O scrisoare deschisă către tânăra care se gândește să facă avort

Probabil i-ai auzit pe oameni spunând că avortul este o problemă personală intimă, că fiecare are diferite motive și că fiecare este justificat. Probabil că cineva ți-a spus lucrurile acestea după ce ai văzut liniile prevestitoare pe testul de sarcină.

Sau poate nimeni nu ți-a spus nimic, deoarece nu ai spus nimănui. Totul pare prea personal, prea intim.

Totusi, dacă prin “personal” înțelegem ceva care îți aparține doar ție și nimănui altcuiva, decizia ta de a face sau nu avort nu este atât de personală precum se spune. Nu este personală în sensul că nu ești singura care știe și nu ești singura afectată de decizia pe care o vei lua. Motivele pentru care afirmația aceasta este adevărata sunt științifice, sociale și spirituale.

Știința din spatele avortului

Unii oameni spun că întrebarea “când începe viața?”, și cu ea avortul, este personală, ceva ce variază în funcție de interlocutor, dar de fapt este o întrebare cu suport științific. Majoritatea oamenilor nu sunt biologi, însă este ușor să căutăm lucrurile de bază ale stadiilor de dezvoltare ale omului pe Google. WebMD îți va spune că: “În momentul fertilizării, bagajul genetic al copilului este complet, inclusiv dacă este băiat sau fată”. Doar din cauză că arată ca o aglomerare indistinctă de celule, care nu are nicio formă recognoscibilă, nu înseamnă că nu este om. Doar din cauză că în stadiile timpurii de dezvoltare îi spunem bebelușului “zigot” sau “embrion”, nu înseamnă ca nu este uman.

Într-o carte subțire numită “Love Unleashes Life” (Dragostea naște viață), Stephanie Gray (acum Connors) ne spune că “noi, oamenii, avem cuvinte diferite pentru diferite vârste din viața noastră”, cum ar fi “nou-născut”, “copil”, “adolescent” sau “adult”. Cuvintele precum “fetus” sau “zigot” intră în aceeași categorie, “ne indică vârsta cuiva, însă nu și ce este cineva”. Un zigot uman nu are creier, însă abilitatea de a face ceea ce fac alți oameni este o chestiune de timp. Între timp, dă-i unei amibe tot timpul din lume și tot nu va dezvolta un creier.

Ținând cont de știință, decizia de a rămâne sau nu însărcinată în continuare nu este ceva ce te afectează doar pe tine. Poate nu vezi și nu simți omul cel mic care crește în tine în fiecare secundă, însă decizia ta de a avorta sau nu va determina dacă el sau ea va avea șansa de a zâmbi, de a mânca tortul zilei sale de naștere, dacă va merge pe bicicletă sau la facultate, dacă se va îndrăgosti, dacă va avea copii și dacă va îmbătrâni. Acel omuleț are ADN, are amprente și un viitor pe care nimeni altcineva nu l-a avut și nu-l va avea vreodată. Astfel ajungem la al doilea motiv pentru care decizia ta nu este personală: este între tine și cealaltă ființă omenească. Nu este solitară, ci socială.

Aspectul social al avortului

Poate că realizarea acestui fapt cauzează un șoc egal cu acela pe care-l experimentează bărbații și femeile când văd o ecografie a bebelușului nenăscut, uneori pâlpâitul unei bătăi de inimă, alteori imaginea capului, a mâinilor sau a picioarelor. “Am văzut tați care au leșinat, care s-au prăbușit”, a spus dr. Sandy Christiansen, ginecolog din Maryland care a făcut mii de ecografii. A văzut oameni cu ochii în lacrimi sau cu gura căscată de uimire când văd imaginile bebelușilor lor.

Chiar și fără a vedea imaginile cu bebelușul ei, auzind de la un activist că micuțul ei dezvoltase mâini și picioare, Donna Ezell, care avea 19 ani în 1980, s-a oprit din drumul către avortul pe care îl programase. Până la urmă a avortat, însă azi are ocazia să vadă mamele privindu-și pentru prima dată bebelușii pe ecranul ecografului. “Adeseori le vedem ochii plini de lacrimi”, spune ea. “Auzi chicoteli și exclamații și nu le vine să creadă.” În acel moment, o femeie realizează că sarcina ei implică două persoane.

Însă, sub aspect social, implică un întreg grup de persoane. Omulețul din tine trăiește și crește datorită unei a treia persoane, tatăl său. Poate nici nu-l cunoști sau poate nu-l cunoști destul să-ți dai seama că nu-l placi, însă această nouă ființă are gene comune cu tine și cu acel bărbat, gene care au fost transmise de mame și tați de-a lungul generațiilor. Acest omuleț are un arbore genealogic propriu și posibilitatea de a adăuga noi persoane acestuia. Dacă este fetiță, în săptămâna 11-12 de sarcină va dezvolta ovare. Până în săptămâna 20 va avea în jur de 7 milioane de ovule.

Probabil că știi toate acestea. Poate că îți sunt cunoscute aspectele științifice, ai văzut ecografiile și îți formezi o relație cu acest om nou-format, care este o parte dintr-un arbore genealogic. Poate că te identifici cu “Jess”, o tânără care, în 2019,  și-a postat povestea avortului pe website-ul Shout Your Abortion. Avea deja o fetiță și era într-o relație abuzivă. La câteva zile după avort, a scris că acest lucru fusese “decizia corecta pentru mine, pentru fiica mea și pentru copilul nenăscut”. Ea spunea că era “nedrept să aduc încă un copil în această situație”.

Pentru ea, avortul era cel mai bun lucru pe care ea îl putea face pentru cei doi copii concepuți într-o perioadă nepotrivită. “Nu vreau ca copiii mei să creadă că nu au fost doriți sau iubiți nici măcar o clipă, deoarece au fost iubiți mai mult ca orice, de aceea am luat aceste decizii.”

Wanda Kohn, acum directoarea unui centru de sarcină din Florida, aude adesea motivele femeilor care cred că este mai bine sa facă avort decât să lase copilul respectiv să crească. În 2017, Tammy Hayward i-a spus ca avea 41 de ani, sarcina o făcea să se simtă fizic rău în mod constant, avea probleme financiare și tatăl copilului era dependent de droguri.

Kohn a văzut în Hayward aceeași disperare care a făcut-o și pe ea să avorteze la vârsta de 17 ani: inabilitatea de a privi dincolo de criza din prezent șibde a căuta voia lui Dumnezeu. Alegând să facă avort, era făcea ce era înțelept în ochi ei, crezând că știe mai bine decât Dumnezeu care a creat-o ce e bine pentru ea. La fel ca Hayward, credea că motivele invocate îi justificau dorința de a avorta. De aceea, pentru Kohn, avortul este “un simptom a unei probleme a inimii”, problema fiind că inima nu își iubește și nici nu se supune Creatorului.

Componenta spirituală a avortului

Astfel ajungem la motivul spiritual pentru care avortul nu este doar o problemă personală. Tu nu ești un accident și nici copilul din tine nu este. Un Creator te-a făcut pe tine și pe copilul acesta cu aceeași intenționalitate cu care bunica ta îți croșetează o pereche de mănuși. El ne-a lăsat instrucțiuni despre cum să ne purtăm unii cu alții. Isus a rezumat totalitatea legilor biblice în două porunci: iubește-L pe Dumnezeu și iubește-ți aproapele. Oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu păzesc poruncile Lui, inclusiv cea care spune să nu ucizi. Unul dintre semenii tăi este omulețul care crește în tine. A-ți iubi aproapele înseamnă a-l respecta ca pe o creatură, lăsându-L pe Creator să decidă când să ia și când să dea viața.

Avortul înseamnă a pune o altă iubire înaintea celor două iubiri poruncite și a te juca de-a Dumnezeu. Poate este iubirea pentru părerea celor din jur, iubirea de bani, iubirea de confort. Înseamnă să pretinzi că știi că moartea este cea mai bună opțiune pentru omulețul care crește, chiar dacă singur Dumnezeu știe fiecare detaliu intim al vieții sale, precum și ale întregii lumi. Avortul poate părea personal, însă este o faptă pentru care fiecare persoană implicată va fi trasă la răspundere de Creatorul vieții.

Kohn i-a arătat lui Hayward în ziua aceea din 2017 cum Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să îi ghideze deciziile. În cele din urmă, Hayward a păstrat copilul și a început să frecventeze biserica și studiul biblic. “Căutam o direcție”, spune Hayward. “Ea mi-a dat o direcție care să mă ajute și nu mi-a spus că va fi totul ușor. M-a adus în punctul în care a trebuit să iau decizii și să fac schimbări în viața mea.”

Dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele nu înseamnă o viață ușoară. Este nevoie de jertfirea sinelui, într-un sens, jertfirea a tot ceea ce ne dorim să fie personal, lucru evidențiat în mod special când îți iubești aproapele nenăscut. A fi însărcinată și a da naștere este un lucru inconfortabil și inconvenient.

Însă avem un exemplu în Isus, Dumnezeu întrupat, care a avut de întâmpinat un lucru mult mai inconfortabil și inconvenient când a murit să ia pedeapsa pentru păcat pe care o meritau oamenii, pentru a-i putea primi în familia Sa. Cel mai bun lucru pe care-l poți face în viața aceasta – în afară de a lăsa omulețul să crească – este să îți mărturisești nevoia de Cristos, să-i accepți jertfa și să devii o parte din familia în care supunerea față de El este o calitate distinctivă a copiilor Lui.

Cu sinceritate,

Leah

Leah Savas, Crossway

Photo by Bethany Beck on Unsplash