Există două realități opuse pe care fiecare creștin le va experimenta. Pe de o parte, simțim bucuria cunoașterii lui Dumnezeu și a încrederii ca El ne va sătura foamea și setea cea mai profundă. Pe de altă parte, El nu ne va împlini așteptările sau ceea ce credeam că sunt cele mai aprinse dorințe ale noastre. În această relație, Dumnezeu nu se conformează voinței noastre, ci noi ne conformăm voinței Lui. Nu este întotdeauna confortabil. Suntem etern satisfăcuți în adâncul nostru de Dumnezeu, și totuși temporar suntem nemulțumiți sau poate chiar îndurerați sau confuzi când așteptările noastre neînsemnate întâlnesc realitatea Sa nemărginită.
Mari mulțimi de oameni îl urmau adesea pe Isus datorită minunilor pe care le făcea, în special însănătoșirea bolnavilor. Evanghelia după Ioan ne spune că atunci când a înmulțit pâinea pentru a hrăni câteva mii de oameni într-un loc pustiu, mulțimile erau convinse că Isus este Profetul pe care-l așteptau, Mesia și Regele care va salva Israelul. În încercarea de a-L face pe Isus să se conformeze așteptărilor lor, mulțimile doreau să-L ia cu forța și să-L facă rege. În acel moment, Isus a plecat din mijlocul lor, deoarece aceștia, dorindu-și așteptările împlinite, au pierdut ceea ce Isus oferă cu adevărat, ceva infinit mai bun decât ce credeau ei că va face.
Când mulțimile L-au găsit, El le-a spus adevărul: că Îl doreau deoarece mâncaseră din pâinile Lui și se săturaseră. Când le-a spus că El este pâinea vieții venită din cer și că trebuie să mănânce trupul Său și să bea sângele Său, “mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.” (Ioan 6:66). Isus nu s-a mulțumit cu ceva mai puțin decât inimile oamenilor, iar hrănirea gurii lor și eliberarea de stăpânirea romană nu ar fi făcut nimic pentru sufletele lor pierdute. I-a iubit prea mult pentru a le de mai puțin decât pe Sine Însuși: Dumnezeul viu și adevărat.
Dumnezeu te iubește prea mult pentru a te lăsa să te simți confortabil, să îți dea mereu ceea ce crezi că vrei. El își dorește să Ți se dea pe Sine, ceea ce înseamnă că te va surprinde. Dumnezeul imaginației noastre este foarte previzibil, nu ne surprinde, însă Dumnezeul adevărat este mai glorios decât ar putea cuprinde vreodată imaginația noastră. Cine și-ar fi imaginat că Isus spunea că își va da trupul să fie frânt și sângele să curgă pentru iertarea păcatelor când a spus: “Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică” (Ioan 6:54)?
Când Dumnezeu nu îți răspunde conform așteptărilor, amintește-ți că în spatele fiecărui adevăr dureros din Scriptură și a oricărei circumstanțe îngrozitoare stă o promisiune – o promisiune că Dumnezeu nu îți va spune ceea ce crezi că vrei să auzi sau să îți dea ceea ce în înțelepciunea ta limitata crezi că vrei. Nu, Dumnezeu va continua să te umple prin a-ți da nimic mai puțin decât pe Sine Însuși. Ce altceva ți-ai putea dori în afară de Dumnezeul iubitor care își dorește să ne ierte și să ni se descopere? Când călătoria uceniciei poate părea prea grea și când te gândești că nu aceasta îți doreai, gândește-te la următorul lucru.
Aproape de sfârșitul capitolului 6 din Ioan, Mesia cel părăsit de mulți le oferă ucenicilor Săi o șansă de a pleca, la rândul lor. Petru răspunde cu înțelepciunea copilărească a unui om căruia Duhul Sfânt i-a arătat ceva ce nu poate fi uitat: că nu exista împlinire sufletească fără Isus.
“Atunci, Isus a zis celor doisprezece: <<Voi nu vreţi să vă duceţi?>>
<<Doamne>>, I-a răspuns Simon Petru, <<la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.>>” (Ioan 6:67-69).
La cine să ne ducem?
Jon Hunt, For the Church
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter