Exodul 17 ne pune înainte un principiu deosebit de important: adeseori, ne este mai greu să învingem vrăjmașul din interior, inima noastră răzvrătită, decât vrăjmașii exteriori. Este un principiu pe care l-am subliniat adeseori în aceste meditații, pentru simplul motiv că este adeseori ilustrat pe paginile Sfintelor Scripturi.
Versetul opt ne pune înainte o situație dificilă pentru popor: „Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.” Cum se vor descurca evreii? Să nu uităm că avem de-a face cu un popor care nu are niciun fel de experiență militară și care se află la capătul a sute de ani de sclavie. Au vreo șansă împotriva acestui popor? Iată ce ne spune v. 13: „Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui cu ascuțișul sabiei.” Un lucru este însă clar tuturor: Israel a biruit datorită ajutorului pe care l-a primit de sus. În timp ce Iosua luptă, Moise mijlocește pe vârful dealului pentru biruința poporului, iar textul subliniază că ceea ce se întâmplă în vale este rezultatul a ceea ce se întâmplă pe munte (vezi v. 11). După câștigarea biruinței, Moise subliniază că aceasta Îi aparține lui Dumnezeu și că Dumnezeu Însuși va continua lupta în generațiile care vin: „Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam” (vezi v. 16).
Episodul anterior ne arată însă că există și un vrăjmaș lăuntric, iar acesta îi învinge din nou și din nou pe evrei. Dacă în cel de-al doilea episod evreii sunt învingători, în primul sunt învinși. Să nu ne grăbim să îi acuzăm: setea nu este o problemă minoră!Mai potrivit ar fi să privim în oglindă.
Situația îi face să își piardă răbdarea, până în punctul în care ajung să se întrebe dacă Domnul este în mijlocul lor sau nu (vezi v. 7). Rebeliunea lor față de Dumnezeu se manifestă prin rebeliunea împotriva reprezentantului lui Dumnezeu în mijlocul lor, Moise, care este la un pas de a fi ucis cu pietre (v. 4).
De ce este atitudinea lor atât de nepotrivită? Să ne reamintim că generația despre care vorbim fusese martoră la unele dintre cele mai glorioase minuni ale lui Dumnezeu. Văzuseră din nou și din nou că Dumnezeu poate! Era însă un moment al încercării, al testului! Cum vor reacționa în momentul în care Dumnezeu amână oferirea proviziilor de apă și îi lasă să sufere de sete? Vor avea răbdare? Răspunsul pe care îl oferă textul este concludent: cârtire, proteste, rebeliune, mânie, nemulțumire…Amaleciții aveau să fie biruiți într-o zi, însă răzvrătirea lăuntrică în…
Dumnezeu le oferă însă și soluția: lovirea stâncii din care țâșnește apă. Cât de minunat este că soluția aceasta nu este decât o anticipare a Soluției finale, când Stânca veacurilor va fi lovită în coastă, de unde va ieși sânge și apă.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează