Și totuși, de ce ai merge la biserică? Mai ales că… (2)

Și totuși, în două mii de ani lumea noastră s-a schimbat atât de mult… Nu ar fi mai înțelept să căutăm inspirație și dezlegare la problemele noastre în altă parte

La fel ca data trecută, voi face câteva observații. Cei care au citit și alte texte pe care le-am publicat sunt, probabil, familiarizați deja cu o parte din argumentele de mai jos. Simt din nou nevoia să precizez că nu caut să conving, ci mai degrabă să pun lucrurile în context și poate să semnalez că unele dintre „argumentele” moderne folosite împotriva bisericii nu sunt mai mult decât clișee obosite. Așa cum sunt toate clișeele, religioase sau anti-religioase deopotrivă.

Aș porni de la a spune că, deși pare că lucrurile s-au schimbat foarte mult de la scrierea Cărții de căpătâi a bisericii, problema fundamentală a omului a rămas aceeași: păcatul. Să înțelegem că „păcatul” nu este un termen perimat prin care biserica încearcă să sperie și, mai apoi, să manipuleze lumea. Păcatul nu înseamnă doar că omul încalcă, sporadic, poruncile divine. Păcatul înseamnă că natura umană este coruptă, că fibra noastră morală este putredă. Inima, adică centrul ființei noastre, este înclinată spre rău. Adevărul dureros este că, în ciuda tuturor eforturilor depuse, nu vom reuși să schimbăm macazul. Problema nu stă în faptul că facem răul, ci în motivul pentru care îl facem: noi înșine suntem răi.

Tocmai acesta este adevărul pe care Biblia îl afirmă clar și răspicat. Putreziciunea fibrei morale a fost problema cea mai mare a umanității în urmă cu două mii de ani și este problema cea mai mare a umanității azi! Mai trebuie însă să subliniem un lucru deosebit de important: știința nu a adus o rezolvare pentru această problemă. Războiul care se desfășoară atât de aproape de noi spulberă această iluzie. Într-adevăr, știința, cu toate descoperirile și progresul ei, pentru care suntem cât se poate de recunoscători, ne-a făcut viața mult mai ușoară, mult mai confortabilă. Ne bucurăm, apreciem și primim cu mulțumire! Descoperirile științifice nu ne-au făcut însă mai buni! Ba dimpotrivă, revenind la războiul de lângă noi, observăm că aceeași știință care ne-a făcut viața mai confortabilă produce arme care pot transforma viața în iad și pot chiar curma multe vieți. În sensul acesta, omenirea nu a progresat, ci mai degrabă a regresat. De ce? Pentru că, în timp ce descoperirile științifice au avansat într-un ritm incredibil, inima omului a rămas la fel de deznădăjduit de rea. C. S. Lewis era cel care spunea că uneori educația nu face din om nimic mai mult decât un diavol un pic mai deștept. (A nu se înțelege, vă rog din inimă, că aș subestima valoarea educației și a cercetării științifice. Acestea sunt extrem de valoroase, dar…)

Păcatul are însă și o consecință: moartea. În ciuda progreselor uimitoare din domeniul medical, pentru care, repet!, suntem mulțumitori, moartea rămâne o problemă nedezlegată. Nu doar că nu a fost soluționată până acum, dar nici nu pare a fi vreodată…

Odată puse lucrurile în acest context, înțelegem de ce avem nevoie de Biserică și de Biblia ei învechită. De două mii de ani încoace, Biserica proclamă singurul mesaj care poate aduce salvare pentru om și pentru omenire: Evanghelia! Evanghelia care ne spune că există iertare pentru păcate și că orice conștiință împovărată poate fi eliberată. Evanghelia care ne vorbește despre nașterea din nou, acea transformare radicală a naturii umane. Evanghelia care ne vorbește despre învierea morților.

Da, practic fiecare duminică în care creștinii se adună este o sărbătoare a învierii. Învierea lui Hristos în această zi a fost gloriosul eveniment care i-a făcut pe creștini ca de două mii de ani încoace să se adune în această zi.

Poate că biserica îți pare atât de irelevantă acum… Nu ai fi mai câștigat dacă ai deschide acel TV cu o calitate atât de superioară a imaginii și cu acel sistem audio atât de bine gândit? Nu ar fi mai potrivit să îți iei acele haine sport atât de bine gândite și acea bijuterie de bicicletă și să faci un pic de sport? Sau, doar așa de plăcere, să pui în valoare acei „căluți” din garaj care așteaptă să fie descătușați?

Da, băncile maronii și incomode ale bisericii nu pot concura cu așa ceva. Doar că trebuie să fim realiști: moartea se apropie. Există Unul Singur care a biruit-o și care oferă nădejde chiar și în fața acestei realități. Este Hristosul al Cărui Chip strălucește în cartea învechită, în rugăciunile și în cântările bisericii. În clipa morții, nu Îl vei dori alături decât pe El. Iată de ce ar trebui să mergi la biserică, deși acum îți pare atât de anacronică. Pare doar, iar aceasta pentru că Biserica nu caută se acomodeze timpului, modelelor și tiparelor istorice, ci veșniciei.