l-a făcut exclusiv pentru soț și soție. Nu este un lucru pe care copiii îl învață timpuriu, ci este un subiect care necesită maturitate, și de aceea vorbesc despre acest lucru acum cu tine. Cântarea Cântărilor spune să “nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea” (Cântarea Cântărilor 8:4). Dar pe măsură ce crești și te maturizezi, trebuie să știi aceste lucruri, iar cel mai important este: sexul nu ne este dat de niște ființe malefice. Sexul este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Este dat unui cuplu căsătorit, unui soț și unei soții, iar acesta este o mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru ei.

 

În al doilea rând, aș vrea să știi că pornografia ruinează sexul, nu îl onorează. Spre deosebire de ce vei auzi în cultura noastră sexualizată de azi, sexul nu este ca plastilina. Nu ești liber să faci orice îți dorești din el. Dacă vei face așa, vor fi consecințe. Gândește-te la el ca la o mașină. O mașină nu este proiectată să facă înghețată. O mașină are un design unic și un scop specific. Funcționează într-un anumit mod: nu poți învârti bagheta magică și va porni. Ai nevoie de chei. De asemenea, sexul are un design și un mod de funcționare. A fost făcut de Dumnezeu pentru legământul căsătoriei, iar a profita de plăcerile sexuale în afara acestei relații este împotriva intenției lui Dumnezeu.

 

Pornografia îți spune ceva complet diferit. Îți pune o femeie frumoasă pe ecranul (sau pagina) din fața ta și insistă că nu ai nevoie de căsătorie pentru a o dori și a-ți umple imaginația cu ea. Nu trebuie să o iubești, să o înțelegi, să fii capul familiei ei sau să ai grijă de ea. Cu siguranță, nu trebuie să o protejezi, de fapt, ești liber sa o folosești pentru poftele tale egoiste. Pornografia folosește păcatul care este în noi și ne oferă toate plăcerile căsătoriei fără a avea angajamentele acesteia. Îți dai seama cât de greșit este acest lucru?  

 

Pornografia, spre deosebire de o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu, nu te va satisface și nu te binecuvânta. Te va atrage în păcat, iar apoi imaginile se vor estompa în timp ce dorințele tale vor rămâne. Ce se va întâmpla în continuare este ceea ce s-a întâmplat cu nenumărați bărbați care au făcut din dorințele lor sexuale idolul lor: au devenit prizonierii păcatului lor, și în cele din urmă, vor cunoaște judecata lui Dumnezeu.

 

În al treilea rând, vreau să știi că există speranță pentru tine, că harul lui Dumnezeu te va ajuta. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decât pofta ta sau a mea, fiule. Știu ce înseamnă să cazi pradă dorințelor păcătoase. De multe ori în viața mea (mai ales când eram tânăr în ani și credință) am văzut și gândit lucruri care erau rele. Vestea bună pentru mine, pentru tine și oricine altcineva este aceasta: nu suntem singuri în această luptă, iar trecutul nu trebuie să definească cine ești tu astăzi. Când devii creștin, când te încrezi în Isus ca Salvator și Domn, Duhul Sfânt vine și locuiește în tine. Duhul Sfant te ajută să trăiești o viață de autocontrol. Putem spune astfel: în loc să fii condus de trupul tău, poți fi condus de Duhul Sfant.

 

Chiar și când te împiedici și cazi, ca noi toți, există speranță pentru tine, multă speranță (Iacov 3:2). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu iertător.  Nu spun că acest lucru înseamnă că nu trebuie să îți pese de păcat. Acest lucru nu e adevărat! Vreau să spun că Dumnezeu îi iartă pe oamenii care se căiesc în totalitate. Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când nu arătăm dragoste față de El. Dumnezeu se apleacă la păcătoșii care nu s-au încrezut în El prin Fiul Său, Isus Cristos. Există speranță pentru tine, fiule, oriunde te-ai afla spiritual. Însă acea speranță nu e înăuntrul tău, ci în Dumnezeu.

 

În al patrulea rând, aș vrea să știi că toată lupta ta pentru sfințenie merită toată osteneala. Băiatul meu, în ultima zi a vieții tale, nu vei fi dori să fi consumat mai multă pornografie. Nu îți vei dori să-l fi urmat pe Dumnezeu mai puțin. Îi vei aduce mulțumire că nu a îngăduit să devii dependent de pornografie sau să îți distrugi căsnicia sau viața datorită poftelor. Te vei bucura în Domnul în acea zi că ți-a dat putere să te lupți cu păcatul, să-l biruiești, să crești în sfințenie și să trăiești o viață plăcută Lui.

 

Fiule, în încheiere, îmi doresc să știi că aceasta îmi doresc pentru tine. Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte și văd daruri, abilități, talente de diferite feluri crescând în tine. Nu știu cu exactitate ce vei face în viață. Însă știu că nu-mi doresc nimic mai mult pentru tine, niciun alt “succes” mai mare decât să trăiești o viață plăcută lui Dumnezeu, prin harul Său.

 

Privind către acest țel, mă rog pentru tine, mă întăresc pentru tine și sunt aici pentru tine. Suntem împreună prin aceasta dificultate. Indiferent ce s-ar întâmpla, nu te voi lăsa nici nu te voi părăsi, deoarece oamenii lui Dumnezeu nu renunță, oamenii lui Dumnezeu nu se opresc din luptă până când nu sună ultima clipă.



Owen Strachan, Dr. James Dobson Blog


Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close