Concursul de dat palme sau rezistența la prostie!

Mai nou, a apărut – și pare să se dezvolte fulgerător – un sport numit Slap Fighting Championsip, în traducere, „Campionatul de dat palme”. Oricât de ciudat sună, nu e o glumă! În esență, „sportul” presupune ca doi inși să stea nemișcați unul în fața altuia, dându-și palme, pe rând, cu toată puterea lor, până la desfigurare. Pierde cel care nu-și mai revine suficient de bine din starea de inconștiență, sau cel ce abandonează lupta.

Concursul de dat palme diferă de alte sporturi de contact. În cazul lor e vorba de antrenant, de tactică, de eschive, de folosirea creierului și, chiar, de o anumită formă de talent. În ce privește datul de palme, nu se cere decât forță brută, la dat și la primit. E la fel ca atunci când ne-am așeza cu toții în fața unui tractor, lăsându-l să treacă peste noi cu roțile, pentru a vedea cine rezistă mai bine. Totul se reduce la forță brută.

Reflexele exegetice îmi spun că sportul de dat palme ne transmite mai mult decât pare la prima vedere. Nu ne interesează pentru că acest gen de „sport” s-ar permanentiza sau că ar avea viitor; cred mai degrabă că el este o poză, un decupaj stânjenitoral societății adolescentine în care trăim. Dar, așa trecător cum este, datul de palme în formă organizată ne deschide o fereastră spre sufletul colectiv al lumii noastre. Ce văd?

Văd o legitimare a idioțeniei. Oricum ai vrea să privești lucrurile, nu ai cum să negi că doi inși care-și dau palme unul altuia nu arată foarte bine! Fenomenul e mai amplu. Știm că rata analfabetismului funcțional este în creștere, iar profesorii sunt bătuți în sălile de curs. Ieri seară mă plimbam cu soția pe stradă,în timp ce doi tinerei cu mustața încă pufoasă au trântit o flegmă la un metru în spatele nostru! Înțelegeți unde bat, că tot vorbirăm de palme … Sigur nu contest că există și astăzi elite în toate domeniile, dar nici nu pot închide ochii la faptul că are loc, tot mai mult, o înstăpânire a prostiei.

Văd o decădere a simțului plăcerii. Nu doar că există un astfel de concurs de dat palme, în plus, el devine din ce în ce mai mediatizat. Adică, prinde! De pildă, că tot am scris de oină, puțin știu ce presupune acest joc, însă tot mai mulți privesc la datul palmelor. Ajungem să fim încântați, ușor, de manifestările specifice noului tribalism, de circul ieftin, de colosseum-urile lumii moderne. Plăcerea rafinată cere efort. Presupune un anumit tip de pre-celebrare, o intrare existențială în sfera divertismentului, cu „tema de casă” făcută. Mai mult, divertismentul, și arta în general, nu pot fi separate de sfera virtuților umane; divertismentul însuși este o formă de virtute ce poate fi gustată doar pe fondul unei armonii lăuntrice a ființei umane. Or, multe gusturi estetice din vreme noastră sunt un simptom al pierderii virtuților cardinale și al disonanței spirituale.

Văd o disproporție majoră între riscuri și beneficii. Nu știu cât de mult țin seama participanții la concursurile de dat palmela ce riscuri expun, de la timpane sparte, la leziuni neurologice etc. Beneficiile sunt departe de măsura acestor riscuri! Mai degrabă, totul se reduce la o formă de bravură absurdă. Nu ai niciun merit că ai fost înzestrat fizic mai bine decât alții, și poți încasa mai multe palme!

Fapt este că același lucru se întâmplă și la scară mai largă. Oamenii își trăiesc clipa, fiind gata să sacrifice enorm (moralitate, sănătate, familie, destin veșnic) pentru a fi vedete ale prezentului. Asumarea unor riscuri majore, fără beneficii reale, este efectul renunțării la teleologie, la preocuparea pentru viitor, la organizarea vieții după un plan, la trăirea cu sens și spre o destinație. Ne auto-pălmuim de fiecare dată când decidem, individual sau social, să trăim limitați la prezent, căutând gratificare pe loc!

Nu vreau să închei într-o notă pesimistă și nici nu trec cu vederea lucrurile frumoase din societatea contemporană, însă plec de la premisa că o lume bună nu se primește de-a gata, ci seconstruiește. Astfel, articolul meu este o chemare la luciditate, la o înțelegere a contextului socio-cultural în care trăim, la o stimulare a educației de calitate, la investiția valorică în tinerii de azi, la regăsirea interesului pentru eternitate și la solidaritate în ce privește binele comun și morala creștină. Pe scurt, avem lumea pe care ne-o facem, iar lumea palmelor nu cred că este cea pe care ne-o dorim!