Mai întîi trebuie lămuriți termenii. Nu există școli creștine în sensul în care nu există trompete creștine, mașini creștine, telefoane creștine, computere creștine, camere video creștine. O școală care pornește de la presupoziții diferite de înțelegere a lumii și vieții, de la o anumită filozofie asumată, poate fi o școală confesională, în măsura în care este înființată, protejată, susținută de o instituție religioasă. O școală poate fi creștină ca orientare în măsura în care își asumă filozofia și valorile iudeo-creștine ca punct de pornire în parcursul epistemic. În consecință, se formează un anumit ethos în comunitatea academică, consecință naturală a asumării unei anumite dispoziții teologice, și este de așteptat ca cel puțin profesorii să fie implicați activ în promovarea standardelor biblice de credință și trăire.
Așadar, cum am putea descrie o astfel de școală?
1. O școală creștină pune accentul pe etică (morală creștină) și ethos (ceea ce înțelegem altfel prin atmosferă, comportament, interacțiune relațională). O școală creștină are ca fundament epistemic valorile biblice și este supusă unei biserici locale, este protejată și apărată spiritual de forța duhovnicească a Bisericii, al Cărei Cap este Cristos, fiind Mireasa Domnului. O școală ”creștină” nu este independentă, ci este brațul învățătoresc al Trupului lui Cristos.
2. O școală creștină ar trebui să dăruiască discipolilor ei o altfel de diferență epistemică decît cea oferită de o școală seculară, pentru că ar trebui să ne învețe lucruri pe care nu le putem găsi ușor în altă parte, nici măcar în biblioteci, în cărți sau pe google și youtube. Și ar trebui să se întîmple aceasta pentru că, în concepția fondatorilor unor astfel de școli, învățarea reprezintă mai mult decît un transfer de informație, ar trebui să fie formare în caracter, diferența epistemică fiind astfel măsurată în lucrurile pe care le vom fi știut și trăit înainte de intrarea într-o astfel de școală și lucrurile pe care le vom ști și trăi în momentul de față. Într-o astfel de instituție ar trebui ca profesorii și studenții să migreze spre un alt tip de relație, acela de mentor și ucenic. Ucenicia n-a fost descoperită de creștini, dar creștinii i-au modificat chipul cu totul în primele secole creștine.
3. O școală creștină ar trebui să formeze o ALTĂ paradigmă hermeneutică de înțelegere a realității, o perspectivă despre lume și viață coerentă, consistentă, consecventă cu principiile Bibliei și ale Bisericii.
4. O școală creștină ar trebui să ne învețe cum să căutăm informația în lumina Adevărului, formîndu-ne reflexe gnoseologice, la fel ca orice altă școală, dar luînd ca reper îndreptarul Cuvîntului. Oare am putea da socoteală informați corect, dar și zidiți pe Scripturi despre ce credem noi despre sex, despre transgenderism, despre transplantul de cap, despre fecundarea in vitro, despre Metaverse et c., dar schimbînd perspectiva, din perspectiva revelației scrise, Sfînta Scriptură?
5. O școală creștină ar trebui să ne învețe să punem întrebările necesare, să învățăm să gîndim critic, să gîndim cu propriul creier, dar luminat de Revelație. Există dezbateri, analize, seminarii, poți pune întrebări incomode, și profesorul nu este Zeul care are răspunsul la toate întrebările. Și el depinde de modul în care Scriptura ne îndreaptă. Învățăm împreună, profesorul fiind mai degrabă o călăuză, un însoțitor, nu ultima autoritate învățătorească sau sursa științei.
6. O școală creștină ar trebui să ofere o comunitate în care poți avea comuniune, în care ești respectat și iubit ca frate și soră în Cristos, nu numai ca student. Devii ucenic în școala lui Isus, nu doar un număr matricol. Absolvi, dar rămîi în relație de ucenicie toată viața.
7. O școală creștină ar trebui să ofere perspectivă asupra întregii vieți și să îi lase ucenicului trecut printre porțile ei urme de neșters pentru toată viața: o curiozitate răscumpărată, o dorință fierbinte de perfecționare și sfințire, o pasiune nestinsă pentru studiu, o aplecare constantă spre disciplină spirituală și formare în caracter. O astfel de întîlnire de trei sau patru ani este doar un început pentru ceea ce ar trebui să fie o viață întreagă de studiu, o școală care continuă pînă la moarte și chiar dincolo de ea prin contemplarea Treimii Înseși, după trecere.
Multe din marile universități europene și nu numai au pornit ca astfel de școli. Unele dintre ele sînt de nerecunoscut astăzi și cu greu mai găsești urmele ideilor de la care s-a pornit. Nădejdea noastră este într-o Ecclesia semper Reformanda și care Își curăță din vreme în vreme brațul Ei învățătoresc.
Marius Cruceru pentru Edictum Dei
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează