„În mustrarea și învățătura Domnului”, între pedagogia nomotetică și paideutica noutetică

Epistola către Efeseni are două părți. Primele trei capitole așează temelia teologică, următoarele trei reprezintă aplicațiile. Este curios cît de multe chestiuni legate de familie discută în această corespondență doi celibatari, Apostolul Pavel și Timotei.

Efeseni 6:1-4 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. (2) „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă – (3)  „ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.” (4) Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Partea de care mă voi ocupa mai mult, după ce vom face un drum scurt spre cele 10 porunci, este ultimul verset.

Efeseni 6:4 Καὶ οἱ πατέρες μὴ παροργίζετε τὰ τέκνα ὑμῶν, ἀλλ᾿ ἐκτρέφετε αὐτὰ ἐν παιδείᾳ καὶ νουθεσίᾳ Κυρίου.

Cuvîntul este adresat taţilor, dacă rămînem în slovă: şi voi taţilor. Ar fi avut şi o altă opţiune, vezi în versetul 1 (γονεῦσιν), dar nu la întîmplare ne ia pe noi în vizorul pîlniei, taţii, atunci cînd vorbeşte de mînii şi urgii, de enervări. Adrenalina pluteşte undeva în subtext.

Cinstire din partea copiilor se cere pentru amîndoi genitorii: mamă şi tată.

Unii termeni din verset sînt compuşi, generînd culori şi nuanţe care merită explorate.

De-a lungul timpului nu mi-am chinuit enoriașii cu limba greacă, limbă pe care o predau de 30 de ani, aceasta fiindu-mi meseria, nu doresc să epatez şi nici să recurgem la preţiozităţi fără noimă, dar de acestă dată merită să ne obosim puţin.

Termenul παροργίζετε are un preverb care are rol intensiv. Semnificaţia ar putea fi… „nu-ţi enerva copilul pînă la paroxism, nu-l călca pe nervi pînă nu mai rezistă”, „nu-i încerca limitele răbdării”. Un termen din aceeaşi familie lexicală se mai găseşte în 4:26, unde se vorbeşte tot despre o mînie scurtată, care nu trebuie să se coacă pînă la limite: „să nu apună soarele peste mînia voastră.”

În Romani 10:19 Pavel foloseşte verbul tot într-un sens asemănător celui din Efeseni 6. Cornilescu traduce:

Romani 10:19 … Vã voi întãrîta la pizmã prin ceea ce nu este neam, vã voi aţîţa mînia printr-un neam fãrã pricepere.

Există situaţii… – şi părinţii care au adolescenţi în casă pricep cel mai bine acest lucru – în care nu mai poţi cere ascultarea în felul în care o cereai vreme înainte, presînd cu porunca, cerînd ascultarea necondiţionată, folosind pedeapsa. Mînia, urgia copilului este gata să se aprindă. Un conflict poate escalada la proporţii nebănuite doar în momente.

Ce să facem în astfel de situaţii? Adversativul ἀλλἀ contrabalansează fraza şi oferă soluţia: asigură-te că l-ai hrănit (ἐκτρέφετε). Verbul din text, compus şi acesta la rîndul lui, dar cu un preverb lexical de acestă dată (preverbul intensiv – intensifică acţiunea – kaiw – înseamnă a arde, katakaiw – a mistui), acelaşi verb folosit în capitolul 5:29, cu referire de această dată la relaţia dintre soţi, „îl hrăneşte … precum Hristos Biserica”.

Dacă relaţia dintre soţ şi soţie presupune numai iubirea, acceptarea, ascultarea, relaţia dintre noi şi copii se dezvoltă între două coordonate: disciplina (παιδεία), care are o componentă practică și empirică, experiențială și experimentală, cu trimitere la modul în care ne trăim practic și efectiv viața şi, pe de altă parte, învăţătura (νουθεσίᾳ), care are o componentă teoretică, epistemică, gnoseologică, paradigmatică, cu trimitere la modelele de înțelegere a lumii și vieții.

Pedagogia paulină presupune restrîngeri, restricţii cu rol pedagogic, chiar pedeapsă (vezi cum apare acelaşi termen în Evrei 12:11) pe de o parte, dar şi învăţătură, care presupune cîştigarea unei autorităţi epistemice asupra copiilor noştri, dincolo de cea naturală, care ne este dăruită genetic.

Paideutica noutetică presupune sfătuirea, încurajarea, explicarea, vremuri şi timpuri îndelungi în care să descoperi copilului mecanismele acţiunilor pe care le intreprinzi şi dedesubturile ascultărilor pe care le pretinzi.

Nu mai poţi spune simplu „fă aia, că aşa trebuie”, „fă aia şi nu mai întreba”, „fă cutare, că ai să vezi tu mai apoi”.

Încerc acest lucru zilnic cu fiul meu. Am observat că atunci cînd nu-i explic ce-i în mintea mea cînd îi cer un lucru, atunci se mînie, atunci izbucneşte şi se revoltă. Ascultă, dar acum vrea să ştie DE CE. Pedagogia noutetică răspunde la această întrebare.

Vă aminţiţi cînd au început să ne vorbească prima dată copiii? Întrebau: DE CE, DE CE, DE CE, DE CE… de ce floarea-i moale, de ce scaunul are patru picioare, cum putem trece pe sub curcubeu, şi de ce soarele nu are raze ca în poze?

Acum nu ne mai întreabă, dar necesitatea de a ne deconspira raţionamentele este tot acolo. Întrebarea DE CE este ascunsă în inima copiilor noştri şi le va rămîne împlîntată în suflet pînă se vor fi întîlnit faţă în Faţă cu Răspunsul.

Pînă atunci, cu porunca, să încercăm să articulăm raţionamentul ascultării în contextul Poruncilor, ca taţi cu Tată, cum sîntem.

Oare nu acest lucru face şi Dumnezeu-Tatăl cu noi copiii Lui? Ne explică de ce să ascultăm şi ne arată promisiunile şi consecinţele, ne învaţă să privim holistic contextul şi să ne bănuim urmările deciziilor. Chiar în versetele citate din Efeseni, Pavel, dascăl priceput, începe cu cele 10 porunci.

Pînă la o anumită vîrstă, așa cum s-a întîmplat și cu poporul lui Dumnezeu în Vechiul Testament, trebuie să ne creștem copiii folosind pedagogia (călăuzirea însoțitoare alături de copil) nomotetică (cuvînt compus din lege și așezare), așezîndu-le legi, limite, reguli, fixîndu-le obiceiuri și sfatul meu este să fixați aceste legi, limite și reguli atunci cînd este pace și liniște, înainte de conflict, alături de consecințele posibile încălcării. Degeaba implementați consecințe și pedepse atunci cînd sîntem și unii și alții cu nervii la pămînt, nu facem decît să ne întărîtăm unii pe ceilalți la mînie.

După ce copilul începe să înțeleagă, se maturizează, crește, trecem de la pedagogia nomotetică spre altă fază, paideutica (nu îi mai ținem de mînă să îi ducem spre acțiuni sau să le așezăm mîinile pe unelte, paideutica are o componentă dialogică, maieutică, catehetică, formalizată în întrebări și răspunsuri) noutetică (nous înseamnă minte). Prin paideutica noutetică le formăm copiilor zestrea intelectuală, tezaurul de idei, metodele de abordare a concepțiilor despre lume și viață.

Ca părinți tindem să ne limităm la prima fază, abandonînd-o pe a doua, lăsînd-o școlii publice sau, în cel mai bun caz, școlii catehetice. Din păcate… nici una, nici alta nu vor reuși să ne formeze mințile copiilor. Psalmul 78 ne arată clar unde stă responsabilitatea, care este miza și cine a primit mandatele pedagogiei nomotetice și paideuticii noutetice. Noi, părinții, sîntem chemați să îi învățăm legile Domnului, dar, de asemenea, primim sarcina de a-i învăța despre caracterul Domnului. Noi, toți creștinii, sîntem chemați la ucenicie, este Marea Trimitere a Domnului Isus. Și oare nu sînt copiii cei mai la îndemînă ucenici ai noștri? Trebuie să batem capătul pămîntului să îi cîștigăm? Să ne îndeplinim mandatul precum Domnul Isus ucenicindu-i în cele practice, învățîndu-i să se roage, dar trimițîndu-i, de asemenea, să adune firmiturile din iarba înaltă.