5 mituri despre luarea deciziilor

Mitul #1: Luarea deciziilor este un proces care trebuie îndurat

Mulți dintre noi abordăm deciziile cu o mentalitate greșită și idolatră. Credem că, odată ce am luat o decizie, drumul va fi lin și va urma pace și odihnă. Când gândim astfel, chiar dacă nu verbalizăm aceste procese mentale, nu-L onorăm pe Dumnezeu ca cei care poartă imaginea Sa în deciziile pe care a îngăduit să le luăm. Nu vom ieși din procesul decizional în această viață. Prin urmare, ar fi bine să-l acceptăm, nu doar să-l suportăm. Ne sunt încredințate zilnic decizii, iar noi suntem constant formați de fluxul de decizii pe care le luăm.

Deși există perioade dificile în care ne luptăm cu decizii grele, de prim-plan, luarea deciziilor este o minunată caracteristică cronică a ființelor umane create după chipul lui Dumnezeu și cu capacitate rațională. Deciziile sunt daruri de gestionat, nu povari de purtat. Prin procesul decizional, suntem invitați la o intimitate mai profundă cu Dumnezeu și la o dependență mai profundă de El. Învățăm să spunem cu regele Iosafat: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Pe măsură ce căutăm diferitele posibilități, Dumnezeu ne încearcă inimile, scoțând la iveală temeri și idoli și invitându-ne în libertatea adevărului Său (1 Corinteni 2:10–11; Psalmul 139:23–24). Cu cât învățăm mai repede să vedem deciziile ca pe o binecuvântare, nu ca pe o povară, cu atât mai mult vom începe să experimentăm bucuria dorită de Dumnezeu care vine odată cu procesul decizional.

Mitul #2: Durerea și suferința sunt semnele unor decizii proaste.

Cultura noastră a confortului s-a infiltrat atât de mult în modul nostru de gândire încât suntem uimiți când experimentăm durere, greutăți sau rezistență. Când întâlnim obstacole după ce am luat o decizie, începem să presupunem greșit că acestea sunt semnele unei  decizii greșite. Contrar crezului larg răspândit, suferința nu semnalează întotdeauna o decizie proastă. De fapt, adesea experimentăm încercări și suferințe pentru că am luat o decizie care onorează cuvintele și căile lui Hristos în această lume (1 Petru 4:13–16). Hristos și primii săi urmași ne-au spus cu toată sinceritatea că suferința este norma vieții pe acest pământ distrus de păcat (Ioan 16:33; 1 Petru 4:12). Suferința după o decizie este un punct de verificare suveran. Oferă ocazia să ne oprim și să reflectăm, dar nu este menită să fie o bază pentru regret. Dacă, după meditația în rugăciune și sfaturi biblice, realizăm că o alegere proastă este cauza durerii prezente, suntem invitați să ne pocăim și să ne lăsăm în mâna Domnului, nu să ne îngrijorăm și să ne înfuriem (Isaia 30:15).

Mitul #3: Luarea deciziilor ar trebui să fie doar un proces factual.

Filozofia antică ne-a învățat să credem că cea mai bună decizie este cea luată doar pe baza rațiunii; însă acest lucru ignoră modul în care Dumnezeu ne-a făcut pe noi, ca ființe alcătuite din trup, minte și suflet. Credincioși fiind, nu ar trebui să fim surprinși de studiile științifice recente care concluzionează că emoțiile joacă un rol critic în procesul de luare a deciziilor. Dumnezeu este preocupă de dorințele inimii noastre, dar ne învață și să fim atenți la ele ca să nu ne stăpânească (Ier. 17:5–10). Când izolăm și exagerăm fie rațiunea, fie emoția, una în detrimentul celeilalte, încercăm să separăm ceea ce Dumnezeu a unit în înțelepciunea Sa. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie standardul atât pentru rațiunea noastră, cât și pentru emoțiile noastre. Prin cuvântul lui Dumnezeu viu și activ, mintea noastră este ghidată, iar emoțiile noastre sunt modelate și regenerate (Evrei 4:12; Romani 12:2, 9; Psalmul 97:10). Când vine vorba de luarea deciziilor, le spun adesea copiilor mei: “Emoțiile voastre nu ar trebui să fie în portbagaj, dar nici să fie lăsate să conducă. Ele sunt niste pasageri excelenți atunci când suntem supuși Cuvântului lui Dumnezeu.”

Mitul #4: Dragostea lui Dumnezeu pentru noi oscilează în funcție de deciziile noastre.

Chiar dacă mulți dintre noi recunoaștem rapid această teologie eronată ca fiind greșită, inimilor noastre trebuie să le reamintim mereu de dragostea nemeritată și neschimbată a lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Așa cum Tim Keller a subliniază în mod constant, performanța este setarea implicită a fiecărei inimi păcătoase. Mult înainte ca Martin Luther să îndepărteze pânzele de păianjen de pe doctrinele centrale, Moise amintea mereu poporului lui Dumnezeu motivul iubirii Lui: Dumnezeu i-a iubit pentru că i-a iubit, El i-a ales pentru că i-a ales (Deuteronomul 7:6-10; 9:6). O astfel de dragoste nemeritată și neschimbătoare oferă siguranța și fundamentul necesar pentru a luarea deciziilor înțelepte care Îl onorează pe Dumnezeu. Fără realizarea că dragostea legământului precede și succedă toate deciziile noastre ca fii ai lui Dumnezeu, am fi ușor paralizați de frică și anxietate. Evanghelia ne învață în fiecare zi că suntem iubiți pe baza deciziilor perfecte ale lui Hristos. Datorită neprihănirii lui Hristos, bunăvoința lui Dumnezeu nu crește și nu scade ca fazele lunii, ci este constantă ca soarele.

Mitul #5: Deciziile mele sunt doar ale mele, ma afectează doar pe mine.

Indiferent dacă suntem dispuși să recunoaștem sau nu, Biserica occidentală a fost profund influențată de individualism. Avem tendința să citim Scripturile prin lentila individualismului. Citim singularul “tu” în poruncile scrise pentru pluralul “voi toți”. Credem că deciziile noastre și consecințele lor pot fi păstrate în limitele vieților noastre. Acest lucru este cât se poate de neadevărat. Viețile noastre mult mai poroase decât am vrea să recunoaștem. Ceea ce facem în privat se reflectă foarte mult în viețile celor din jurul nostru. Când Dumnezeu a dat poruncile, le-a dat poporului său de legământ, Când Acan nu l-a ascultat pe Dumnezeu și a luat o parte din prada de la Ai, întregul popor al lui Dumnezeu a fost afectat de neascultarea și lui față de poruncile lui Dumnezeu (Iosua 7). Așa cum liderii Bisericii primare le reaminteau cu promptitudine credincioșilor, puțin aluat dospește toată plămădeala (Galateni 5:9), fie spre bine, fie spre rău.

Când începem să realizăm că consecințele deciziei noastre vor afecta cu siguranță viața celor din jurul nostru, abordăm procesul de luare a deciziilor cu mai multă seriozitate. Invităm pe cei care ar fi cei mai afectați de decizia noastră să-și exprime opinia (Prov. 15:22). Căutăm sfaturi înțelepte și îi invităm pe alții să participe la întrebările și preocupările noastre, în loc să venim la ei cu o concluzie.

Într-o lume plină de decizii și epuizată de procesul de luare a deciziilor, credincioșii sunt invitați să abordeze procesul decizional într-un mod diferit. Nu trebuie să ne temem sau să mergem înainte cu o siguranță de sine nechibzuită. În schimb, mergem cu Dumnezeu până în ziua când deciziile noastre Îl vor onora întotdeauna numai pe Domnul.

Aimee Joseph, Crossway