Luminițe pe calea grea – meditație din Faptele Apostolilor 20

Ajungem să ne întrebăm dacă apostolul Pavel a avut parte și de bucurii pe cale; dacă, dincolo de răsplata cerească ce i-a fost pregătită, a avut parte de vreo mângâiere în timpul acestei vieți. În acest context întunecat al prigonirilor, al furiei, al împotrivirilor de tot felul, capitolul 20 aprinde câteva luminițe. Să citim, de pildă, v. 4: „Avea (Pavel) ca tovarăși pe Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh și Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum și Tihic și Trofim care erau din Asia.” Iată luminițele din viața apostolului! Iată răsplătirea de care are parte încă de aici de pe pământ.

Privind la orașele din care provin acești oameni, ne dăm seama că este vorba despre cetăți unde apostolul vestise Evanghelia. Acolo, în ciuda împotrivirilor, au fost întotdeauna oameni care au crezut și au devenit ucenici. Ba mai mult, unii dintre ei au devenit colaboratori ai apostolului, tovarăși de slujbă. Aceștia erau foarte prețioși pentru apostolul Pavel. Citind epistolele sale, mai ales cele pastorale, realizăm că apostolul își „turna” pur și simplu viața în oamenii aceștia. El era pentru ei o binecuvântare, pentru că mulți ajunseseră să Îl cunoască pe Domnul și să se maturizeze în credință prin el, dar, între timp, și ei deveniseră o binecuvântare pentru apostol.

Ce tablou sublim este întâlnirea apostolului Pavel cu prezbiterii bisericii din Efes! „Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat…” (vezi v. 37). Primul verset din cap. 21, text pe care îl vom citi mâine, adaugă un ultim element în acest tablou sublim: „După ce ne-am smuls din brațele lor…” (Faptele Apostolilor 21:1).

Oamenii, frații și surorile, sunt luminițele de pe calea atât de grea a apostolului Pavel. Ei sunt răsplata pe care o primește înainte să ajungă în veșnicie, înaintea Domnului. Care este cea mai dificilă dimensiune a lucrării?, se întreba cineva. Oamenii. Care este cea mai mare bucurie a lucrării?, era a doua întrebare. Oamenii. De aceea, să nu ne izolăm, să nu devenim insensibili, ci să continuăm să investim cu credincioșie. Aceasta înseamnă să aprindem luminițe pe cărarea întunecată a vieții.