ICe îşi doreşte Iov? Cred că cea mai urgentă dorinţă era ca prietenii să tacă. Dorinţa îi va fi îndeplinită, dar ceva mai târziu, atunci când prietenii săi se satură de încăpăţânarea lui. Este absolut necesar să privim la discursurile lui Iov, dar şi la ale prietenilor săi prin prisma evaluării pe care Dumnezeu o face la sfârşit. Verdictul final al lui Dumnezeu oferă cheia hermeneutică a textului din cartea Iov. Anticipând finalul cărții, putem spune că toată lumea ia note mici. Discursurile lui Iov sunt catalogate drept „cuvântări fără pricepere.” Prietenii săi însă iau o notă mai mică, întrucât Dumnezeu le spune că „n-aţi vorbit aşa de drept de Mine cum a vorbit robul meu Iov.” Cuvântările lor Îl supără atât de tare pe Dumnezeu, încât atrag mânia Sa. Foarte interesant, dacă nu chiar ironic, salvarea lor vine prin mijlocirea lui Iov.
Acum însă ne întoarcem la cuvântările lui Iov, regăsite de-a lungul întregii cărți. Pentru că nu vom parcurge cartea Iov capitol cu capitol, în meditația de azi vom încerca să sintetizăm cele trei mai dorințe ale acestuia, dorințe care răzbat în cuvântările pe care le rostește în complicatul dialog pe care îl poartă cu prietenii săi.
Prima lui dorință este aceea de a se întâlni cu Dumnezeu, de a-L vedea (citește Iov 23:8-9, 19:26-27). În ciuda suferinţei grele, în ciuda faptului că Îl consideră vinovat pe Dumnezeu pentru ceea ce i se întâmplă, Iov doreşte totuşi să Îl vadă. Cu alte cuvinte, în ciuda durerii, Iov nu renunţă la Dumnezeu. Este interesant să îl privim pe Iov în paralel cu omul contemporan care susţine că, din cauza suferinţei existente în lume, nu mai poate crede în Dumnezeu. Iov se luptă cu dileme, taine, lucruri neînţelese, dar ştie că dacă e să găsească un răspuns, acesta nu poate fi găsit decât la Dumnezeu. Acelaşi lucru îl observăm şi la profetul Habacuc. Nici el nu înţelege cum de Dumnezeu îngăduie ca răul să se manifeste atât de nestingherit în lume, dar ştie ceea ce are de făcut. Aduce plângerea sa înaintea Domnului şi merge la locul lui de strajă, aşteptând un răspuns de sus (Habacuc 2:1). Dorința de a ajunge la Dumnezeu, de a-L vedea pe Dumnezeu este cea mai adâncă tânjire umană.
Observăm însă că Iov îşi doreşte și un mijlocitor (citește Iov 9:28b-35). El doreşte să Îl vadă pe Dumnezeu, dar este conştient că lucrul acesta e imposibil din cauza păcatului său. Spre deosebire de ceea ce credeau pritenii săi, Iov este conştient de păcatul din viaţa sa. Iov este chinuit de această tensiune dintre dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu şi imposibilitatea realizării ei din cauza propriei fărădelegi.
Există însă și o a treia dorință a lui Iov. El își doreşte ca după moarte să mai existe ceva. Cine ar putea să se bucure de viaţă atunci când conştientizează că, bună sau rea, ea va fi curmată de moarte? Ba mai mult, Iov întrezărește posibilitatea ca suferința lui să capete sens în lumina vieții de după moarte. În lumina acesteia, suferința devine suportabilă, iar nădejdea poate fi găsită. ( Iov 14:14).
Probabil cele mai frumoase versete din cartea lui Iov sunt versetele din Iov 19:25-27, unde acesta vorbeşte despre un RĂSCUMPĂRĂTOR viu, pe care îl va vedea şi care îi va fi binevoitor. Cu alte cuvinte, în mijlocul celei mai negre suferinţe, Iov primeşte certitudinea că cele trei dorinţe îi vor fi îndeplinite: Îl va vedea pe Dumnezeu, are un Răscumpărător care oferă dezlegare la problema păcatului Său şi că acesta este viu, biruitor asupra morţii.
Faptul cu adevărat glorios este că dorinţele şi nevoile cele mai mari ale lui Iov, dar şi ale fiecărui om au fost îndeplinite prin Domnul Isus Hristos:
-prin întruparea Sa, noi îl vedem pe Dumnezeu (citește Ioan 14:8-10).
-prin jertfa Sa, noi suntem iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu (citește Ioan 1:29, 36).
-prin învierea Sa, avem nădejde chiar şi în faţa morţii (citește Ioan 11:25).
Evident, Domnul nostru Isus Hristos avea dreptate atunci când spunea că „Scripturile mărturisesc despre El!” Cartea lui Iov nu face excepție. Suferințele lui Iov ne vorbesc despre Hristos. La fel, tânjirile lui.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează